Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru o funcţie de vicepreşedinte.

 Alegerile pentru scaunul de preşedinte al AJF Timiş vor avea loc sâmbătă, 21 martie. Spre deosebire de alegerile trecute, de această dată va exista un singur candidat pentru scaunul de preşedinte, este vorba de Ioan “Mateo” Mateescu.

“Candidez din respect pentru fotbalul timișean, pentru oamenii care îl țin viu zi de zi și pentru cluburile care merită un partener corect, deschis și profesionist. Cred într-o asociație modernă și transparentă, în care fiecare club să simtă că este ascultat și sprijinit. Fotbalul județean are nevoie de stabilitate, reguli clare, susținere reală pentru copii și juniori, dar și de un dialog onest între toate părțile implicate. Nu vin cu sloganuri mari. Vin cu dorința sinceră de a construi un sistem mai bun, mai eficient, mai aproape de nevoile reale ale fotbalului timișean”, a declarat Mateescu pentru deBanat.

El şi-a constituit şi o echipă de trei oameni pentru cele trei poziţii de vicepreşedinte. Este vorba de actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac, Alin-Liviu Ignea și Ciprian Dan Trancă.

“Cred cu tărie că doar lucrând împreună, cu respect și responsabilitate, putem deveni mai buni — ca asociație, ca fenomen sportiv și ca parte a aceleiași comunități. Le mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat să candidez și îi asigur că, indiferent de rezultat, voi rămâne un susținător activ al fotbalului timișean. Fotbalul din județul nostru poate și merită mai mult. Și putem face acest lucru doar împreună”, a mai declarat Mateescu.

Pentru cele trei poziţii de vicepreşedinte s-au mai înscris Traian Dejeu, Pavel Velcotă şi Nicuşor Tanasoglu

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (februarie 6th, 2026 at 20:00 )

Si pentru ce iau astia bani?

Dan a spus: (februarie 7th, 2026 at 09:44 )

Ajf ar trebui sa puna presiune pe PMT sa termine stadionul lego.

Ciprian a spus: (februarie 7th, 2026 at 21:05 )

Trei vicepreședinți? Nu e cam mult pentru nivelul fotbalului timișean?

d a spus: (februarie 7th, 2026 at 21:08 )

asa-i democratia:))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii

Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a devenit duminică, 20 septembrie 2026, epicentrul unui dialog avangardist despre viitorul tehnologiei și al percepției umane. Instituția a găzduit o întâlnire de excepție cu Yoichi Ochiai, una dintre cele mai importante figuri ale scenei internaționale de artă media și cercetare în inteligență artificială. Evenimentul face parte din proiectul internațional „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inteligența Artificială și arta media s-au întâlnit la UPT: Renumitul cercetător japonez Yoichi Ochiai a fascinat publicul timișorean
Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.