Arhiva pentru luna: februarie 2026

Primăria Timișoara a desfiinţat trei terase ilegale din zona centrală a oraşului. Paula Romocean: „Timișoara trebuie să fie un oraș în care regulile sunt respectate”

Primăria Timișoara a desfiinţat trei terase ilegale din zona centrală a oraşului. Paula Romocean: „Timișoara trebuie să fie un oraș în care regulile sunt respectate”

Angajaţii Primăriei Timișoara au intervenit la trei comercianți din zona centrală pentru desființarea teraselor ilegale și preluarea materialelor depozitate pe domeniul public. Măsura urmărește prevenirea situațiilor de concurență neloială, precum și respectarea regulilor de amplasare a teraselor. Primăria Timișoara anunţă că asigură respectarea regulilor pentru terase în zona central. În acest sens se înscrie şi

“Vânătorii” de “modele” s-au întors în centrul Timişoarei. Poliţia Locală încearcă să le blocheze “afacerea”

Polițiștii locali îi atenționează pe timişoreni în privinţa unor persoane care îi abordează pe stradă pentru realizarea unor albume foto sau video. Polițiștii au aplicat opt sancțiuni pentru promovarea unor servicii fără drept pe domeniul public. Urmare a mai multor sesizări venite de la timişoreni care au reclamat faptul că unele persoane le abordează pe

„Lunetist” cu arcul! Gruia Ștefan Tiuch, cvintuplu campion național

A descoperit arcul și săgețile într-o tabără de supraviețuire desfășurată în 2024 la Coveșdia, iar de atunci acest sport l-a definit! Vorbim despre elevul liceului Lenau, Gruia Ștefan Tiuch, care deși nu a ajuns la vârsta buletinului a cucerit deja cinci titluri de campion național la tir cu arcul. Cel de al 5-lea titlu de

A mai căzut un mit. Bugetul Timişoarei, net superior celui al Clujului! Pe cifre

„Noi jucăm în altă ligă decât Timișoara. N-are rost să spun asta, noi jucăm cu proiecte de 5 miliarde de euro, să îmi arătați proiecte de 5 miliarde de euro la Timișoara”, decreta, cu aroganţă, primarul Clujului, Emil Boc, la finalul anului trecut. Discuţia era tot despre buget. Realitatea îl contrazice însă flagrant pe Boc,

Cazul Grindeanu: inconsecvență sau strategie?

În politica românească, ipocrizia nu mai este o abatere morală. A devenit instrument de lucru. Iar unul dintre cei mai vizibili practicanți ai acestei tehnici este astăzi Sorin Grindeanu. Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.02.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 18.02.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:

Consiliul Județean Timiș pregătește lansarea licitației pentru modernizarea drumului dintre Ghiroda și Moșnița Veche

Comuna Moșnița va beneficia, în perioada următoare, de o nouă investiție importantă, din partea Consiliului Județean Timiș. Odată documentația realizată, în aceste zile, urmează lansarea licitației pentru modernizarea drumului județean care leagă Moșnița Veche de Ghiroda. Această șosea va ajuta enorm la descongestionarea traficului rutier din comuna amintită. ”În fiecare dimineață și seară, cei care

Cosmin Şandru loveşte din nou: “PNL Timiș a devenit irelevant pe scena politică timișeană”

Fostul deputat liberal Cosmin Şandru susţine că PNL Timiş nu mai contează pe scena politică timişeană, un ultim argument în acest sens fiind pierderea funcţiei de subprefect în favoarea PSD. Într-o postare pe pagina sa de Facebook intitulată “PNL TIMIȘ în genunchi, numărat, ca la box”, Cosmin Şandru afirmă că actuala conducere a filialei judeţene

Dumbrăvița merge spre Afumați, dar va juca la Clinceni

Liga secundă se va relua în acest weekend cu ultimele partide ale sezonului regular. Singura reprezentantă a Timișului din acest eșalon va (re)începe campionatul în deplasare. Meciul de sâmbătă, cu Clubul Sportiv Afumati, contând pentru etapa a 18-a din Liga 2, se va desfășura însă la Clinceni! Modificarea s-a făcut la solicitarea gazdelor, care cu

JAZZx, o ediție pentru istorie. Primii (mari) artiști au fost confirmați

Timișoara găzduiește, între 1 și 5 iulie, cea de-a 14-a ediție a festivalului JAZZx, un eveniment care și-a consolidat în timp statutul de reper cultural atât la nivel național, cât și internațional. Ultimul an a marcat o etapă importantă în evoluția festivalului, prin extinderea rețelei sale internaționale și prin creșterea impactului asupra orașului, comunității locale

UPT lansează programul „UPT Senior Activ”, dedicat seniorilor 60+

Program gândit special. Începând de marți, 24 februarie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara lansează programului „UPT Senior Activ by Alex Miu & Tim Medina Clinic”. Inițiativa este dedicată persoanelor de peste 60 de ani și își propune să ofere un cadru sigur, prietenos și adaptat nevoilor seniorilor, prin ore gratuite de mișcare. Într-o societate orientată permanent

Semne de îngrijorare. Creștere a numărului de cazuri de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș”

19 pacienți cu acest diagnostic au fost internați în Secția de Boli Infecțioase a spitalului din Timișoara de la începutul anului 2026. Pacienții internați în Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” Timișoara provin din mai multe localități din județ. Printre ei sunt și câțiva adulți. „Vorbim despre o perioadă scurtă de timp,

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit „Expert egalitate de șanse”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă serie a cursului gratuit „Expert egalitate de șanse”, în cadrul proiectului FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale. Acesta este cofinanțat de Uniunea Europeană prin FSE+, Programul Educație și Ocupare 2021–2027 – „Ține pasul”. Cursul se adresează

Avem primele imagini virtuale cu Podul Muncii, varianta reabilitată

Primăria Timișoara a prezentat primele randări ale proiectului de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Podul Muncii). În cea mai mare parte finanțate cu fonduri europene, lucrările la podul din zona Iosefin ar urma să dureze 14 luni. Podul Iuliu Maniu, cunscut şi ca Podul Muncii, este un pod dalat pe fâșii cu goluri prefabricate, prezintă

Editorial de Ino Ardelean

Stafia lui “Plaha” bântuie prin România

„Mereu am trăit cu impresia că Vlad Plahotniuc e o persoană foarte inteligentă. Ce am citit acum a fost foarte stupid. Dacă ai un pașaport fals, ce cauți în Grecia? Îmi pare rău pentru el, îmi place de el, dar asta a fost foarte stupid”. Acestea sunt cuvintele prin care fostul premier Victor Ponta l-a

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.02.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 17.02.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:

Circulație oprită, pe timp de noapte, pe Gheorghe Lazăr, la pasajul CFR. Vor fi afectate liniile de autobuz 13 și M43

Începând din această seară și până pe 21 februarie, în intervalul orar 22:00 – 06:00, circulația rutieră și pietonală pe strada Gheorghe Lazăr este închisă pentru lucrări la pasajul CF. Aceasta va avea impact asupra transportului public. Va fi afectată ultima cursă de pe Linia 13 și Linia M43. Pentru ultima cursă a fiecărei linii,

Universitatea de Vest a plantat primii plopi energetici din proiectul ”Pădurea UVT”

Universitatea de Vest Timișoara are, de luni, propria pădure. Este una de plopi energetici și este realizată pe un teren degradat din zona Giulvăz, în parteneriat cu un absolvent al UVT din zonă, cu afaceri în domeniul agricol. La această primă etapă de plantare au participat reprezentanți ai conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Pirtea, prorectorul

Oamenii primăriei s-au apucat de reamenajări pe terenul din parcul Zürich preluat de curând

Primăria Timișoara nu a stat prea mult pe gânduri și oamenii angajați de aceasta s-au apucat de ”remobilat” partea din parcul Zürich unde în urmă cu câteva zile a demolat o terasă și o parcare amenajate pe respectivul teren de către un hotel de lângă parc. Conform municipalității, acel teren îi aparține și era ocupat

Liderii coaliţiei au decis ca reforma administraţiei locale se va face prin OUG. Cu unele excepţii, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%

Liderii coaliției guvernamentale au decis, astăzi, să adopte reforma administrației și pachetul de relansare prin ordonanțe de urgență, după ce se încheie procesul de avizare. Reforma va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%, dar vor fi unele excepţii precum educaţia şi sănătatea. Şedinţa liderilor coaliţiei a durat patru ore şi a venit

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.