În urmă cu 100 de ani, la 1 aprilie 1925, i-a fost înmânată diploma de inginer unuia dintre absolvenții străluciți ai primei promoții de la Școala Politehnica din Timișoara: Lazăr Stoicescu, creatorul școlii românești de termotehnică, proiectant al unora dintre cele mai populare arme de artilerie din armata română, fost rector al Universității Politehnica București.
S-a născut în data de 5 octombrie 1901 la Ploiești, jud. Prahova. Între anii 1912-1920 a urmat cursurile cunoscutului Liceu Sfinții Petru și Pavel din orașul natal, după care s-a înscris în anul 1920 la Școală Politehnică din Timișoara, pe care a absolvit-o, obținând titlul de inginer.
S-a specializat în termotehnică, lucrând ca stagiar în câteva uzine din străinătate.
Și-a început cariera didactică în 1925, ca asistent la Catedra de termodinamică a Politehnicii din Timișoara, a devenit conferențiar în 1929 și profesor titular în anul 1941.
În anul 1948 a fost numit rector la Institutul Politehnic din București, funcție pe care a deținut-o până în anul 1951, când a fost numit șeful Catedrei de termodinamică, pe care a onorat-o până în anul 1959, când a fost pensionat, rămânând profesor consultant.
În anii 1958 – 1959 a fost decan al Facultății de Mecanică din Institutul Politehnic București.
După cum îl descriu foștii studenți, a fost un profesor sobru, exigent, serios în acțiunile sale, care se impunea prin exemplul personal.
Sub directa sa coordonare au apărut, în condiţii de tipar modeste, primele manuale româneşti de termotehnică şi maşini termice. Cursul de termotehnică, pe care l-a publicat în colaborare cu asistenții săi, este un tratat de specialitate considerat „Biblia termotehnicii“, care îl consacră pe profesorul Lazăr Stoicescu ca părinte al termotehnicii românești. După această carte au învățat mii de studenți și profesori, pentru care a fost un tratat de referință.
Pentru activitatea deosebită în domeniul cercetării științifice și contribuția la dezvoltarea învățământului superior, Consiliul de Stat al Republicii Populare Române i-a acordat, în 1964, titlul de Profesor Emerit.
După pensionare a fost reținut în cadrul Facultății de Inginerie Mecanică în calitate de consultant, fiind îndrumător pentru doctoranzi.
Profesorul Lazăr Stoicescu a împletit munca didactică cu o activitate inginerească practică, lucrând un timp ca inginer la Uzinele Reșița, ca șef al biroului de construcții generale și director general al planificării uzinelor din București.
A proiectat o serie de mașini termice deosebit de eficiente. Compresoarele inventate de el au fost deosebit de robuste şi fiabile, durata de funcţionare situându-se între 30 şi 40 de ani.
În perioada petrecută la Uzinele Reșița, ca șef al Biroului de construcţii guri de foc a fost implicat în proiectarea și realizarea unora dintre cele mai populare arme de artilerie ale armatei române: tunul antitanc „REŞIŢA DT-UDR Nr. 26”, calibrul 75 mm, model 1943, și aruncatorul de 120 mm „Reșița”.
Un fost student al său, Voicu Tudor, îl descrie pe profesorul Lazăr Stoicescu, supărat că acesta nu și-a găsit locul în Academia Română: „Din Dicţionarul Academiei Române lipsesc, din păcate, foarte mulţi români, oameni de valoare. Mă refer la unul singur, care mi-a fost profesor la disciplina „Termodinamică şi Maşini Termice“, la Institutul Politehnic, din Bucureşti, la Facultatea de Mecanică, profesorul Lazăr Stoicescu. La 1 decembrie 1948 era rectorul Institutului Politehnic, după aceea decanul Facultăţii de Mecanică, şeful Catedrei de Termodinamică şi Maşini Electrice. Profesorul Lazăr Stoicescu poate fi considerat pe bună dreptate „părintele termodinamicii româneşti“.
Mii de studenţi au învăţat după cursurile de termodinamică ale profesorului Lazăr Stoicescu (1901-1975). Zeci de profesori români au devenit doctori în inginerie sub îndrumarea maestrului de termodinamică.
Profesorul Lazăr Stoicescu a fost proiectantul unor maşini termice foarte performante, dintre care unele pentru domeniul militar. A inventat un nou tip de compresor – compresorul fără ungere (cu segmenţi cu grafit).
O viaţă de muncă şi de realizări extraordinare. Profesorul Lazăr Stoicescu nu a fost ales în Academia Română. Câtă nedreptate! A decedat în anonimat şi este înmormântat în Cimitirul Bellu Ortodox, figura 21, loc 90”.
Comentarii prin facebook