Lucrările de reasfaltare a Căii Martirilor au fost finalizate și circulația reluată. O intersecție importantă a fost reconfigurată, circulația dinspre Spitalul Județean se va face acum mai ușor.
La pachet cu asfaltarea au fost refăcute și trotuarele, iar ulterior vor fi plantați și arbori pe marginea drumului.
”Am luat și măsuri pentru a reduce aglomerația, cozile de la intersecția cu Rebreanu. Am reconfigurat intersecția astfel încât șoferii care vin dinspre Județean să poată intra pe Martirilor pe două benzi. Și trotuarele au fost refăcute, iar în toamnă vom planta arbori și arbuști. Vrem umbră pentru pietoni, dar și să reducem insulele de căldură și poluarea pe această arteră cu mult trafic”, spune viceprimarul Ruben Lațcău.
Mai mult, el ne anunță că va merge personal să verifice lucrările efectuate, iar dacă nu va fi mulțumit de ce va găsi va cere executantului, SDM – compania municipalității, să refacă problema găsită.












































Comentarii prin facebook