I se spunea “Balamuc”, dar în fapt e un monstru. Portret devastator al lui George Simion făcut de un fost colaborator

Un individ manipulator care călca peste cadavre. Inclusiv la propriu. Ştefan Sabin, un fost colaborator al lui George Simion în platforma unioniste Acțiunea 2012, a făcut dezvăluiri explozive despre candidatul AUR la prezidenţiale. Publicăm mai jos postarea acestuia de pe Facebook. Intertitlurile aparţin readcţiei.

 CUM L-AM CUNOSCUT PE GEORGE SIMION

Parafrazând titlul cărții sale, o să povestesc în următoarele rânduri cine e Simion pe care-l cunosc eu.

Un mic preambul pentru cei care poate nu știu: ani buni am lucrat cot la cot cu GS pentru a apropia cele două maluri de Prut. Mai exact între 2013 și 2017 am făcut parte din echipa de coordonare și am fost unul dintre vicepreședinții Acțiunii 2012, al cărei președinte era GS. Au fost ani în care am încercat să punem pe agenda publică Republica Moldova și ideea de reunificare, iar în Basarabia am încercat să schimbăm percepții, să combatem zeci de ani de propagandă rusească și să construim punți între oameni și instituții. Ne doream să pregătim un climat favorabil ideii de reunificare și o majoritate pro pe ambele maluri de Prut. In final mișcarea a virat către politică și a eșuat lamentabil, fiind compromisă. Eu la primul iz de politică am părăsit barca.

“Şi-ar vinde și mama daca ar avea de câștigat ceva din asta”

Încă de când l-am cunoscut, mi-am dat seama că are anumite trăsături de lider, e carismatic și are capacitatea de a mobiliza oameni în jurul său, dar tot atunci am realizat și că este un om total lipsit de scrupule și cred sincer că și-ar vinde și mama daca ar avea de câștigat ceva din asta. Este genul de om care poate spune și face orice pentru a-și atinge scopurile, calcă fără nicio remușcare pe cadavre și o poate face chiar cu zâmbetul pe buze.

Din exterior poate părea un om cu principii solide, însă de-a lungul anilor l-am văzut cum a jonglat cu abilitate și s-a băgat pe sub pielea oricui îi putea oferi ceea ce avea nevoie. A negociat cu cei mai toxici politicieni și oameni influenți și s-a justificat mereu spunând că a făcut-o pentru cauză.

Este un bun manipulator care știe cum sa-i cucerească pe cei din jur, speculându-le slăbiciunile și alimentându-le orgoliile. Aplică numeroase tehnici de manipulare și se adaptează după firea fiecăruia. Mereu mi s-a părut că este un psiholog bun. De exemplu avea obiceiul să ia pe câte unul deoparte și să i se destăinuie. Îl făcea să se simtă important și să creadă că doar el știe acel secret spus în taină. Doar că același lucru îl făcea apoi cu alții si alții, spunându-le de fapt același lucru. N-aveți idee câți ii picau in plasa doar cu schema asta. Și mai avea un întreg arsenal de metode, metode pe care le aplică și azi. Își adaptează discursul în funcție de publicul caruia i se adresează: pe tiktok e extremistul suveranist cu spume la gura care taie și spânzură, pe la televiziuni e extremistul cu față umană care de fapt e baiat bun, dar lumea e rea și il judecă greșit.

“Nu l-am văzut pe GS făcându-și măcar o cruce”

În toți anii în care am lucrat împreuna, nu l-am văzut pe GS făcându-și măcar o cruce în fața unei biserici, iar de intrat, a intrat doar când avea de luat de la preot vreo listă cu semnături sau avea de aranjat vreo masă sau cazare pentru vreun grup de basarabeni. Pe vremea aia, când pe la vreo manifestație se băga cineva în față cu vreo cruce sau icoană, nu știa cum să-l scoată mai repede de-acolo. Astăzi se afișează ostentativ printre icoane și vrea să pară un mare creștin. O fi avut vreo chemare divină între timp. Nu știu, dar mă îndoiesc. Ce știu în schimb este că relația omului cu divinitatea este una intimă și ar trebui să rămână așa. Cei care își afișează ostentativ credința sunt in general niște șarlatani și o fac doar pentru capital electoral.

Comenzile veneau din altă parte

George Simion era omul care, înainte de a stabili vreo strategie pentru viitor, îmi lasă telefonul lui, pentru a răspunde celor care-l cautau, și dispărea câteva zile, motivând că are nevoie să se retragă și să gândească. Apoi apărea cu planul făcut și doar îl livra celor din echipă. Contribuția noastră era doar pe ici pe colo la modul de implementare. Poate se retrăgea omul nostru în munți sau comunica telepatic cu vreo ființă superioară. Probabil că semnalul ala telepatic interfera cu semnalul telefonic si apăreau bruiaje. Noi, muritorii de rând, n-avem de unde ști, dar mă întreb, când a fost în Austria, în ziua votului din primul tur, o fi avut telefonul la el? S-o fi retras și atunci să gândească strategia pentru turul doi? Dacă da, nu-i pria aerul de România? Sau poate doar avea nevoie de un city break…

“Era un bully, adesea misogin”

GS pe care l-am cunoscut eu era un bully, adesea misogin si violent atât verbal cât si fizic. Îi umilea frecvent pe cei din jur și atunci când nu reușea să se impună prin manipulare, o făcea prin violență verbală și uneori fizică. Am asistat la multe astfel de scene și în câteva rânduri chiar la bătăi. Din punctul asta de vedere GS de azi este același cu GS de-acum niște ani.

Încă de când l-am cunoscut, marșa pe ideea că în 2018 trebuia să se realizeze unirea și reușise să convingă destui să creadă în acel deziderat. În 2016 în Basarabia a fost ales președinte Dodon, iar avântul si optimismul lui și al celor care credeau in 2018 ca fiind anul reunirii scăzuse. De-atunci a devenit tot mai radical în idei, s-a lăsat cu un marș violent în București, blocări de vămi prin Republica Moldova, iar nebunia a continuat, iar in 2017 a atins apogeul. La o ședință a venit cu o idee care pe mulți ne-a șocat. Mă rog, unii dintre cei șocați atunci sunt acum bine-mersi parlamentari AUR, dar în fine… A venit cu un plan care presupunea să facem în așa fel încât să organizăm o întâlnire în parlament la care să-i atragem și pe parlamentari, apoi, cu toți adunați în sala de plen, să ne blocăm pe dinăuntru si să-i sechestrăm până votează unirea.

A forţat un om să se sinucidă

Apoi, la fel de serios ne-a spus ca trebuie să creăm o emoție puternică în societate, și, inspirat de cazul lui Adrian Sobaru, tehnicianul de la TVR care in 2010 s-a aruncat de la balconul parlamentului, a decis că ne trebuie și noua o victimă care sa moară pentru unire. Că doar așa lumea se va mobiliza și va pune presiune pe parlament să voteze unirea. Ne-a spus ca e în regulă dacă nu vrem să ne încărcăm conștiința cu așa ceva și că putem părăsi ședința, dar că nu este altă șansă. Se stabilise și cine ar putea fi persoana în cauză. Aveam printre noi o persoană instabilă emoțional și cu tendințe suicidare. Daca tot voia sa se omoare, măcar să fie pentru un scop. Atât de cinic… Știu că pare SF, dar vă spun sincer că nu e.

Multi știam că, dincolo de unele calități evidente (carisma, putere de munca, leadership etc.), GS e un om alunecos, imprevizibil, lipsit de scrupule si emoții. Un om impulsiv si manipulator, care putea deveni periculos și putea devia oricând spre o direcție greșită. De fiecare dată când am avut de organizat câte o acțiune, am trecut prin propriul filtru ceea ce urma să fac. Am mers mai departe atâta timp cât am considerat că ceea ce făceam ajuta scopului nostru și nu-mi călcam pe principii. În cercul nostru, GS era poreclit “balamuc” și întotdeauna mi s-a părut potrivit apelativul, ținând cont de trăsăturile care-l definesc.

„Dacă ajungem la canal, voi fi onorat sa fim colegi și acolo”

GS poate că a fost un bun lider pe stadion, poate că a fost un bun lider ca activist civic, dar un om cu un asemenea caracter e foarte nepotrivit și periculos ca președinte de Țară. Și asta o simt si o spun majoritatea celor care au fost in preajma lui și au apucat să-l cunoască personal. Nu v-ați întrebat de ce atât de puțini l-au votat în Republica Moldova? Cine să-l cunoască mai bine decât cei de-acolo? Puținii oameni care i-au rămas alături ori au privilegii de care se bucură și le e bine, ori sunt suficient de naivi încât să creadă ca GS chiar le urmărește interesele. Marea majoritate însă suntem oripilați de posibilitatea ca acest om să ajungă președinte.

În realitate nimeni nu știe cu adevărat care este planul lui GS. El va fi aflat abia daca ajunge președinte. Pana atunci, va face absolut orice pentru a câștiga si se va adapta ca un cameleon la orice idee sau poziție care i-ar asigura victoria. O să mintă și o să apeleze la orice metodă prin care să mai smulgă un vot, fără scrupule, fără principii.

Mă bucur ca sunt atâția colegi de baricadă din perioada aceea care simt la fel. Dacă ajungem la canal, voi fi onorat sa fim colegi și acolo. Nu, nu regret perioada aceea. Știu pentru ce am muncit si știu ca au rămas multe lucruri bune în urma noastră. Păcat că s-a compromis atât de jalnic proiectul unionist. Vor mai trece din nou ani buni până când societatea va fi pregătită să o ia de la capăt. Deocamdată se sufla și în iaurt.

“E posibil sa fi contribuit la nașterea unui monstru?”

E posibil sa fi contribuit la nașterea unui monstru? Este, dar, chiar dacă știam cu cine stăm la masă și intuiam într-o oarecare măsura pericolul, n-am crezut totuși că se va ajunge până în acest punct critic.

Pentru unii dintre voi, Simion pare votabil și vă identificați cu ideile lui. Dar omul vă spune fix ce vreți să auziti, vă livrează precum un tonomat exact placa pe care vă doriti să o ascultați. Realitatea de după alegeri, cu Simion presedinte, va fi total diferita și mult, mult mai rea decât vă imaginați. Simion de azi este doar o mască. În spatele ei este cel pe care l-am cunoscut eu și toti basarabenii care astăzi nu-l votează și nu vor să mai audă de el. Ascultați și alte opinii si treceti-le prin filtrul gândirii. Nu totul pe lumea asta este o conspiratie si o luptă a sistemului.

Votați rațional și în deplină cunoștință de cauză!

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Un cititor a spus: (mai 8th, 2025 at 10:37 )

Bravo, Ștefan!

Daniel a spus: (mai 8th, 2025 at 11:37 )

Lucrurile acestea erau evidente dar la ce electorat avem, nici când sunt prezentate pe față nu vor fi luate în seamă. Sigur că acum va veni @intreb_are prin unul sau mai multe din nick-urile sale să ne spună una și alta ceea ce va demonstra că iarăși a scăpat de sub tratament de la instituția de pe strada alăturată sediului PSD.

George a spus: (mai 8th, 2025 at 12:06 )

Hmmm… Portretul acesta pare al unui om pragmatic, axat pe rezultate. Autorulbface clar propaganda elwctorala, dar i-a facut un serviciu lui gs aici. Ce ne soune de fapt ? Ca GS e un om de actiune, care cauta cu orice mijloc sa isi atinga obiectivele. Faptul ca nu l-au votat moldovenii are mai degraba de aface cu faptul ca moldovenii de fapt nu vor unirea cu Ro pt a nu-si pierde privilegiile clasa conducatoare de la chisinau. Ca orice stat, sunt de fapt interesati sa existe ca entitate statala pt a-ai conserva puterea acolo. Normal ca nu vor un unionist la Bucuresti care va duce la disparitia statului moldovean.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.