Un moment văzut controversat de puţini, dar normal de mulţi s-a petrecut miercuri chiar înainte de începutul meciului de la Carani, dintre echipa gazdă şi Politehnica, din turul secund al Cupei României.
Arbitrul Claudiu Matiş, proaspăt campion european universitar cu UVT a chemat echipele la mijloc pentru a ţine un moment de reculegere, cum s-a „ordonat” de la centru pentru memoria celui care a fost controversatul ex-preşedinte Ion Iliescu. Dacă gazdele s-au conformat, jucătorii viola au preferat să continue încălzirea şi să schimbe pase, în timp ce suporterii au cântat Imanul golanilor şi alte refrenuri revoluţionare. Matiş a văzut că nu e loc de reculegere şi a fluierat imediat începutul partidei.
Gestul a fost prezentat ca unul lipsit de respect de unii, dar normal despre cei care îşi mai aduc aminte Revoluţia, mai ales de ceea ce s-a întâmplat după 22, sau despre ce s-a întâmplat la Mineriade, sau în anii 50, pentru că nu-i aşa, cine îşi uită trecutul este condamnat să-l retrăiască.
Asociaţia Suporterilor Druckeria a explicat pe larg momentul:
„Un moment de reculegere presupune aducerea unui omagiu unei persoane publice decedate recent. Aducerea unui omagiu, potrivit dictionarului explicativ, presupune manifestarea credinței, respectului, admirației sau recunoștinței pentru acea persoană. Din partea Timișoarei pentru Ion Iliescu nu poate fi vorba de așa ceva. 𝐀𝐫 𝐟𝐢 𝐨 𝐢𝐩𝐨𝐜𝐫𝐢𝐳𝐢𝐞 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐦𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐮𝐬𝐭̗𝐢𝐧𝐞𝐦 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐢𝐮𝐥.
Relația tumultoasă a lui Ion Iliescu cu Politehnica și cu Timișoara începe mult înainte de Revoluția din 1989 sau de Mineriade. În 1956 când, îmbătați de iluzia libertății oferită de vecinii maghiari, studenții timișoreni au îndrăznit să protesteze împotriva uneia dintre cele mai aprigi forme ale sistemului comunist, Ion Iliescu, tânărul secretar al Uniunii Tinerilor Muncitori, a fost trimis să îi ancheteze în unitatea militară de la Becicherecu Mic. Au fost patru zile de procese în stil stalinist, zile în care s-au născut invectivele ”huligani” și ”golani”, devenite mai târziu linie de gândire. Cel mai bine a rezumat situația de atunci celălat secretar al UTM, Virgil Trofin: ”Trebuie să știm câți dușmani sunt în țara noastră și încearcă să lupte împotriva partidului nostru”.
❞𝑵𝒆-𝒂𝒖 𝒅𝒖𝒔 𝒄𝒖 𝒄𝒂𝒎𝒊𝒐𝒂𝒏𝒆𝒍𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒄𝒂𝒛𝒂𝒓𝒎𝒂̆ 𝒔𝒊𝒕𝒖𝒂𝒕𝒂̆ 𝒄𝒂𝒎 𝒍𝒂 𝒐 𝒐𝒓𝒂̆ 𝒅𝒆 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔̗𝒐𝒂𝒓𝒂, 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒎 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒂𝒍𝒊𝒏𝒊𝒂𝒕̗𝒊 𝒍𝒂 𝒑𝒆𝒓𝒆𝒕𝒆 𝒔̗𝒊 𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒏𝒕̗𝒂𝒕̗𝒊 𝒄𝒖 𝒊̂𝒎𝒑𝒖𝒔̗𝒄𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒊𝒎𝒆𝒅𝒊𝒂𝒕𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒛 𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒓𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒂𝒔̗𝒕𝒆𝒎 𝒄𝒂̆ 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒊̂𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒂𝒄𝒕 𝒄𝒖 𝒖𝒏𝒊𝒕𝒂̆𝒕̗𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒂𝒓𝒂𝒔̗𝒖𝒕𝒊𝒔̗𝒕𝒊 𝒂𝒎𝒆𝒓𝒊𝒄𝒂𝒏𝒆❞, rememorează acele momente trăite pe viu Ioan Holender, reputat om de cultură timișorean, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena.
Peste 3000 de arestări au fost efectuate în acele zile iar mulți studenți au fost exmatriculați pentru ”grave abateri de la morala proletară”. Pentru a preîntâmpina apariția pe viitor a acestor gen de manifestații, Ion Iliescu a fost numit președinte al Uniunii Asociațiilor Studențești din RPR, cu scopul de a asigura un control mult mai strict al statului asupra studenților. Astfel începea ascensiunea în sistem a celui care mai târziu avea să fie inculpat pentru crime împotriva umanității, povestea lui trecând prin gloanțele Revoluției și bâtele Mineriadei.
Decizia de ieri nu a fost a ”galeriei”, ci a fost o propunere normală pe care Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a înaintat-o conducerii clubului în numele întregii comunități de suporteri. A fost o frondă simbolică a comunității noastre, a celor pentru care jucăm cu mândrie, sezon după sezon. Ne numim Politehnica Timișoara, reprezentăm timișorenii, iar ca și club al comunității trebuie să reflectăm întocmai valorile acesteia, în orice situație.
Suntem recunoscători pentru că mesajul nostru a fost înțeles și acceptat de conducerea clubului, având ca urmare o decizie corectă – aceea ca Politehnica să reprezinte cu adevărat Timișoara, cu tot ceea ce înseamnă ea. Astfel de momente ne fac să fim mândri că ținem cu Poli”.
Comentarii prin facebook