Poliţia Locală insistă: Nu daţi bani la cerşetori! De la începutul anului, pe străzile Timişoarei au fost depistate 148 de persoane care apelaa la mila publică/Foto

De la începutul acestui an, poliţiştii locali au depistat pe străzile Timişoarei 148 de cerşetori, dintre care patru minori. Aceştia au fost duşi de 806 ori la centrul social, dar s-au întors în stradă. Poliţiştii locali reiterează îndemnul să nu oferim bani cerşetorilor, deoarece în acest fel îi menținem în stradă.

Polițiștii locali acționează zilnic pentru preluarea din stradă a persoanelor care apelează la mila publică și a persoanelor fără adăpost, ca urmare a constatărilor din teren, dar și ca urmare a sesizărilor de la cetățeni. Activitatea se desfășoară nu doar în zona centrală a Timișoarei, ci și în toate celelalte zone în care sunt constatate sau semnalate astfel de cazuri. Doar în luna aprilie, 32 de cerșetori și oameni ai străzii au fost transportați de polițiștii locali de 191 de ori la Centrul Social ”Sfântul Francisc” de pe Str. Telegrafului. Aceste persoane, care creează disconfort celor din jur, uneori sunt agresive sau fac mizerie, sunt preluate din stradă, duse la centrul social unde de foarte multe ori sunt igienizate, tunse, deparazitate.

Cu toate aceastea, așa cum s-a mai semnalat și cu alte ocazii, nu doresc să rămână în centrul în care li se asigură cazare, masă, condiții de trai decente, ci preferă să se întoarcă în stradă. Din păcate legislația nu permite

decât sancționarea lor, nu îi poate obliga în niciun fel să rămână în locațiile în care le-ar fi mai bine. De menționat că de la începutul anului au fost identificate pe străzile orașului 148 de persoane care apelau la mila publică, printre aceștia și patru minori. Acestea au fost transportate de 806 ori de polițiștii locali, fiind ulterior luate în evidență de reprezentanții Direcției de Asistență Socială, prin centrul de pe Str. Telegrafului.

“Polițiștii locali au efectuat numeroase campanii media, pentru informarea populației că nu este o soluție să le oferim bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă, că nu doresc să stea în centre și că nu doresc să muncească pentru a se reintegra în societate. Totodată, pentru a intervene cât mai prompt, s-a solicitat sprijin și pentru semnalarea cazurilor de acest gen la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale, 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca echipajele noastre să se deplaseze în vederea preluării și predării lor către autoritățile în drept, pentru a încerca, ori de câte ori este nevoie, reintegrarea lor în societate și diminuatrea acestui fenomen”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Radu a spus: (aprilie 24th, 2025 at 12:33 )

Ma intreb si eu unde au dispărut acele panouri informative din intersecții cu mesajul NU DATI BANI CERȘETORILOR . Puneti-le înapoi.

Wanda89 a spus: (aprilie 24th, 2025 at 12:39 )

OK, mesaje înduioșătoare de la-mpoliție… De cel puțin 3 luni, revenind de la serviciu, mai pe seară, văd un bărbat cu o fetișcană de mână, foarte bine îmbrăcați, sprinteni – o plimbă rapid pe la cotețarii care așteaptă la semafor + TIR-uri și dube (benzinăria Aral, zona Modern)… Pare o schemă (bănoasă) susținută de SUS, au fost și sunt vizibili din toate mașinile de ‘mpoliție locală sau națională care circulă, în draci, pe acolo, pe Lugojului. De cel puțin 3 luni.
În România Educată și Liberă a lui 2025, în Timișoara, nu am curaj să reclam, oficial, această situație, vizibilă pentru toate autoritățile… Oare de ce?!

Marius a spus: (aprilie 24th, 2025 at 14:50 )

Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Asta trebuie sa cereți instantei de judecata. Sa oblige putorile sa muncească. De munca este non stop .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.