Prea frumos să fie adevărat… dar există minuni! Timișoara bate campioana Cluj, sub panou, în deplasare

Succes absolut meritat, chiar și cu absențe importante în echipă! SCM Timișoara rămâne în lupta pentru un loc de play-off, după o victorie neașteptată în BT Arena. Formația antrenată de către Dragan Petricevic a reușit să învingă campioana României, U-BT Cluj, pentru a ajunge la un bilanț de 14-14. După eșecul cu scorul de 70-74, ardelenii coboară la 22-6.

După un început perfect pentru gazde, 10-2, oaspeții au dat semne că sunt în joc, 19-17 la prima sirenă! A urmat un sfert excepțional pentru bănățeni, care au arătat că au venit să joace în fața unei echipe valoaroase, cu un buget „infinit”! 32-44 la pauza mare, timp în care SCM avea 11 recuperări ofensive + 11 defensive.

În sferul 3, gazdele au reușit un parțial de 11-0, apoi imediat au preluat conducerea, parcă totul părând să intre în normal, dar Timișoara nu s-a lăsat și a ținut stindardul sus, 51-54 după 30 de minute.

Gazdele au revenit în avantaj și la 65-60 zarurile păreau aruncate, dar în baschet nimic nu este imposibil, bănățenii au revenit și în pofida tuturor s-au impus, 70-74!!

Omul meciului a fost Bogic Vujosevic, care a strâns 25 de puncte, 4 recuperări și 4 assist-uri. Markus Edwards l-a urmat cu 14 puncte și 7 recuperări. De cealaltă parte, Patrick Richard a avut 17 puncte, 6 recuperări și 5 pase decisive.

În penultima rundă a sezonului regulat, U-BT Cluj joacă pe terenul celor de la CS Vâlcea, care a pierdut și ea neașteptat în această rundă, iar SCM Timișoara primește vizita celor de la CSM Oradea, un alt meci care pare imposibil, dar în care violeții au nevoie de victorie pentru a prinde Top 8, și chiar merită acest lucru!

Cu atât mai prețios este succesul din „BT Arena” cu cât a fost obținut fără doi jucători importanți în rotația echipei viola – americanii Kenneth Funderburk Jr. și Brian Taylor!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Cata a spus: (aprilie 19th, 2025 at 10:52 )

“PE care il merita” 😉

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur

Noile negocieri de la Palatul Cotroceni între preşedintele Nicuşor Dan şi liderii fostei coaliţii guvernamentale privind desemnarea unui premier s-au încheiat tot în coadă de pește. Varianta alegerilor anticipate nu mai este respinsă vehement de Nicuşor Dan. Întâlnirea dintre dintre Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi a durat aproape două ore,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De săptămâna viitoare se pun în vânzare abonamentele pentru meciurile de acasă ale Politehnicii

Anunț important pentru fani. Abonamentele pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul regular al Ligii 2 plus Cupa României vor fi puse în vânzare miercuri, 15 iulie! „Susținerea ta e foarte importantă pentru noi. În semn de apreciere pentru cei care ne-au fost alături de la începutul drumului spre eșalonul secund, până în 15.07...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De săptămâna viitoare se pun în vânzare abonamentele pentru meciurile de acasă ale Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

A murit Viorel Oancea, primul primar ales al Timișoarei după Revoluție și erou al zilelor fierbinți din decembrie 1989

Unul din simbolurile timișorene ale Revoluției și 89, dar și primar al Timișoarei în anii 90, Viorel Oancea, a trecut la cele sfinte. Anunțul a fost făcut de profesorul universitar și istoricul literar, diplomat, Vasile Popovici. „Dimineața asta vine cu o veste neagră pentru familia lui, a mea și a întregului oraș. S-a stins în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Viorel Oancea, primul primar ales al Timișoarei după Revoluție și erou al zilelor fierbinți din decembrie 1989
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La începutul săptămânii viitoare, de Sfântul Ilie, sunteţi aşteptaţi la o mare sărbătoare, într-o comună limitrofă Timişoarei. ”Zilele comunei Moşniţa Nouă şi Ruga satului Moșnița Nouă” va fi eveniment plin de bucurie și tradiție în mijlocul comunităţii, în care muzica, dansul și momentele speciale vor crea amintiri de neuitat. Manifestările se vor desfăşura în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie o mare sărbătoare într-o localitate de lângă Timişoara: “Zilele Comunei Moșnița Nouă – Ruga satului Moșnița Nouă”
Locuitorii din Mașloc și din localitățile învecinate vor avea acces, miercuri, 15 iulie, la consultații medicale gratuite oferite de echipele MedLife Medici’s Timișoara, în cadrul Caravanei Medicale organizate în această vară în județele Timiș și Caraș-Severin. Caravana va fi prezentă în Mașloc în intervalul orar 09:00–18:00, iar pacienții se pot programa în prealabil la numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Piața Corneliu Micloși este cea mai nouă zonă din cartierul Fabric in care vor începe spargerile din proiectul de regenerare urbană. Conform proiectului, piațeta va deveni un spațiu mai verde și mai bine conectat pentru pietoni și bicicliști, prin amenajarea unor noi alei, extinderea suprafețelor verzi și realizarea unei legături între zona sinagogii și malul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul începe spargerile într-o nouă zonă din proiectul de regenerare a Fabricului
Ruga de la Jebel din județul Timiș va avea loc, conform tradiției locale, în perioada 20–21 iulie 2026, doar că această dată va fi o ediție „prelungită”, care va debuta din 18 iulie, va continua și pe 19, dar și în zilele următoare. Sărbătoarea comunității este organizată de hramul bisericilor din localitate, cu ocazia Sfântului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de mare sărbătoare la Jebel! Suntenți invitați la o ediție specială a Rugii
Unul din simbolurile timișorene ale Revoluției și 89, dar și primar al Timișoarei în anii 90, Viorel Oancea, a trecut la cele sfinte. Anunțul a fost făcut de profesorul universitar și istoricul literar, diplomat, Vasile Popovici. „Dimineața asta vine cu o veste neagră pentru familia lui, a mea și a întregului oraș. S-a stins în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Viorel Oancea, primul primar ales al Timișoarei după Revoluție și erou al zilelor fierbinți din decembrie 1989
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031
Noile negocieri de la Palatul Cotroceni între preşedintele Nicuşor Dan şi liderii fostei coaliţii guvernamentale privind desemnarea unui premier s-au încheiat tot în coadă de pește. Varianta alegerilor anticipate nu mai este respinsă vehement de Nicuşor Dan. Întâlnirea dintre dintre Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi a durat aproape două ore,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur
Până să ajungă la votul consilierilor locali, proiectul mutării caselor de pariuri și jocuri de noroc pe strada Sulina trebuie să treacă și de o dezbatere publică cerută de lege. Primăria Timișoara organizează joi, 16 iulie, o dezbatere publică având ca temă proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind amplasarea, autorizarea și funcționarea activităților de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crearea Sin City pe strada Sulina intră prima dată în dezbatere publică
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că România are nevoie de un guvern curajos care să livreze pentru români, nu unul care protejează privilegiile “sub umbrela stabilității”. Dacă nu este posibil acest lucru, el spune că ar trebui organizate alegeri anticipate. Afirmaţiile au fost făcute înainte de întâlnirea lui Nicuşor Dan cu liderii fostei coaliţii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz vorbeşte de varianta alegerilor anticipate: “Poate e momentul să-i lăsăm pe români să decidă”
Cea mai fericită zi de student. Există momente care închid un capitol, dar deschid, în același timp, un drum nou. Ceremonia de absolvire este unul dintre ele. După ani petrecuți în amfiteatre, laboratoare și biblioteci, după examene, proiecte, provocări și reușite, absolvenții Universității Politehnica Timișoara au celebrat, duminică, 12 iulie 2026, finalul studenției și începutul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și a venit ziua mare a absolvirii! O nouă generație a pornit spre viitor, dar rămâne parte din aceeași familie a UPT/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.