În sfârşit, primarul Dominic Fritz ajunge la vorbele… preşedintelui Dominic Fritz

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Oarecum intempestiv, vineri dimineaţă, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va solicita interzicerea totală a păcănelelor pe teritoriul municipiului. Se punea astfel punct unei dispute care a degenerat oarecum din plan administrativ întrunul politic. Dintr-un anumit punct de vedere, prin această decizie se revenea însă la o decizie politică internă a unui partid. Cert este că mai este un singur hop, propunerea primarului având nevoie de votulul Consiliului Local, acolo unde în mod normal nu vor fi probleme. Mai ales că lidera Grupului PSD, Roxana Iliescu, a anunţat că iniţiază un referendum privind interzicea jocurilor de noroc în Timişoara, iar acum a fost lăsată în ofsaid cu acest demers.

Dar să fac acum un scurt flashback. Printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului, adoptată la 24 februarie 2026 și publicată în Monitorul Oficial la 25 februarie 2026, se stabilea ca decizia de-a interzice sau nu jocurile de noroc într-o localitate să rămână la latitudinea consiliului local. Partidul care a militat cel mai mult împotriva jocurilor de noroc, făcând adevărate campanii, a fost USR, formaţiune condusă de Dominic Fritz. Campania USR a continuat şi după adoptarea ordonanţei. Astfel, pe 3 martie, USR lansa o hartă interactivă denumită “Fără păcănele” în care oamenii puteau urmări în timp real localitățile care pot interzice jocurile de noroc, în urma ordonanței de urgență.

A venit o perioadă în care mai multe localităţi din ţară, inclusiv municipii, au anunţat că renunţă total la jocurile de noroc. Oarecum bizar, Timişoara, municipiu condus chiar de preşedintele USR, nu se număra printre acestea. La nivelul conducerii primăriei a existat o dezbatere, în care unii susţineau eliminarea totală a păcănelelor, urmând astfel linia de partid, iar alţii doreau să le limiteze la o anumită zonă din oraş.

A avut câştig de cauză a doua propunere, fiind aleasă o zonă din sudul oraşului, fiind stabilită şi o taxă anuală imensă. 1500 lei pe metru pătrat pentru fiecare punct de lucru. (Apropo, un cunoscut avocat din Timişoara şi-a frecat mult mâinile de bucurie, fiindcă avea nişte terenuri în acea zonă, iar acum rămâne cu buzele umflate.) Cert este că primarul Dominic Fritz intra în coliziune cu… preşedintele de partid Dominic Fritz. E drept, pentru primul conta mult şi banii care ar fi venit la buget din această activitate păcătoasă.

De dată mai recentă, a avut loc o dezbatere publică în care locuitorii din zona respectivă, Freidorf, şi-au exprimat nemulţumirile faţă de intenţia primăriei.  Pe subiect a intervenit şi liderul PSD, Alfred Simonis, pentru ca în cele din urmă Fritz să taie nodul gordian, menţionând că opoziţia oamenilor a fost şi motivul ultimei sale decizii:“În ultimele săptămâni a devenit evident că ideea ca pe un perimetru foarte limitat, într-o zona industrială, să fie permise astfel de săli nu a atras susținători, dincolo de industria jocurilor de noroc.”

Sigur, rămâne de văzut ce vor spune acum cei care contestau până acum păcănelele. Fiindcă nu puţini sunt cei care, precum în bancul cu ursul şi basca, după ce l-au înjurat pe Fritz că permite păcănelele, acum sunt nemulţumiţi că le interzice. Da, Timişoara va pierde ceva bani la bugetul local. În schimb va câştiga mai mult fiindcă aerul va fi mult mai respirabil după dispariţia acestor case ale pierzaniei care au nenorocit nenumăraţi români, fiind un adevărat pericol şi pentru copii. Nu în cele din urmă, primarul Dominic Fritz a ajuns la concluzia că preşedintele de partid Dominic Fritz a avut dreptate atunci când s-a împotrivit jocurilor de noroc.

PS. Da există tentaţia „fructului interzis”, iar în locul unei zone reglementate în care să se desfăşoare această activitate, să apară locaţii în care să se organizeze ilegal jocuri de noroc. Prohibiţia din Statele Unite nu a făcut altceva decât să dezvolte infracţionalitatea. Acesta a fost unul din argumentele care au stat la baza primei decizii luate de primărie. Pe de altă parte, avem poliţie, servicii etc. care sunt extrem de bine plătite pentru a opri un astfel de fenomen.

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 25th, 2026 at 10:53 )

Dacă am fi o țară de oameni mai implicați politic, dacă ar fi o anumită autonomie fiscală și niște investiții serioase, s-ar putea lua decizii pe cartiere. În plus ar trebui să fie și jucătorii educați suficient încât să înțeleagă că la jocurile de noroc nu câștigă decât casa, deci nu este o activitate prin care să se genereze venit. Acolo mergi din plăcere, practic ca și cum ai închiria o masă de biliard sau un teren de tenis. Desigur că prea puțini înțeleg asta și atunci normal că se ajunge la dependență și tragedii.
Chiar dacă mie mi se pare o pierdere de timp, este vorba totuși de niște venituri la bugetul local. Apoi nu aș exclude că astfel de localuri mai mult sau mai puțin legale să apară în apropiere, dar acolo unde primăria nu are jurisdicție și să facă din această activitate ceva la modă, amplificând fenomenul, iar dacă se mută în online, practic nu se schimbă nimic, mai puțin gaura de la buget care rămâne.

Analfabet a spus: (iulie 25th, 2026 at 15:20 )

Mai sa nu mai finanteze primaria un club de fotbal care promoveaza o casa de pariuri pe tricou si am avea parte de o coerenta politica nemaivazuta.

Gigi Stan a spus: (iulie 26th, 2026 at 17:20 )

Sa plece dracului în Germania sau la puscarie

1 Trackbacks pentru acest articol

În sfârşit, primarul Dominic Fritz ajunge la vorbele… preşedintelui Dominic Fritz – Portal Știri România Says:

[…] Oarecum intempestiv, vineri dimineaţă, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va solicita interzicerea totală a păcănelelor pe teritoriul municipiului. Se punea astfel punct unei dispute care a degenerate oarecum din plan administrativ într-unul politic. Dintr-un anumit punct de vedere, prin această decizie se revenea însă la o decizie politică internă a unui partid. Cert… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.