Corbeanu a revenit doar pentru a-l bate pe Biea în main-eventul DFS 29, o gală cum Timișoara nu a mai avut!

Gală la superlativ! Ultima ediție pe anul 2025 a Dynamite Fighting Show, a meritat așteptarea. Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar peste 2500 de oameni au demonstrat că orașul nu are infrastructura sportivă pentru evenimente de gen… Gala lui Moroșanu și Huiu a fost excelent organizată și a rivalizat cu ceea ce se întâmplă în lumea bună, prin Olanda sau Asia. Iar nivelul arătat de sportivi a depășit așteptările.

Au fost lupte intense, cu excepția unei singure partide, toate s-au decis la puncte, un spectacol cum Sala Constantin Jude nu a văzut de mult. Și bineînțeles lupta așteptată de ani de zile a încălzit și mai mult atmosfera. Dani Corbeanu a revenit din retragere, s-a apucat de un alt sport decât cel de bază, doar pentru a-i arăta lui Flavius Biea, fost campion mondial de box cum se practică nobila artă!

Dar până la acel moment, iată care au fost rezultatele serii…

În primul super-fight pe reguli de K1, Ionel Bălan l-a întâlnit pe Adrian Maxim, favoritul. Însă în ring, Bălan a câștigat cel puțin două reprize, însă arbitrii l-au văzut câștigător pe Bălan cu 29-28, probabil singura decizie din toată seara care putea fi contestată.

A urmat un meci la „grei” între David Țăruși și Ionuț Ciure. Cei doi nu s-au menajat și au stat la bătaie, așa cum se întâmplă în meciurile cu miză, Ciure a dominat primele două reprize, iar Țăruși și-a trimis adversarul la podea în a treia, spre final. Decizia a fost echitabilă, 28-28, singurul egal al serii.

În scenă au intrat apoi la super mijlocie doi sportivi combativi și spectaculoși, sătmăreanul Andrei Varga și timișoreanul Bogdan Takacs. Varga a promis marea cu sarea și la proba cântarului s-a purtat total nesportiv agresându-și adversarul. În ring, ardeleanul nu a mai fost atât de agresiv, făcând față cu greu loviturilor înalte cu piciorul și alonjei superioare ale adversarului. Takacs s-a impus meritat la puncte după trei reprize disputate.

Un nou meci la „grei”, și din nou trei reprize spectaculoase, în care oricine putea câștiga. În cele din urmă, cu mari emoții, Valentin Bordianu l-a învins pe Cristian Conea, acesta din urmă lăsând însă o impresie foarte bună.

Unul din meciurile mult așteptate i-a adus față în față într-un meci de box pe fostul campion național Bili Mustafa și pe greul, din toate punctele de vedere Tolea Ciumac, care la 51 d eani a intrat pe versurile „Moșule ce tânăr ești”! Deși, Mustafa se lăuda că îl va face pe Tolea să se bată cu umbra, amenințând și alți sportivi care nu au participat la gală, Ciumac a prins „scufița roșie”! Victorie clară pentru Tolea, care arată că România încă este în căutarea unui tânăr greu de calitate…

Moldoveanul Vitalie Matei și românul Călin Petrișor au evoluat într-un meci la mijlocie pe cinste. Schimburi de lovituri spectaculoase cu ambii luptători încercând să domine centrul ringului. După trei reprize intense, Petrișor, care nu era favorit s-a impus pe merit.

A urmat apoi al doilea meci ca importanță, un meci de box cu mănuși de MMA, singurul care a avut parte de KO. Eduard Gafencu, arădean care se credea cel mai spectaculos sportiv la categoria sa l-a întâlnit pe Florin Lambagiu, zis Rambo, iar acesta din urmă i-a arătat adversarului ce înseamnă porecla sa, dar și cine este mai spectaculos. Rambo s-a impus din prima repriză după ce și-a trimis adversarul de trei ori la podea. Victorie fără dubii și singura prin KO.

Ce era mai bun, a rămas pe final, mult așteptatul duel al orgoliilor început mai mult pe rețelele de socializare dintre doi sportivi de top. Flavius Biea, fost campion mondial la box cu 24 de victorii și două înfrângeri la profesioniști, l-a întâlnit pe Daniel Corbeanu, care s-a retras din kick-boxing în urmă cu doi ani, doar pentru a reveni în arenă pentru acest meci de… box și a-i arăta adversarului care este mai bun. Cu o carieară frumoasă în K1 și cu rezultate impresionante în Asia, Corbeanu și-a dorit acest meci și pentru a demonstra că unele victorii ale lui Biea au fost cu „cântec”,

Programat pe șase runde, meciul a fost spectaculos și cu adevărat special. Cei doi au stat la bătaie și au dat ce au avut mai bun. Vorbim despre un adevărat „dog fight”, adică o luptă de „câini”, fiecare încercând să își surprindă și lovească adversarul.

Corbeanu a dominat clar primele două reprize, Biea a revenit apoi în rundele trei și patru, ca Daniel să fie mai bun în a cincea. Și a urmat runda finală, a șasea, unde Corbeanu l-a supus pe Biea unor lovituri teribile… Croșeuri, directe, upercuturi, toate culminând cu trimiterea lui Biea la podea. Arbitrul de ring l-a numărat pe Flavius, iar apoi partida a continuat până la gonul final tot cu Corbeanu în atac! Verdictul nu putea fi decât victorie Corbeanu, care i-a dat așadar o lecție adversarului și a arătat cine este rege în Banat!

Repetăm, o gală memorabilă, cum la Timișoara nu s-a mai întâmplat de mult, o mulțime de lume entuziasmată și meciuri despre care se va vorbi mult și bine!

Sperăm însă că Biea să nu își arunce centurile, așa cum a spus că se va întâmpla în cazul unei înfrângeri pentru că a avut totuși o carieră frumoasă întinsă pe mai multe decenii, și sperăm că pe Corbeanu inimă de leu să-l mai vedem în gale. Merită! Chiar și la cei 37 de ani ai săi!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off

Timișul Șag continuă să impresioneze în seria a VII-a a Ligii a 3-a. Echipa bănățeană a învins Unirea Sântana și este pe podium, acolo unde primele 3 clasate au același număr de puncte. După un început greu de campionat, Ghiroda și-a revenit, iar după 8 etape intră în lupta pentru play-off, după cel mai categoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șagul este pe podium, la egalitate de puncte cu liderul! Ghiroda revne în lupta pentru play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.