Liderii sindicali chiar au fost decenți. N-au cerut mărirea lefurilor bugetare la nivelul veniturilor lor

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Sindicatele au inițiat un pact cu AUR pentru susținerea amendamentelor lor la legea salarizării. Semnalul este interesant, pentru că sindicatele au manifestat un cameleonism politic care transmitea tendințe și date mai ceva ca un sondaj de opinie. Nu mai este căutat PSD-ul, este căutat AUR, dar să-i lăsăm pe liderii oamenilor munci de la orașe și sate să dea cu bidineaua galben-neagră peste acel roșu trandafiriu ce-a stat zeci de ani pe blazonul organizaților lor. Să faci un aranjament între un sindicat și un partid pentru susținerea unor revendicări nu e nimica neobișnuit. Se întâmplă peste tot și poate aduce ceva bun.

Potrivit unui comunicat al AUR, reuniunea a avut loc la solicitarea organizațiilor sindicale și s-a încheiat cu un acord privind colaborarea și consultarea pe termen mediu și lung în procesul de elaborare a viitoarei legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice. Ce au cerut sindicatele? Păi au cerut consultări pe marginea legii și au primit acordul AUR că partidul lui George Simion nu va vota nici în ruptul capului ceva care să semene cu proiectul de lege promovat de guvernarea interimară Bolojan.

Să ceri consultare este total normal, să ceri transparență, la fel. Până aici totul e bine și democratic. Dar nu știm ce cer sindicatele punct cu punct, însă arată o supărare pe obrăznicia unor salarii mari în anumite sectoare publice și un dezechilibru față de alte sectoare plătite mai slab. Nu au cerut egalitarism, căci liderii nu toți sunt niște comuniști, dar o apropiere, da. Ca să amestece convenabil lucrurile, vorbesc de „speciali”, iar asta ne duce cu gândul la pensii, nu la salarii, dar și în cazul acestora vom putea cădea de acord că unii sunt mai fericiți ca alții.

Acuma, să ghicim ce și-ar dori sindicatele. Nu cer mult. Doar creșterea anvelopei salariale nu de la 8 la 12 miliarde, cât propune guvernul, ci de la 8 la 20 miliarde. Proiectul guvernului mărește lefuri la 40% dintre bugetari. De ce nu la toți?, par să întrebe sindicatele. Totul într-o țară cu o creștere economică puțin peste zero, ceea ce pare o vrăjitorie care numai AUR o poate promite. Să scadă salariiile mari, pentru a elimina discrepanțele, super! Treabă care se poate rezolva eventual din prime, căci salariul e legal mare, acolo unde e mare, cam bătut în cuie, iar acolo unde e mic, e după capacitatea bugetului.

Unde sunt mulți bugetari de un fel, dascăli, poate sănătate, administrația locală, de pildă, salariul e mai mic, iar „specialii” îi putem găsi în zone poate mai de forță, justiție, chiar liderii de sindicat, dar acolo e altă poveste, fiind plătiți privat, de cei pe care îi plâng cu atâta talent. Pe de altă parte, nu numai legea ar bloca eliminarea obrăzniciilor, ci și sindicalizarea sectoarelor unde se petrec astfel de salarizări. Marile confederații sindicale care s-au dus cu jalba la AUR au afiliate și organizații ale polițiștilor sau militarilor, companii naționale, ce discrepanțe să mai elimini acolo? Nici să dai oameni afară nu merge, că sindicatele și partidele populiste merg mână-n mână la acest capitol.

Categoric, sindicatele nu cred că se refereau la o egalizare în jos pentru a salva bugetul, căci toată povestea asta e în zona publică, nu în cea privată. Mai direct spus, sindicatele vor mărirea salariilor poate în cel mai prost moment ales să facă asta. Nu că n-ar fi bine ca dascălii să aibă lefuri mai mari, ci pentru că asta ar porni o isterie a majoririlor de salarii în toate sectoarele, inclusiv la privat. Când cer salarii mărite, sindicatele nu se gândesc o clipă la faptul că ridicarea de venituri la privat ar îngropa multe afaceri mici, după ce jumătate de lopată cu țărână le-a fost aruncată peste copârșeu de accizele mărite, preturile la carburanți, schema de impozite și taxe modificată în ideea adunării la buget a mai mulți bani care să facă posibila reducerea deficitului.

E un cerc vicios cu care sindicatele s-au mai jucat, dar le-a plăcut când premierul Marcel Ciolacu a aruncat cu fonduri mai ceva ca artificiile de revelion. Când primesc nu zic nimic, e bine că primesc, dar tot ce-au primit s-a topit în inflație, iar acolo unde nu s-a primit ca majorare prea mult sau chiar deloc, acolo e jale, acolo viața a ajuns la nivel de subzistență, dar asta nu mai privește aripa sindicală. Bine că liderii de sindicat nu au cerut ridicarea salariilor bugetarilor la cât de mari lefuri au ei, că sigur închideam România pentru inventar.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 19th, 2026 at 10:03 )

Încă o dată se vede foarte clar cum stau lucrurile în special din punct de vedere moral în Republica Feudală România. După ce că li s-au mărit salariile și pensiile din pix până am ajuns să avem un deficit de peste 10% din PIB de facto, acum nu doar că nu vor să contribuie la reducerea lui alături de mediul privat, nevinovat în această chestiune de altfel, ci vor mai mult și mai mult. Interesant însă că se asociază cu Semiom, al cărui marketing electoral prevedea concedierea a 500.000 de bugetari. Probabil că asta nu se pune când s-a constatat cum pe baza inepției electoratului s-au modificat polii de putere. Sigur că Semiom, cu sora la curtea de apel unde a activat Lia a tot votat împotriva tăierilor de pensii speciale, poate și la comanda gradaților care îl controlează. Acum se pune problema și dacă mai vrea cineva să rămână pe post de iobag în țara asta plină de păcălici care nu sunt capabili să se documenteze în era informației și mușcă momeală cu fiecare ocazie.
P.S. E ridicol cum aceste culori galben negru au fost promovate și de geniul de la primărie pe mijloacele de transport achiziționate în mandatul său, de parcă nu erau bune violet. Un maestru al autogolurilor și acesta.

Eugen a spus: (iulie 19th, 2026 at 12:09 )

„Primiți-i pe toți, indiferent ce escroci sunt!” George Simion

Gicu a spus: (iulie 19th, 2026 at 12:22 )

Daniele, ia legătura cu reprezentanții tăi din parlament, să inițieze un proiect de lege prin care se interzice folosirea culorilor galben/negru pe orice obiect/persoană ce apare în public.
Ai și gândit? Uneori ți se mai întâmplă, dar din ce în ce mai rar.

1 Trackbacks pentru acest articol

Liderii sindicali chiar au fost decenți. N-au cerut mărirea lefurilor bugetare la nivelul veniturilor lor – Portal Știri România Says:

[…] Sindicatele au inițiat un pact cu AUR pentru susținerea amendamentelor lor la legea salarizării. Semnalul este interesant, pentru că sindicatele au manifestat un cameleonism politic care transmitea tendințe și date mai ceva ca un sondaj de opinie. Nu mai este căutat PSD-ul, este căutat AUR, dar să-i lăsăm pe liderii oamenilor munci de la orașe… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.