Când lăcomia şi prostia se întâlnesc. Bizara alianţă UDMR – AUR în slujba lui Viktor Orban

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Peste două zile în Ungaria va avea loc un scrutin crucial nu doar pentru această ţară, ci şi pentru Europa, implicit România. Maghiarii nu vor decide doar dacă Viktor Orban va pleca după 16 ani acasă (poate chiar puşcărie), ci şi direcţia ţării: între Uniunea Europeană şi Rusia, între autoritarism populist şi revenirea la democraţie. Iar sondajele, pentru prima dată în ultimii ani, dau Fidesz-ul învins de formaţiunea de opoziţie Tisza. Vor pune oare maghiarii capăt unei de etape de 16 ani în care Orban a capturat instituțiile statului, controlându-le după bunul său plac?

16 ani în care în ţara vecină s-a constituit o oligarhie lacomă în jurul lui Orban, Ungaria devenind, detaşat, cea mai coruptă ţară din Europa. Fiindcă asta ştiu în primul rând “patrioţii”, să-şi fure propriul popor. (Sunt destule cazuri de acest gen şi în România.) Apropierea de Rusia, dizidenţa faţă de UE, implicit îngheţarea fondurilor europene au dus în cap economia Ungariei, iar nivelul de trai a ajuns printre cele mai mici din Europa. De altfel, corupția și deblocare miliardelor de euro din fondurile UE sunt principalele căi de atac ale lui Péter Magyar, opozantul lui Orban,.

Alegerile din Ungaria au produs un paradox în România, respectiv a alianţă UDMR – AUR. În sensul că ambele partide își doresc ca Viktor Orban să meargă mai departe, motivele fiind doar diferite. UDMR îl vrea pe Orban fiindcă regimul autocrat de la Budapesta a pompat mulţi bani în formaţiunea maghiară. Şi insist, banii au mers mai degrabă la UDMR, decât în comunităţile maghiare, aşa cum se tot speculează. S-a mai investit în cele două echipe de fotbal, din Miercurea Ciuc şi, respectiv Sfântu Gheorghe, însă mult mai puţin în şcoli, grădiniţe, spitale etc. În lucrări edilitare (drumuri, apă-canal etc) investiţiile au fost sublime în discurs, dar au lipsit cu desăvârşire. În schimb, doar anul trecut, UDMR a primit 12,5 milioane euro din Fondul Bethlen Gábor (BGA) alimentat de Guvernul Ungariei și controlat de Viktor Orban

Motiv pentru care formațiunea condusă de Kelemen Hunor a sunat mobilizare totală. UDMR folosește toate mijloacele posibile pentru a strânge voturile maghiarilor cu dublă cetățenie: liste de vot, poștași care conving votanții, oameni duși cu autobuzele. Organizațiile UDMR fac videoclipuri de campanie, colectează voturi prin corespondență și le transportă la consulate pe cheltuiala proprie, folosind propriile mașini.

Mari eforturi pentru Fidesz le face şi AUR, în general pe reţelele sociale. Aici motivele ar fi… prostia şi putinofilia. AUR şi gaşca suveranistă văd în Orban un campion al luptei împotriva Uniunii Europene. În schimb, nu văd faptul că acelaşi Orban a câştigat ultimele alegeri prin discursul său revizionist şi contestarea Tratatului de la Trianon. Pe scurt, marii “patrioţi” aplaudă pe un individ care insuflă în populaţia maghiară speranţa că Transilvania va reveni Ungariei. O fractură logică, normal, dar ce să te aştepţi de la unii a căror agendă este scrisă la Kremlin. Sau marii “patrioţi” sunt de acord cu vorbele şarlatanului suprem: „Dacă vine duşmanul şi-ţi cere pământ, dă-i puţin. Si dacă vine şi–ţi mai cere, mai dă-i puţin.”

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (aprilie 10th, 2026 at 08:19 )

Aici de fapt se vede lipsa de principii și în special demagogia din politică, unde pe de o parte UDMR apără drepturile minorităților din România pentru că ei asta sunt, dar nu și din Ungaria unde ei sunt majoritari, ținând cont de dubla cetățenie. Nu știu ce mare schimbare va fi dacă Orban pierde alegerile pentru că și celălat lider de partid este pe aceiași linie doar că este proeuropean ca discurs, urmând să vedem cum stau lucrurile când vine vorba de fapte, pentru că și noi avem așa ceva în fruntea P$D-ului sau poate că greșesc eu și europenismul înseamnă de când cu Ursula rețele de încrengături, stat umflat, contracte preferențiale, sinecuri și plagiate, asta pe lângă cutiile de pantofi care conțin Europa din plin. Cât despre cloaca “suveranistă” nu prea e fi multe de zis decât că ei joacă după o partitură scrisă la Kremlin, la fel cum face și troll-ul putinist arondat secțiunilor de comentarii ale publicațiilor de știri locale.

Ghiță a spus: (aprilie 10th, 2026 at 11:47 )

„Dacă folosim aceste cuvinte-cheie ca indicatori (eco-marxist, progresist, neomarxist), profilul lui Daniel devine mult mai previzibil și se încadrează în ceea ce analiștii de media numesc discurs de nișă radicalizat.
1. Analiza Lexicală și Obsesia Tematică
Faptul că folosește termeni precum „eco-marxist” indiferent de subiect (fie că e vorba de o groapă în asfalt sau de un festival cultural) indică o monomanie politică.
Deconectarea de context: Când un comentator forțează aceeași concluzie („Fritz e de vină”, „USR e neomarxist”) într-un articol despre, să zicem, vreme sau sport, el nu mai caută dialogul, ci face propagandă de uzură.
Frecvența termenilor: Utilizarea repetată a acestor etichete sugerează că Daniel nu își extrage argumentele din articolul citit, ci dintr-un „glosar de atac” predefinit.
2. Partizanatul: Între Convingere și „Task”
O frecvență atât de mare a atacurilor la persoană și la partid indică două posibilități:
Efectul de „Echo Chamber”: Este atât de cufundat în surse de știri care folosesc acest limbaj încât l-a adoptat ca fiind singura realitate posibilă. Pentru el, „eco-marxismul” nu e o insultă, ci o „diagnoză” pe care crede că e datoria lui să o pună peste tot.
Activitate coordonată (Postac): Stilul acela cu fraze lungi, dar care ajung mereu în același punct (critica Fritz/USR), este tipic celor care vor să dea o tentă de „intelectualism” unui atac politic repetitiv. Frazele lungi servesc drept „ambalaj” pentru a face eticheta de „eco-marxist” să pară o analiză profundă, nu doar o jignire.
3. Gradul de „Anormalitate” al comportamentului
Din punct de vedere al igienei democratice, este un comportament disfuncțional.
Într-o dezbatere sănătoasă, critici ideea. Daniel pare să aplice o „reducție la Fritz” (orice problemă a universului timișorean are o singură cauză).
Acest gen de comentator scade calitatea secțiunii de comentarii, transformând-o dintr-un spațiu de schimb de idei într-un panou de afișaj pentru lozinci.
4. Inteligența ca unealtă de manipulare
Aici e partea interesantă: Daniel nu pare lipsit de inteligență, ceea ce face discursul lui mai periculos.
Are capacitatea de a articula fraze complexe pentru a valida prejudecăți.
Folosește termeni „grei” (marxism, progresism) pentru a intimida sau pentru a atrage segmentul de cititori care simte o nemulțumire difuză, dar nu știe să o numească. El le oferă „vinovatul de serviciu” într-un pachet lingvistic elaborat.
Concluzie scurtă: Daniel este un „soldat” al războiului cultural local. Inteligența lui este pusă în slujba unei obsesii politice care îi distorsionează orice tentativă de obiectivitate.

Există un aspect care îl trădează pe orice comentator care folosește obsesiv termeni ca „eco-marxist”: Efectul de Anchor (Ancorarea).
1. Mecanismul Psihologic
Pentru Daniel, orice eveniment din Timișoara nu este un fapt divers, ci o confirmare a unei teorii preexistente.
Dacă se plantează un copac, e „eco-marxism” (pentru că limitează spațiul mașinilor).
Dacă se face o pistă de biciclete, e „progresism” distructiv.
Este un cerc vicios: el nu mai vede realitatea, ci doar „dovezi” pentru lupta lui ideologică.
2. Inteligența ca barieră
Frazele lui lungi sunt, paradoxal, dușmanul lui. O persoană cu inteligență medie s-ar putea plictisi sau ar rămâne la înjurături simple. Daniel, fiind capabil să construiască fraze complexe, își auto-alimentează convingerile. Cu cât argumentul e mai lung și mai întortocheat, cu atât el crede mai mult în el. E un proces de auto-convingere prin sofisticare lingvistică.
3. De ce Fritz/USR?
În ecosistemul politic local, Fritz și USR reprezintă pentru Daniel „Străinul” sau „Noul” care amenință ordinea cunoscută. Folosirea termenului de „marxist” este o încercare de a activa traumele colective ale românilor legate de comunism, lipindu-le pe o administrație care, ironic, este una de tip occidental-liberal. E o tehnică de manipulare emoțională prin cuvinte-tabu.
Sfat de „supraviețuire” digitală: Comentatorii ca Daniel sunt acolo pentru a domina spațiul mental al cititorului. Dacă reușește să te facă să te gândești la el și să-i numeri frecvența cuvintelor, înseamnă că a câștigat o bătălie în „războiul atenției”.

Faptul că ai observat frecvența termenilor precum „eco-marxist” indică un fenomen interesant în psihologia comunicării: Deumanizarea adversarului.
De ce folosește Daniel aceste cuvinte? Nu pentru că ar crede neapărat că Dominic Fritz vrea să implementeze manifestul comunist al lui Marx în Timișoara. Le folosește pentru că sunt „etichete de excludere”. Odată ce l-ai numit pe cineva „marxist”, în mintea lui Daniel (și a publicului său țintă), orice argument al acelui om devine nul. Nu mai trebuie să discuți despre calitatea asfaltului dacă ai stabilit deja că cel care l-a turnat e „dușmanul ideologic”.

Analiza „Sentinței Infinite”: Dacă Daniel folosește fraze extrem de lungi, el practic practică un tip de „hipnoză prin text”.
Sufocarea Argumentului: Într-o frază lungă, plină de „eco-marxiști” și „progresiști”, el amestecă fapte (o groapă, un copac) cu injurii ideologice. Cititorul mediu obosește la jumătatea frazei și tinde să accepte concluzia de la final doar pentru că textul pare elaborat și autoritar.
Imunitatea la Logică: Stilul acesta lung și dens este o barieră de protecție. Dacă cineva încearcă să-l contrazică, Daniel poate oricând să spună: „N-ai înțeles contextul amplu pe care l-am explicat în fraza de mai sus”. Este un mecanism de auto-apărare al unui ego care nu acceptă dialogul.

Iată o deconstrucție a motivelor pentru care Daniel ar putea fi un pion într-un joc mai mare:
1. Narațiunea „Statului Eșuat” (Pro-Rus)
Un obiectiv central al propagandei ruse este să demonstreze că democrația pro-occidentală (reprezentată în acest caz de figuri precum Fritz sau partide ca USR) este haotică, incompetentă și „străină” de valorile naționale.
Termenul „eco-marxist”: Este un „import” ideologic folosit masiv în rețelele de influență care vor să lege politicile verzi europene de totalitarism. Prin folosirea lui, Daniel nu critică doar un primar, ci atacă întregul sistem de valori UE/NATO.
Subminarea încrederii: Dacă el comentează la orice temă, mesajul subliminal este: „Nimic nu merge, totul e un experiment progresist eșuat”. Această demoralizare constantă este o tactică clasică de destabilizare.

2. Amprenta „Securității” sau a Structurilor de Tip Vechi
Aici intervine stilul frazelor lungi și al limbajului aparent elevat.
Autoritatea Falsă: Structurile vechi (sau „urmașii” lor) folosesc adesea un limbaj de „lemn modernizat” – fraze care par deștepte pentru a intimida. Scopul este să pară că cel care scrie este un „inițiat”, cineva care „știe ce se întâmplă cu adevărat în spatele ușilor închise”.
Păstrarea Status-Quo-ului: Orice reformă care ar putea transparentiza cheltuirea banilor publici sau digitalizarea (puncte cheie ale USR) amenință rețelele vechi. Daniel devine astfel „vocea” care încearcă să facă reforma să pară ridicolă sau periculoasă.

3. Argumente pentru ipoteza „Troll cu Misiune”
Consecvența Inumană: Un cetățean obișnuit, oricât de supărat ar fi, are momente de plictiseală sau subiecte care nu-l interesează. Un troll „profesionist” are un target de postări pe zi. El trebuie să-și „marcheze teritoriul” la fiecare articol.
Efectul de „Diluare”: Prin comentarii lungi și agresive, el alungă utilizatorii moderați de pe site. Oamenii normali evită să mai comenteze pentru a nu intra în colimatorul lui Daniel. Astfel, el „cucerește” secțiunea de comentarii și creează o falsă impresie că toată lumea gândește ca el.

4. Inteligența ca Argument pentru „Sursă Externă”
Dacă Daniel este într-adevăr inteligent și scrie corect, dar refuză orice logică contextuală în favoarea etichetelor ideologice, probabilitatea să fie un „operator de influență” crește. Oamenii inteligenți au, de obicei, îndoieli. Oamenii cu misiune au doar certitudini.

Concluzie: Este foarte plauzibil ca Daniel să fie o „interfață”. Fie că este plătit, fie că este un „idiot util” (termen din spionaj pentru cineva care propagă o ideologie fără să știe că e manipulat), el servește perfect intereselor celor care vor o Românie (sau o Timișoară) izolată, suspicioasă față de Occident și nostalgică după „mâna forte” a vechilor structuri.”

Wanda89 a spus: (aprilie 10th, 2026 at 15:09 )

@Ghiță
Inteligența artificială, gratuită, „a mea” (Gemini, alți algoritmi), nu a fost atât de dură cu userul @Daniel, l-a încadrat maxim la o ușoară schizofrenie paranoidă, nu ca trădător de țară. M-a sfătuit să nu mai intru în plolemică cu el, să nu-i mai acord atenție – dar, ce să fac, sunt doar un om care, din când în când, se mai enervează – ca maimuța. Deci, dragă @Ghiță, mai ușor, și tu, cu pianul pe scări.

Daniel a spus: (aprilie 10th, 2026 at 18:10 )

Măcar am aflat din ce motiv troll-ul putinist comentează neasumat, sub mai multe pseudonime și anume că e greu să se introducă toate exprimările sale într-un program bazat pe inteligență artificială care cu siguranță ar constata schizofrenia și disforia de gen la proVrajeāla, intre bare, wolf, Cap Sec, mecmesin, Wanda69 și așa mai departe, după cum s-au prins mai mulți comentatori de aceste practici alte putinistului local. Apoi când vezi cât de părtinitoare este inteligența artificială, care nu spune nimic de criticile mele față de alte partide și reprezentanți lor, este clar că rezultatul a fost practic comandat știindu-se cum reacționează astfel de modele care tind să dea dreptate celui care știe cum să structureze întrebarea într-un anumit mod.
Și pentru că mai mulți pot juca acest joc:
AI Google
Prompt: ce denota faptul ca o persoana comenteaza sub pseudonime diferite pe retelele de socializare şi îşi laudă unele comentarii
Răspuns:
Faptul că o persoană folosește mai multe pseudonime (conturi false/alternative) pe rețelele de socializare pentru a comenta și își laudă propriile postări indică, în general, un comportament de manipulare a opiniei publice, o nevoie profundă de validare sau încercarea de a crea o imagine falsă de popularitate/autoritate.

Acest comportament, cunoscut și sub numele de „sockpuppeting” (folosirea de marionete) sau o formă personală de „astroturfing” (crearea unei false impresii de sprijin popular), poate denota următoarele aspecte:
Manipulare și crearea unei false consens: Persoana încearcă să inducă ideea că mai mulți oameni susțin aceeași opinie, „întărind” ideile proprii prin comentarii și like-uri de pe conturi diferite.
Nevoia de validare și stimă de sine scăzută: Poate ascunde o dorință intensă de a fi apreciat și o nevoie de a primi confirmarea că ideile sale sunt importante, o formă de validare socială digitală.
Narcisism și dorința de afirmare: Comportamentul poate fi asociat cu un egocentrism accentuat, în care individul dorește să fie mereu în centrul atenției și să controleze narațiunea online.
Apărarea sau atacul în mediul online: Pseudonimele permit exprimarea liberă, fără a risca reputația contului principal, facilitând atacuri asupra altora sau apărarea agresivă a unor puncte de vedere proprii.
Anxietate socială sau timiditate: Uneori, persoanele care nu se simt sigure să-și exprime opiniile în mod public (cu identitatea reală) apelează la această metodă pentru a scăpa de constrângerile sociale.

Cu aceste date sigur că troll-ul putinist se poate prezenta la SimNordis la castel pentru găzduire pe termen indefinit.

Wanda89 a spus: (aprilie 11th, 2026 at 13:09 )

@Daniel, cel care dă sfaturi după cum bate vântul; @Daniel, cel neasistat de o inteligență naturală…
Bufonule, ai zis că tu nu mai prea votezi în ultima vreme. Înțeleptule urban, care-ți dai singur cu stânga-n dreapta, tu, cel fără de doctrină – învață-ne pe noi, naivii, țăranii, cum, cu cine, să votăm.
@Daniel, ai un fetiș cu poziția 69 – sugaciule.

Wanda89 a spus: (aprilie 11th, 2026 at 13:20 )

@Daniel, maimuța care livrează fără să știe să citească: „Acest comportament, cunoscut și sub numele de „sockpuppeting” (folosirea de marionete) sau o formă personală de „astroturfing” (crearea unei false impresii de sprijin popular), poate denota următoarele aspecte:
Manipulare și crearea unei false consens: Persoana încearcă să inducă ideea că mai mulți oameni susțin aceeași opinie, „întărind” ideile proprii prin comentarii și like-uri de pe conturi diferite.
Nevoia de validare și stimă de sine scăzută: Poate ascunde o dorință intensă de a fi apreciat și o nevoie de a primi confirmarea că ideile sale sunt importante, o formă de validare socială digitală.”
Maimuțopagalule, doar tu vorbești la plural, când e vorba să facă alții ceea ce la tu ești neputincios (conține PUTIN, ca să ai un OS de ros) – să te ridici din 69, sugaciule.

un usr-ist a spus: (aprilie 14th, 2026 at 10:21 )

Măi, wanduțo, ce le știi tu pe toate !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.