BAC 2025: Cele mai slabe rezultate din ultimii trei ani. Totuși, în Timiș, 3 din 4 elevi au trecut examenul

Rezultatele de la Bacalaureat 2025 au fost publicate astăzi, 20 iunie, de Ministerul Educației pe site-ul Edu.ro. Elevii trebuie să intre pe platformă și să introducă codul primit de la școală pentru căutarea rezultatului obținut la examenele din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului.

Începând tot de azi, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 30 iunie.

Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 72,1%, cea mai mică din ultimii 3 ani, conform rezultatelor înainte de contestații, potrivit edupedu.ro. Concret, datele arată că din 107956 de candidați înscriși și prezenți la probele din acest an, doar 77.806 au fost declarați „reușit”, adică au luat peste media 6. Anul trecut rata de promovare înainte de contestații a fost de 76,42% – cea mai mare din 2009 încoace. Anul acesta, pe rata calculată de Edupedu.ro de 72,1%, rezultatele sunt cele mai slabe din 2022 până acum.

În Timiș, din cei 3637 de elevi înscriși din actuala promoție, dar și din cea anterioară, 2459 au luat Bacul, 1054 au fost respinși, 122 nu s-au prezentat, iar 2 au fost eliminați. S-a înregistrat o singură medie de 10.

Promoția curență a absolvit Bacul în procentat de 75,92, peste media țării, iar din promoțiile anterioare au trecut examenul doar 32%.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului

Primăria Timişoara a desfiinţat, astăzi, mai multe construcţii considerate ilegale aparţinând de un cunoscut local de pe strada Lacului. Proprietarul localului, Ioan Mateescu (membru PSD) afirmă că demersul municipalităţii este un abuz, adăugând că, la fel ca primarul Dominic Fritz, se va adresa CEDO. Printr-un comunicat de presă, Primăria Timişoara transmite că angajaţii municipalităţii ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO

Prima ediție a Banat Football Festival s-a transformat într-un adevărat succes, transformând localitatea Sacoșu Turcesc (județul Timiș) în capitala fotbalului juvenil din regiune. Competiția dedicată micilor fotbaliști a demonstrat un interes masiv din partea cluburilor din vestul țării.   Pe terenurile de joc au evoluat echipe din întreaga regiune a Banatului, împărțite pe categorii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un capitol de interes maxim a fost urmărit de sute de participanți din peste zece țări: A.I. în învățământul superior

Eveniment de actualitate care adună lumea și dă de gândire genrațiilor dinbtrecut, dar și celor viitoare, inteligența artificială… Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală (DeL), a organizat două webinarii internaționale gratuite dedicate utilizării responsabile a Inteligenței Artificiale (AI) în educație și cercetare. Evenimentele s-au desfășurat în cadrul proiectului european Accelerate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un capitol de interes maxim a fost urmărit de sute de participanți din peste zece țări: A.I. în învățământul superior
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est e trei sferturi finalizată

Lucrările efectuate pentru reabilitarea majoră a lotului 2, Lugoj – Timișoara Est, parte a șantierului căii ferate dintre Caransebeș și Arad avansează. Modernizarea pe acest lot a ajuns la aproape 75%. Intervențiile vizează modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare, lucrări la terasamente, drenaj, instalații feroviare, aparate de cale, poduri, podețe, peroane, copertine și elemente de protecție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est e trei sferturi finalizată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima ediție a Banat Football Festival s-a transformat într-un adevărat succes, transformând localitatea Sacoșu Turcesc (județul Timiș) în capitala fotbalului juvenil din regiune. Competiția dedicată micilor fotbaliști a demonstrat un interes masiv din partea cluburilor din vestul țării.   Pe terenurile de joc au evoluat echipe din întreaga regiune a Banatului, împărțite pe categorii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO
Primăria Timişoara a desfiinţat, astăzi, mai multe construcţii considerate ilegale aparţinând de un cunoscut local de pe strada Lacului. Proprietarul localului, Ioan Mateescu (membru PSD) afirmă că demersul municipalităţii este un abuz, adăugând că, la fel ca primarul Dominic Fritz, se va adresa CEDO. Printr-un comunicat de presă, Primăria Timişoara transmite că angajaţii municipalităţii ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului
Eveniment de actualitate care adună lumea și dă de gândire genrațiilor dinbtrecut, dar și celor viitoare, inteligența artificială… Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală (DeL), a organizat două webinarii internaționale gratuite dedicate utilizării responsabile a Inteligenței Artificiale (AI) în educație și cercetare. Evenimentele s-au desfășurat în cadrul proiectului european Accelerate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un capitol de interes maxim a fost urmărit de sute de participanți din peste zece țări: A.I. în învățământul superior
Rețeaua de canalizare a orașului a fost nevoită, în acest weekend, să preia o cantitate imensă de apă provenită de la ploile torențiale. Începând de sâmbătă noaptea și continuând cu ziua de ieri, Timișoara a fost afectată de un val de ploi intense, caracterizate prin cantități foarte mari de apă căzute într-un interval scurt de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețeaua de canalizare, nevoită să preia un debit de opt ori mai mare decât cel normal
Municipalitatea a semnat contractul pentru furnizarea unui nou lot de mobilier școlar, destinat grădinițelor din oraș, în cadrul proiectului finanțat din PNRR, în valoare totală de 86 de milioane de lei. Astfel, copiii din 14 grădinițe din Timișoara vor beneficia de condiții mai bune pentru învățare, joacă și odihnă, printr-o nouă investiție a municipalității în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Efectele proiectului PNRR de dotare a unităților educaționale din Timișoara: 14 noi grădinițe din oraș vor fi dotate cu mobilier nou
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis, în această dimineaţă, că votul decisiv în plenul Parlamentului pentru învestirea Guvenului Veştea va avea loc la 21.30. AUR a votat cot la cot cu PSD calendarul audierii miniștrilor și al votului decisiv pentru guvernul condus de Adrian Veștea și susținut de PSD. Cu toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Votul în Parlament pentru Guvernul Veștea, la ora 21.30. AUR s-a aliat cu PSD în ședința Birourile permanente
Consiliul Județean Timiș se pregătește să facă lacul Surduc mai atractiv pentru turiști. Astfel, a pregătit un milion de lei pe care să îi cheltuie pe SEAP pentru cumpărarea unui ponton mobil, mobilier din lemn care va fi amplasat pe plajă, un cort de tip dome, dar și un teren de sport gonflabil care va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teren de sport plutitor, ponton mobil și cort de tip dome. CJ Timiș dă un milion de lei pentru a crește atractivitatea lacului Surduc
Lucrările efectuate pentru reabilitarea majoră a lotului 2, Lugoj – Timișoara Est, parte a șantierului căii ferate dintre Caransebeș și Arad avansează. Modernizarea pe acest lot a ajuns la aproape 75%. Intervențiile vizează modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare, lucrări la terasamente, drenaj, instalații feroviare, aparate de cale, poduri, podețe, peroane, copertine și elemente de protecție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est e trei sferturi finalizată
Doamna profesoară de economie Mihaela George Micșa de la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru o intervenție chirurgicală vitală în lupta cu cancerul mamar, boală cu care se confruntă de cinci ani. Pentru a putea efectua operația care îi poate salva viața, mai sunt necesari 16.000 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea locală, colegii, instituții și elevi sunt alături de profesoara Mihaela George-Micșa care are nevoie de ajutor
Top