Locuitorii din Mașloc și din localitățile învecinate vor avea acces, miercuri, 15 iulie, la consultații medicale gratuite oferite de echipele MedLife Medici’s Timișoara, în cadrul Caravanei Medicale organizate în această vară în județele Timiș și Caraș-Severin. Caravana va fi prezentă în Mașloc în intervalul orar 09:00–18:00, iar pacienții se pot programa în prealabil la numărul…
Constructorul începe spargerile într-o nouă zonă din proiectul de regenerare a Fabricului
Piața Corneliu Micloși este cea mai nouă zonă din cartierul Fabric in care vor începe spargerile din proiectul de regenerare urbană. Conform proiectului, piațeta va deveni un spațiu mai verde și mai bine conectat pentru pietoni și bicicliști, prin amenajarea unor noi alei, extinderea suprafețelor verzi și realizarea unei legături între zona sinagogii și malul…
Zile de mare sărbătoare la Jebel! Suntenți invitați la o ediție specială a Rugii
Ruga de la Jebel din județul Timiș va avea loc, conform tradiției locale, în perioada 20–21 iulie 2026, doar că această dată va fi o ediție „prelungită”, care va debuta din 18 iulie, va continua și pe 19, dar și în zilele următoare. Sărbătoarea comunității este organizată de hramul bisericilor din localitate, cu ocazia Sfântului…
A murit Viorel Oancea, primul primar ales al Timișoarei după Revoluție și erou al zilelor fierbinți din decembrie 1989
Unul din simbolurile timișorene ale Revoluției și 89, dar și primar al Timișoarei în anii 90, Viorel Oancea, a trecut la cele sfinte. Anunțul a fost făcut de profesorul universitar și istoricul literar, diplomat, Vasile Popovici. „Dimineața asta vine cu o veste neagră pentru familia lui, a mea și a întregului oraș. S-a stins în…
DRDP Timișoara primește 11 remorci dotate cu panouri led, destinate informării șoferilor
Reparațiile realizate pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a României vor fi însoțite acum de sisteme de avertizare a șoferilor moderne, cu panouri led. DRDP Timișoara a primit 11 asemenea remorci speciale de avertizare. DRDP Timișoara a fost dotată cu 11 remorci echipate cu panouri LED de mari dimensiuni, destinate informării în…
Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit…
Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur
Noile negocieri de la Palatul Cotroceni între preşedintele Nicuşor Dan şi liderii fostei coaliţii guvernamentale privind desemnarea unui premier s-au încheiat tot în coadă de pește. Varianta alegerilor anticipate nu mai este respinsă vehement de Nicuşor Dan. Întâlnirea dintre dintre Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi a durat aproape două ore,…
Crearea Sin City pe strada Sulina intră prima dată în dezbatere publică
Până să ajungă la votul consilierilor locali, proiectul mutării caselor de pariuri și jocuri de noroc pe strada Sulina trebuie să treacă și de o dezbatere publică cerută de lege. Primăria Timișoara organizează joi, 16 iulie, o dezbatere publică având ca temă proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind amplasarea, autorizarea și funcționarea activităților de…
Dominic Fritz vorbeşte de varianta alegerilor anticipate: “Poate e momentul să-i lăsăm pe români să decidă”
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că România are nevoie de un guvern curajos care să livreze pentru români, nu unul care protejează privilegiile “sub umbrela stabilității”. Dacă nu este posibil acest lucru, el spune că ar trebui organizate alegeri anticipate. Afirmaţiile au fost făcute înainte de întâlnirea lui Nicuşor Dan cu liderii fostei coaliţii de…
Și a venit ziua mare a absolvirii! O nouă generație a pornit spre viitor, dar rămâne parte din aceeași familie a UPT/FOTO
Cea mai fericită zi de student. Există momente care închid un capitol, dar deschid, în același timp, un drum nou. Ceremonia de absolvire este unul dintre ele. După ani petrecuți în amfiteatre, laboratoare și biblioteci, după examene, proiecte, provocări și reușite, absolvenții Universității Politehnica Timișoara au celebrat, duminică, 12 iulie 2026, finalul studenției și începutul…
Paradox sau ranchiună? Oamenii lui Alin Popoviciu din Sânnicolau Mare contestă o investiţie a Consiliului Judeţean în oraşul lor
Oarecum paradoxal, dacă nu e vorba de invidie, PNL Sânnicolau Mare anunţă, printr-un comunicat de presă, că are mari rezerve vizavi de marea investiţie privind realizarea unui aquapark în acest oraş. Noua organizaţie PNL din Sânnicolau Mare a fost constituită personal de Alin Popoviciu, vicepreşedinte al CJ Timiş, instituţie care urmează să finanţeze aquapark-ul. Săptămâna…
Bătrână-i Calea Șagului
Când am auzit că toată Calea Șagului va deveni ”Magistrala Verde” am știut că viața noastră se va schimba în bine. Apoi m-am întrebat de ce îi zice „verde” magistralei. În adâncul sufletului, sigur m-am gândit că administrația Dominic Fritz vrea o mobilitate urbană mai bună și mai ecologică, pentru ca populația din zonă să…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 iulie 2026
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.07.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 13.07.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…
100 de elevi foarte fericiți după soluționarea contestațiilor la examenul de Bacalaureat 2026. A cresct și media de promovabilitate
În urma soluționării contestațiilor, rata de promovare a crescut cu 2,30 puncte procentuale pentru totalul candidaților din promoția curentă și promoțiile anterioare, ceea ce înseamnă 100 de candidați declarați reușiți în plus. Vorbim în acest caz doar despre județul Timiș. Pentru promoția curentă, rata de promovare a înregistrat o creștere de 2,27 puncte procentuale, corespunzătoare…
De săptămâna viitoare se pun în vânzare abonamentele pentru meciurile de acasă ale Politehnicii
Anunț important pentru fani. Abonamentele pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul regular al Ligii 2 plus Cupa României vor fi puse în vânzare miercuri, 15 iulie! „Susținerea ta e foarte importantă pentru noi. În semn de apreciere pentru cei care ne-au fost alături de la începutul drumului spre eșalonul secund, până în 15.07…
Un timișorean cu spirit civic în exces a toaletat suplimentar mai mulți pomi de pe o stradă din Timișoara, după intervenția Horticultura
Un cetățean timișorean, nemulțumit de intervenția celor de la Horticultura, a considerat că pomii de pe o stradă din Timișoara nu au fost îndeajuns de mult toaletați, așa că s-a pus din proprie inițiativă să ”finalizeze” toaletarea. Total ilegal, spune primăria, acum se va căuta identitatea persoanei și aceasta va fi sancționată. Zilele acestea, cei…
Contractul pentru finanțarea din banii județului a unui nou teren de fotbal pentru copii, la Dumbrăvița, a fost semnat
Dumbrăvița, comuna periurbană a Timișoarei, va beneficia de un nou teren sintetic de fotbal unde se vor putea antrena 400 de copii. Amenajarea acestuia se va face cu contribuția Consiliului Județean Timiș. Așa cum deBanat.ro a anunțat deja, parteneriatul va include banii județului, cei ai primăriei și ai părinților. Administrația județului și cea a comunei…
În județul Timiș s-au introdus restricții ca urmare a apariției unor focare de pestă a micilor rumegătoare
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat existența a două focare de pestă a micilor rumegătoare în două exploatații de ovine din localitățile Giulvăz și respectiv Tomnatic. A fost convocată sedința cu toți membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, printre care…
A fost lansată licitaţia pentru „Şcoala Verde” din Şag, o investiţie de aproape nouă milioane de lei, fără TVA
Zilele trecute, Primăria Șag a lansat licitația pentru construirea unei “Şcoli Verzi”, investiție de aproape nouă milioane de lei, fără TVA, care se va face prin ADR Vest. Data limită de depunere a ofertelor este 28 iulie. Un proiect foarte important pentru comunitatea din Șag, noua “Şcoală Verde”, părea la un moment dat sortit eșecului.…
Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și…