Un punct care poate va conta decisiv

Antepenultima etapă a Ligii Naționale a programat o deplasare dificilă pentru SCM Politehnica Timișoara. Handbaliștii viola au remizat după un meci cu răsturnări de scor și după ce echipa gazdă a egalat cu 16 secunde înaintea finalului.

Alb-violeții au condus în cinci rânduri în start de meci. Mare parte a primei reprize a fost echilibrată și cu foarte multe goluri. Minaur s-a desprins la 20-16, în minutul 29, dar Sadoveac (cu o pătrundere) și Trif (pe contraatac) au strâns scorul pauzei, 20-18.

Maramureșenii au izbutit o desprindere și mai clară după odihnă (25-19, minutul 36), dar SCM Poli a avut replică. Sadoveac, Huta, Cîmpan și Ignat au punctat consecutiv pentru 25-23.

Egalarea a venit în minutul 49 (29-29, gol pe contraatac, înscris de Marjanovic). Apoi, după alte trei reușite consecutive (Huta – două și Marjanovic), echipa bănățeană a trecut în avantaj, 32-31. Kotrc a egalat pe contaatac, dar Sadoveac a readus Timișoara în față cu 27 de secunde înaintea sirenei de final.

Baia Mare a mai avut timp să marcheze și astfel Burzak a stabilit scorul final, 33-33. În tur, meciul dintre cele două echipe s-a încheiat cu scorul de 31-31.

Pentru alb-violeți au marcat: Marius Sadoveac, Filip Marjanovic – câte 6 goluri, Răzvan Trif – 5, Mihai Huta – 4, Antonio Bordeanu, Christian Manojlovic – câte 3, Vlad Chira – două, Flavius Cîmpan, Haris Buljina, Cristian Fenici și Sabin Ignat – câte un gol. Portari: Stojkovic 10/41, Pal 0/2.

În clasament, Poli a ajuns pe locul 12, de baraj, dar nu mai poate pica direct, deoarece se știu retrogradatele cu două runde rămase, Steaua și Făgăraș. Gruparea bănățeană are nevoie însă de puncte pentru a scăpa și de baraj. Alb-violeții vor mai întâlni Constanța – acasă și Buzăul, în deplasare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni

Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.