CCR dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea ANI. Se întâmplă pe fondul unui scandal mediatic privind-o pe preşedinta Curţii, Simina Tănăsescu

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, astăzi, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Miza politică majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul „Fritz”, depus de PSD, prin care se doreşte retroactivitatea sancţiunilor. Şedinţa Curţii, are loc pe fondul unui scandal mediatic, după întâlnirea dintre preşedinta CCR, Simina Tănăsescu, şi premierul Ilie Bolojan.

Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. O primă şedinţă a CCR pe această temă a vut loc miercuri, 12 august, dar a fost amânată pentru data de astăzi. Miza majoră a sesizărilor se referă la amendamentul „Fritz”, depus de PSD, prin care se doreşte retroactivitatea sancţiunilor. Respectiv, amendamentul stabileşte că aleşii aflaţi în funcţie, pentru care s-a constatat definitiv incompatibilitatea sau conflictul de interese anterior noii legi, îşi pierd mandatul în termen de 30 de zile. Amendamentul îl vizează direct pe primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR.

Aproape toți experții juridici consultați care s-au pronunţat pea această temă au spus că amendamentul încalcă principiului constituţional al neretroactivităţii legii. Cel de-al doilea amendament se referă la declaraţiile de avere şi de interese ale partenerilor de viaţă. Acesta a fost depus de AUR şi o vizează direct pe Mirabela Grădinaru. partenera preşedintelui Nicuşor Dan.

De menţionat că, dacă până la 31 august Legea integrității nu intră în vigoare, România pierde peste 770 de milioane de euro din PNRR.

Ședința de azi are loc pe fondul scandalului declanșat de întâlnirea președintei CCR, Simina Tănăsescu, cu premierul Ilie Bolojan. Printr-un comunicat de presă, Curtea a precizat că nu s-a discutat despre dosarele de pe rolul Curții, iar întâlnirile președintei CCR cu reprezentanți ai autorității executive au ca obiect exclusiv aspecte legate de buna organizare, administrare și desfășurare a activității instituției. Cu toate acestea, lideri ai PSD, AUR, dar și președinții curților de apel și ai tribunalelor au pus presiune pe șefa CCR să demisioneze.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Unde ești tu Lăpușnene ... a spus: (august 17th, 2026 at 10:02 )

Amendamentul Fritz este o balivernă în care nu cred nici juriști pesediști cu școală la Spiru Haret sau C.I. Drăgan. Cu toate astea, PSD-ul și AUR marșează pe el din motive diferite: PSD e în picaj și are nevoie de perdele de fum și timp de găsit soluții, iar AUR din motive de gălăgie, pentru a-și întreține electoratul cu vorbe, nu cu măsuri și inițiative concrete. Ambele partide au și un țel comun: întârzierea apropierii de Europa. Ceea ce, din întâmplare, convine și Rusiei.
Cred că jaful care se pregătește prin noua lege a salarizării, cu iluzoriile ei măriri ar fi un subiect mult mai presant decât situația lui Dominic Fritz. Este ridicol ca Ciolacu, după mega-găurile pe care le-a dat și pe care-l durea în organul sexual de deficit, să se plimbe liber, iar „scrofulozitatea la datorie” să-l țintească obsesiv pe Dominic Fritz!!!
Un partid social-democrat și un” partid al poporului român” nu sunt deranjate de erodarea accelerată a nivelului de trai, dar au preocupări foarte grele, cum ar fi boala pe o persoană, pe un lider politic. Dacă mâine Dominic Fritz își ia valiza și pleacă în Germania, PSD și AUR rămân fără doctrină.

1 Trackbacks pentru acest articol

CCR dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea ANI. Se întâmplă pe fondul unui scandal mediatic privind-o pe preşedinta Curţii, Simina Tănăsescu – Portal Știri România Says:

[…] Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, astăzi, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Miza politică majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul „Fritz”, depus de PSD, prin care se doreşte retroactivitatea sancţiunilor. Şedinţa Curţii, are loc pe fondul unui scandal mediatic, după întâlnirea dintre preşedinta CCR, Simina Tănăsescu,… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.