Sâmbătă, polițiștii rutieri, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 59/E70, la km 27+300 m, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din direcția localității Voiteg către Jebel.
Autoturismul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 211 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 100 km/h, depășirea fiind de 111 km/h.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei pentru depășirea regimului legal de viteză și cu amendă de 1.215 lei pentru lipsa documentelor, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 3.037,5 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Totodată, a fost dispusă și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.











































Comentarii prin facebook