Pe culmile ipocriziei. Scos din joben de Eduard Hellvig şi cu Marcel Ciolacu alături, Crin Antonescu se luptă cu… Sistemul

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Săptămâna trecută, în mai multe discursuri electorale, Crin Antonescu şi-a definitivat principalul adversar din această campanie electorală: Nicuşor Dan. Şi asta nu doar fiindcă cei doi sunt principalii favoriţi să-l însoţească pe George Simion în turul II de scrutin, dar Antonescu simte că-i cam fuge pământul de sub picioare. Mai exact, ştie că sunt destui votanţi liberali care mai degrabă ar opta pentru primarul Capitalei, decât pentru candidatul vastei coaliţii guvernamentale.

De altfel, Antonescu a spus asta explicit într-un discurs, cu multe conotaţii ideologice, susţinut la Târgovişte, un pasaj din acesta fiind adresat liberalilor. Ulterior, pasajul a fost prins într-un clip electoral diseminat la greu de liderii PNL.  ”Alegătorii PNL trebuie să înţeleagă că acum este momentul în care ei aleg, sigur, pentru România, dar aleg şi pentru ei. Vor să fie, sau să redevină, sau să fie în întregime membrii şi votanţi ai unui Partid Naţional Liberal cu istorie, cu tradiţie, sau vor să fie anexa unei mişcări neomarxiste, susţinută de structuri oculte, de deep state şi de mecanismele poliţieneşti, care au adus la putere şi l-au menţinut pe Traian Băsescu şi care au adus la putere pe Klaus Iohannis, şi acum îi regăsim, aliniaţi, acolo”, a spus Antonescu.

Că a ieşit şi Antonescu la război cu un bătrânel de aproape 95 de ani, nu-i nicio problemă, doar n-o să se lase mai prejos de Victor Ponta, Georges Simion sau, nu în ultimă instanţă, Călin Georgescu, ca să nu mai vorbesc de Donald Trump şi gaşca sa de ciomăgari. N-a folosit acum cuvântul „sorosişt”, dar a spus-o altădată: „N-am nicio simpatie nici pentru ceea ce a creat din punct de vedere sistemul Soros și în România sau în alte părți.”

Dar dincolo de accentele ideologice şi referiri la Ocultă, ce vedem aici? Că Antonescu se bate, la rîndul lui, cu Sistemul. Că n-o fi el mai fraier decât Nicolae Robu! Chiar el, candidatul partidelor care s-au aflat în permanenţă la guvernare în ultimii 35 de ani (PDL s-a revărsat în PNL). Partide care în aceşti ani au numit în funcţii şefi de servicii, şefi procurori şi în toate instituţiile esenţiale. Partide care au acum 99% din primari şi 100% din prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene. Candidat care are în spate tot aparatul de stat şi vorbim de un stat mega-gonflat. Şi a spus-o fiind fizic alături de Marcel Ciolacu, un alt om care se bate cu Sistemul.

Dar cât timp Antonescu luptă, luptă şi dă-i şi luptă cu “Statul paralel”, haideţi să vedem şi cine sunt principalii susţinători ai săi din PNL, cei care l-au şi scos din joben pentru alegerile prezidenţiale! Şi mă opresc doar la doi: Eduard Hellvig şi Hubert Thuma. Are rost să spun cine e primul, şef SRI timp de opt ani? De altfel, în toamna anului trecut, când Antonescu dădea primele atacuri la adresa lui Nicolae Ciucă se vorbea că o face în numele lui Hellvig, despre care spunea că ar trebui să candideze la prezidenţiale. S-au schimbat rolurile însă, nu Hellvig candidează, ci Antonescu. Despre Thuma se ştie ca este “capul Mafiei din Ilfov”, fiind suspectat de relaţii cu fosta şi actuala Securitate.

Aşadar, să ai în spate partidele care au condus ţara asta în ultimii 35 de ani, dar şi pe cel mai longeviv şef al SRI şi să spui că te baţi cu Sistemul, trebuie să ai ori enorm de mult tupeu (ca să nu spun mincinos malign), ori să ai nişte probleme de genul pe care le are individual ăla cu “treizirea în conştiinţă”. Sigur, ar mai fi a treia explicaţie, un fel de efect bahic, dar la Antonescu nu se pune, nu-i aşa? Nu mai discut de “mecanisme poliţieneşti”, că doar ministru de resort este actualul preşedinte interimar al PNL, Cătălin Predoiu.

Dar ca să vedeţi că Antonescu n-a avut şi nu are legătură cu Sistemul o să vă ofer o mai veche declaraţie de-a sa, despre care s-a scris foarte puţin. Suntem în anul 2011, iar Antonescu împreună cu Victor Ponta sunt copreşedinţi ai USL, acea structură moşită de Dan “Felix” Voiculescu, un alt individ care n-avea legături cu Sistemul. Iată ce spunea el în 2011: “Noi i-am propus lui Traian Băsescu un guvern de tehnocraţi, nu de uniune naţională, nu pot să stau eu cu domnul Igaş si domnul Ponta cu doamna Udrea (…) Ştiam că urmează asemenea lucruri şi trebuia să avem oameni competenţi – domnul Georgescu putea sa fie unul dintre aceştia. Călin Georgescu, un om cu idei foarte solide si de consultat”.

Aţi înţeles bine, Antonescu a propus drept premier un necunoscut la acea vreme, celebru de câteva luni încoace. Un alt ipochimen care n-are legături cu Sistemul.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Target whoo a spus: (martie 25th, 2025 at 08:34 )

Cel mai nociv element din această listă este acest domn Nicușor dan culmea nimeni nu e interesat de sursele de finanțare a campaniei de șantajul pe care il făcea in numele ONG uli sau când era activist in capitală nimic…PS nu imi dau seama care e numele și care prenumele acestei specii

Dacă el e candidatul Partidului Național Liberal, „cu istorie, cu tradiție” (e plin de tradiție între 1948 și 1989!), dar n-are „nicio simpatie nici pentru ceea ce a creat din punct de vedere sistemul Soros și în România”, înseamnă că berea belgiană afectează clar funcțiile intelectului. O bună parte din banii lui Soros (care nu erau toți ai lui) au ajuns în România la … PNL, persoane din sfera PNL și organizații mai mult sau mai puțin legate de PNL. Pentru că la acea vreme, unii mai credeau în istoria PNL și unele idei liberale.

P.S. Aia cu citatul despre Georgescu e tare!

Încă unul: „Mi-ar placea foarte mult si e o nostalgie pe care am avut-o in toti acesti ani, sa revin la o catedra, mi-ar placea sa scriu, s-au adunat foarte multe carti necitite si poate ca macar una nescrisa…”
(https://stirileprotv.ro/stiri/politic/decizie-radicala-a-lui-crin-antonescu-ce-a-anuntat-ca-va-face-dupa-ce-isi-va-termina-mandatul-de-senator-in-2016.html)
Așa-i la PNL: scrii, nu scrii cărți, vremea trece!

Daniel a spus: (martie 25th, 2025 at 18:39 )

Ce nu s-a aflat însă, pentru că Băsescu nu a vrut să spună, este cine i l-a propus pe Georgescu în 2011. Atunci ăsta a lu’ Căcărău era pe cai mari și voia să ajungă președinte cât mai repede, nu degeaba era mai tot timpul la antenele lui Felix. Din câte se pare, sondajele arată că el se va bate cu Nicușor Dan pentru accederea în turul 2 doi iar cel care va ajunge acolo va deveni președinte.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.