Galop de sănătate în Bucovina. SCM USV a dat aproape o sută de puncte într-un singur joc

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara a jucat astăzi primul meci din returul sezonului regular la Gura Humorului, contra echipei locale, care a avut curaj să se înscrie în „elită”, după ce multe câștigătoare de liga sceundă nu au făcut acest lucru.

Cum era de așteptat, partida nu a avut istoric. Super-campioana României a arătat un joc modern, în viteză, cu incursiuni rapide și cu forță în înaintare, în timp ce adversarii nu au putut decât să aplaude șarjele bănățenilor.

S-a terminat 98-3 (45-3) pentru SCM USV care a marcat 16 eseuri în acestă partidă prin, Boldor – 4, Bălan, Waisake, Altînok – câte două, Neagu, Lucian Mureșan, Ngoni, Shennan, Archvadze, Ciurciun – câte unul. 9 eseuri au fost transformate de Bălan – 6, Archvadze – două, Boldor – una.

Omul partidei, la fel ca în meciul tur a fost tânărul David Bălan, un jucător de mare perspectivă care a venit în Banat chiar de la Gura Humorului. A fost un meci special și pentru el, dar și pentru Sebastian Vasilovici, care a jucat împotriva fratelui său Narcis.

Campionatul se va întrerupe după această rundă, cu Timișoara pe locul 2, poziție de play-off cu semifinala acasă. Următorul joc pentru alb-violeți în Liga de Rugby, va fi la 1 august, restanța din prima etapă, CSM Știința Baia Mare – SCM USV Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi

Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți

Foarte tânărul pilot timișorean Andreas Benea, în vârstă de numai 14 ani, a impresionat la prima sa participare în Romanian Endurance Series, reușind să urce pe podium și să obțină inclusiv cel mai bun timp într-una dintre cursele care au avut loc în weekend pe circuitul Transilvania Motor Ring. La numai 14 ani, Andreas Benea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UVT a fost premiată la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuțiile remarcabile la promovarea mobilității studențești în Europa și la digitalizarea proceselor aferente acesteia. Din cele 123 de candidaturi depuse de instituții de învățământ superior din 30 de țări, UVT este singura universitate din România care a primit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara, premiată la Bruxelles cu titlul „ESCI Champion of Excellence”
Există un mare avantaj în a avea un vinovat clar: nu mai trebuie să înțelegi problema. Dacă prețurile cresc, dacă viața devine mai complicată, dacă lumea pare mai nesigură, e reconfortant să existe un nume pe care să-l punem pe afiș. Astăzi, pentru mulți, acel nume este Donald Trump. Numai că realitatea rareori încape într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trump, vinovatul perfect. De ce e mai simplu să judecăm un om decât să înțelegem un sistem
Consiliul Județean Timiș a inaugurat la Lugoj noul Centru de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități. Este o investiție de peste șase milioane de lei de care vor beneficia 90 de persoane. Valoarea totală a investiției depășește 6,2 milioane de lei, bani de la Consiliul Județean Timiș și fonduri PNRR. “Unele investiții se măsoară în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Lugoj a fost inaugurat un nou Centru de Zi pentru adulții cu dizabilități, în valoare de peste șase milioane de lei
Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
Timp de un an de zile, specialiștii din cadrul Muzeului Național al Banatului și cei de la Universitatea de Vest Timișoara vor lucra pentru a oferi publicului o experiență tactilă cu totul inedită. Vizitatorii vor putea simți cu mâinile zece exponate, artefacte din preistorie, ceva ceea ce în mod normal nu se poate întâmpla. Aceasta,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece artefacte din colecția Muzeului Banatului Timișoara vor fi reproduse 3D pentru a deveni accesibile publicului larg, într-o experiență inedită
De la primele sloturi online care pur și simplu transpuneau cadrul fizic al aparatelor slots în format digital, industria iGaming a evoluat spectaculos, producând mecanici noi și schimbând substanțial unele detalii referitoare la desfășurarea sesiunilor de joc. Una dintre cele mai importante inovații din acest sector a fost apariția conceptului Megaways, care a modificat semnificativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Top