Întâlnirea bianuală a AJF-urilor din Timiş, Arad, Bihor şi Bekes (Ungaria) a avut de această dată loc la Sînmartin, lângă celebra staţiune Băile Felix. A fost o nouă ocazie de jucat fotbal, de legat prietenii şi de depănat amintiri, deoarece acest patrulater durează de un sfert de secol.
Cele patru AJF-uri s-au pus la curent şi cu ultimele reglementări din arbitraj şi din lumea sportului rege, iar turneul de fotbal a completat o întrunire plăcută şi productivă.
Dacă vorbim despre turneu, de această dată Aradul şi-a luat partea leului, după ce a învins în semifinale Bekes cu 4-0, iar în finala mare Bihorul cu 4-1. Selecţionata Timişului a pierdut la mare luptă în semifinale cu Bihorul, 1-3, apoi a luat locul 3 după 1-0 în finala mică cu Bekes.
„Ne-am bucurat de o nouă zi de lucru, dar alături de prieteni şi de parteneri, atât pe terenul de fotbal, cât şi la birouri, unde s-au discutat şi probleme importante. Per-total a fost o întâlnire specială, aşa cum se întâmplă de 25 de ani încoace”, ne-a spus Romeo Malac, presedintele AJF Timiş, care a fost şi omagiat de colegi şi parteneri, pentru că ziua competiţiei a coincis cu ziua lui de naştere.
În 2026, cele două patrulatere anuale se vor ţine la Timiş şi în Bekes.
















































Comentarii prin facebook