De joi, la noua Maternitate Odobescu au loc primele nașteri/FOTO

Timișoara are, de miercuri, două maternități de stat complet funcționale, după ce Spitalul Clinic Municipal a pornit din nou activitatea maternității Odobescu, în cu totul altă clădire decât cea din Iosefin. Vorbim despre clădirea unde a funcționat Clinica Premiere, care acum a fost închiriată de primărie, adusă la cele mai înalte standarde medicale și folosită acum pentru aducerea pe lume a bebelușilor. 

Joi sunt deja programate două nașteri, cele care inaugurează, de fapt, activitatea în noua locație.

Au fost necesare câteva luni pentru ca instalațiile medicale să fie aduse de la nivelul unei clinici private la cele unui spital de stat, care ar avea standarde mai ridicate. E vorba despre circuitele de fluide, de exemplu oxigen, fiecare pat e dotat cu o asemenea facilitate, existând și opțiunea de backup, pentru siguranță.

”S-au făcut deja câteva luni bune de când a fost închisă locația de pe bulevardul 16 decembrie. O locație care nu mai corespundea nevoilor și realizațiilor de zilele noastre. O clădire veche de peste 100 de ani, care avea și probleme structurale, care a sufert de-a lungul timpului foarte multe intervenții, multe dintre ele nefiind autorizate sau nefiind la un nivel calitativ ridicat. Asta a dus la probleme recurente cu clădirea. Am avut o prăbușire de tavan când am luat decizia foarte dificilă, dar foarte necesară de a închide acea clădire pentru a nu pune în pericol mamele și copiii care se nășteau acolo. Ne bucurăm că suntem astăzi într-o locație nouă, într-o locație care oferă condiții mult mai bune, care oferă toate condițiile necesare pentru secolul XXI, unde avem toalete în fiecare cameră, unde vor sta mămicile, unde aveam toate dotările medicale necesare”, a spus viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, la prezentarea noii maternități.

Surpriza e că această nouă clădire ar putea rămâne permanent maternitate, să fie poate achiziționată de primărie, iar ulterior și extinsă.

”Este un exemplu prin care putem, de fapt, să profităm de infrastructura disponibilă în piață și de capacitatea mediului privat pentru a crește serviciile publice și calitatea lor și pentru a putea să avem infrastructură modernă într-un timp mult mai rapid, la costuri mult mai rezonabile și intenția noastră pe termen lung, după o perioadă de utilizare, dacă vedem că clădirea corespunde nevoilor pe care spitalul le are și dacă vedem că există spațiul de a ne dezvolta pe termen lung în această zonă, luăm în considerare și în calcul să și putem să achiziționăm la un moment dat această clădire”, a mai spus Lațcău.

Pe strada Franyo Zoltan va funcționa doar partea de nașteri, iar în clădirea veche rămâne partea de ginecologie. Iar extensia posibilă la noua clădire ar duce la mutarea ginecologiei sub același acoperiș. Următoarea perioadă va arăta cât este de utilă noua locație.

O asemenea veste nu poate decât să o bucure pe Stela Iurciuc, noul manager de la Spitalul Municipal Timișoara.

„Este o zi istorică pentru spital. Aici vin gravidele care, să ne înțelegem, sunt femei sănătoase, nu sunt «paciente». Practic, deci aici se întâmplă minuni, se aduc pe lume copilași, unul, doi, trei, câți dă Dumnezeu. Referitor la ce a spus domnul viceprimar, mă bucur foarte mult că a spus că ar putea exista și posibilitatea extensiei clădirii, ca astfel colegii mei să-și înfăptuiască și partea de obstetrică, dar și de ginecologie într-un singur loc”, a spus managrul Municipalului, de care aparține și maternitatea.

O altă mulțumire este legată de calitatea spațiului.

”Este un spațiu modern, cu 102 paturi, împărțit în saloane de neonatologie, saloane de obstetrică, saloanele ATI, parte de bloc operator, sală de naștere. Deci astea sunt condițiile în sistemul spitalelor de stat. Colegii mei sunt foarte entuziasmați și aș ruga să ridice mâinile sus. Să știți, aceste mâini sunt mâinile care prima dată ating copiii dumneavoastră și după aia dumneavoastră primiți copilul Astea sunt mâinele de aur”, a mai spus Stela Iurciuc.

Aceasta a explicat și de ce mutarea în noua locație a durat câteva luni bune după semnarea contractului de închiriere. Oricum, chirie s-a plătit doar pentru luna iunie până acum, în contract fiind stipulată o perioadă pentru pregătirea unității.

„Ceea ce trebuie să înțelegeți: într-un spital de stat este nevoie de o siguranță multiplă a sistemului de fluide. Cerințele la stat cred că sunt mai pretențioase decât la privat. De aceea, a durat o perioadă pentru a putea fi în siguranță 100%”, a adăugat managera Spitalului Municipal Timișoara.

La noua unitate vor fi 54 de medici, 54 de rezidenți și 33 de asistente, care vor profesa prin rotație la cele două clădiri ale Maternității. În noua clădire se așteaptă realizarea a 2.500 până la 3.500 de nașteri anual.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Masca? a spus: (iulie 23rd, 2025 at 19:23 )

De ce nu poarta toti masca? Doamna din ultima poza si latcau…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.