Alexandru Rogobete, la Timișoara: ”La Institutul Oncologic construcția va continua, fiind disponibile mai multe surse de finanțare”/FOTO

Institutul Oncologic de la Timișoara merge înainte, faptul că rămâne fără finanțare sunt doar niște zvonuri false, a declarat, vineri, la Timișoara Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății. El a efectuat vineri o vizită de lucru la Timișoara, unde a vizitat, alături de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, șantierele institutului, de pe Calea Torontalului, respectiv cel al Centrului de Mari Arși, aproape finalizat lângă Spitalul Județean Timișoara.

Completarea rețelei de spitale oncologice e o prioritate națională în România, a decarat Rogobete, iar dezinformările apărute legat de pierderea finanțării Institutului Oncologic Timișoara sunt false. Construcția va continua, a subliniat ministrul.

”În ceea ce privește Institutul de Oncologie, acesta reprezintă o investiție esențială nu numai pentru Timișoara și Timiș, ci și pentru România. Completarea rețelei de spitale oncologice din țară cu acest institut este o prioritate națională. Au apărut acum câteva zile o serie de dezinformări că institutul își pierde finanțarea. Tot ce pot să vă spun este că construcția va continua, fiind disponibile mai multe surse de finanțare”, a declarat Alexandru Rogobete.

Informația a fost confirmată și de Alfred Simonis. „Am emis autorizația de construire, dincolo de cea de demolare emisă deja”, a declarat președintele CJT.

Un alt punct din programul vizitei a fost Centrul de Mari Arși. Timișoara este locul unde construcția unui astfel de centru este cea mai înaintată. ”Cunosc acest proiect foarte bine, încă de la începuturile lui, de când am fost pus pe hârtie pentru prima dată în anul 2015. În 2022, când am ajuns la Ministerul Sănătății, acest proiect era blocat complet. Nu vorbim aici doar de Spitalul de Mari Arși de la Timișoara. Blocate au fost și Spitalul de Arși de la Târgu Mureș și primul Centru de Arși de la Spitalul «Grigore Alexandrescu» din București. La Timișoara, la finalul acestui an va fi finalizat primul Centru de Mari Arși din România, urmând ca în primăvara anului viitor să fie dat în folosință”, a spus Rogobete.

Alfred Simonis a subliniat că în prezent 80% din investiție este finalizată. ”De Centrul de Mari Arși pe care l-am vizitat deja nici nu mai are sens să zic, este centrul aflat în cel mai avansat stadiu din România, e aproape 80% gata – va fi mai mult decât un Centru pentru Mari Arși, pentru că are UPU, are Terapie Intensivă, bloc operator etc”, a declarat și șeful CJT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dan a spus: (august 22nd, 2025 at 17:42 )

Excelent

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.