Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază Vasile Deheleanu din Mehala, a avut loc sâmbătă. Cu o investiție de cinci milioane de lei, din bugetul local, Primăria Timișoara oferă atât echipelor de performanță de la diferite niveluri competiționale și de vârstă a sportivilor, dar și comunității de acolo, o gură de oxigen necesară activității sportive.

Inaugurarea s-a făcut cu fast, cu concursuri care mai de care, cu meciuri de old-boys. Primarul Dominic Fritz, prezent la eveniment știe cât de așteptată a fost această inaugurare. ”Știu câți ochi au fost pe noi pentru această fază, câți copii, câți tineri, câți oameni în cartier și nu numai s-au așteptat să se finalizeze această bază. E o bază istorică și tocmai de aceea sunt foarte fericit. Cred că nu doar eu, ci sunt sute de copii aici care se bucură. Am botezat această bază după Vasile Deheleanu care a fost din cartier, a fost antrenorul lui Poli, a fost triplu campion național, tocmai pentru că vrem să transmitem semnalul foarte clar că credem că sportul trebuie ancorat în comunitate, trebuie deschis pentru comunitate. Iar aici, pe această bază pe care am reabilitat-o cu 5 milioane de lei din bugetul local, vom avea un program divers atât pentru echipe existente de seniori, de juniori, cât și pentru comunitate, de spațiu. Un program foarte bine organizat și bineînțeles că ne dorim ca cât mai mulți oameni să aibă acces la această bază”, spune Fritz.

Baza din Mehala este doar o parte a programului imaginat pentru infrastructura sportivă a orașului de către primărie. ”Știm foarte bine că infrastructura din Timișoara, infrastructura sportivă din Timișoara are nevoie de mai multe investiții. Am început în mare programul, bineînțeles, începând cu stadionul Eroii Timișoarei care va fi gata anul acesta, dar mai planificăm deja următoarea bază, pe Bogdăneștilor, unde va fi un un mic parc sportiv. Și acum, împreună cu SCM am finalizat niște lucrări, de cosmetizare aș zice, pe baza Stoicov, lângă stadion, unde astăzi vom și semna un parteneriat cu echipa Poli Timișoara de fotbal. Această bază va fi folosită pentru antrenamentele lor și, în același timp, vom avea acolo și terenuri pentru comunitate”, mai transmite primarul.

Toate aceste obiective vor ajuta la ridicarea și descoperirea de noi talente, este de părere Fritz: ”Eu cred că astăzi, dacă am face o listă cu toți copiii și peste 10 ani, cu siguranță vom găsi niște jucători extrem de performanți și importanți și tocmai asta e important pentru toate investițiile noastre din bani publici în sportul timișorean. Important este să creștem această piramidă, să avem o bază cât mai largă pentru fotbal, pentru handbal, baschet și multe, multe alte sporturi, ca să ne asigurăm că în viitor Timișoara va putea fi performantă în fiecare sport”

De noile baze sportive se va ocupa clubul sportiv al municipalității. ”Noi ne-am dat seama că de fapt, administrarea unor baze sportive trebuie făcute, făcută și cu o viziune pentru sort și cu o iubire pentru sport. Nu este doar o chestiune tehnică sau administrativă și ține și de o parte de strategie, de deschidere către comunitate și tocmai de aceea am luat decizia ca toate bazele timișorene să fie administrate de SCM, să putem integra mai bine activitățile sportive ale SCM-ului cu activitățile de sport pentru toți, sportul de masă și mă bucur enorm de mult că avem o echipă extrem de dedicată la SCM. Cea mare încredere că asta ne va asigura că valoarea acestei baze, inclusiv valoarea materială, nu se va degrada”, a încheiat Dominic Fritz.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (martie 21st, 2026 at 17:46 )

Și desigur că în jurul bazei nu sunt suficiente parcări, că așa ceva ar fi o blasfemie pentru cei care impun ideologia eco-marxistă în oraș fără a ține cont de absolut nimic altceva, în afară de chestiuni personale că pentru Lațcău se vor face cu siguranță.

mircyuc a spus: (martie 22nd, 2026 at 09:23 )

Reduși la stadiul animalic, că doar animalele mai merg pe jos în Timisoara, locuitorii au ajuns să observe lucruri noi în orașul lor. „Nici nu-ți închipui cât de dificil e să mergi pe trotuar, sunt foarte înguste. Am fost pe poteci de munte mai largi decât trotuarele astea. Nu înțeleg de ce, sigur, sunt pline de mașini, dar mașină am și eu, a mea nu blochează pe nimeni”.(tnr)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.