Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,…
Combaterea ambroziei. Amenzi de 33.000 de lei pentru terenuri necosite sau nesalubrizate
Primăria Timişoara continuă controalele pentru terenurile neîntreținute și focarele de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a aplicat 110 amenzi pentru terenuri necosite sau nesalubrizate, în valoare totală de 33.000 de lei. Municipalitatea continuă verificările pentru identificarea terenurilor neîntreținute și a focarelor de ambrozie. În această vară, Poliția Locală a efectuat 170 de verificări și…
ECO SERV TIMIȘ: Mai mult reciclabil recuperat, mai puțin material pierdut
PET-uri, doze, flacoane, cutii de carton. Sunt obiecte obișnuite, pe care le avem aproape zilnic în mână. Și fiecare vine cu o alegere. Unde îl pun? ECO SERV TIMIȘ își propune să crească volumul materialelor reciclabile recuperate, iar pentru asta primul pas este separarea corectă. Un PET pus în pubela neagră este un material reciclabil…
S-a stabilit unde se va juca partida din Cupa României dintre Politehnica și Rapid
Meciul Politehnica – FC Rapid din etapa I a Grupei A din Cupa României se dispută joi, 3 septembrie, de la ora 21.00, iar partida va fi transmisă în direct în rețeaua Digisport. Partida se va disputa pe Stadionul Municipal din Sibiu, arena „de rezervă” a Politehnicii în cazul partidelor disputate în nocturnă. Clubul bănățean…
Circulația rutieră la bariera de la Alioș va fi oprită în această seară
Circulația rutieră pe drumul județean 591 va fi oprită astăzi, 24 august, în zona trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Alioș, la kilometrul 40+268. Restricția va fi valabilă în intervalul orar 18:00–20:00 și este necesară pentru executarea lucrărilor de reciclare, reparare a burdușirilor și refacere a structurii drumului județean, precum și pentru intervenții…
CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie…
A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei…
Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob…
Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate…
Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat…
Mai mereuț cu România
Am fost anunțati prin presă că încă 126 noi kilometri din autostrada Moldovei vor fi dați în folosință până la finele anului 2026, ceea ce e bine. Când am mai avut noi un asemenea elan, când în primele două decenii nu cred că s-au tăiat panglici pentru mai mult de 30 km? Nu mai vezi…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 august 2026
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.08.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 24.08.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…
Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga…
La Timișoara se pregătește construcția unui patinoar. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Țiriac
După zeci de ani în care nu a existat în Timișoara un patinoar, orașul ar putea beneficia din nou de un asemenea obiectiv de infrastructură sportivă. Terenul pe care va fi amenajat va fi oferit de primărie, iar obiectivul va fi ridicat de o fundație care poartă numele unui cunoscut mare sportiv al României, Ion…
Un punct mai bun ca niciunul! Dumbrăvița, remiză în Ghencea cu ultima clasată, Steaua
Duel al suflerinței în Ghencea, unde în runda a IV-a, Steaua, fără punct obținut anterior a întâlnit CSC Dumbrăvița, gruparea bănățeană care a adunat doar două puncte în trei dueluri cu echipe ce au venit din Liga 3. Meciul de astăzi a fost însă „viu”, ambele echipe au jucat deschis și au căutat victoria, iar…
Ce spun meteorologii despre ultimele zile de vară și primele săptămâni de toamnă
După o vară „incendiară”, vremea pare să își revină la normal. Nu și în vesul țării unde temperatura media rămâne mai mare decât cea obișnuită. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru perioada 24 august-21 septembrie 2026. După valul de caniculă care afectează România în aceste zile, meteorologii anunță o răcorire a vremii la…
Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus…
Angajaţii Horticultura au refăcut sistemul de irigații din Piața Unirii şi au schimbat pergolele din Parcul Rozelor
Societatea Horticultura, aflată în subordinea Consiliului Local, a anunţat că a refăcut sistemul de irigații din Piața Unirii. Tot zilele trecute, angajaţii societăţii au schimbat pergolele din Parcul Rozelor. În Piaţa Unii au fost înlocuite toate electrovanele vechi cu altele noi și acum sistemul este programat să funcționeze automat. În Parcul Rozelor cei de la…
Începând de joi, 27 august, restricții de circulație rutieră în mai multe zone din oraş în vederea desfășurării unor evenimente și lucrări de infrastructură
La solicitarea mai multor organizatori de venimente și a companiei Delgaz Grid, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea, sau, după caz, închiderea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de joi, 27.08.2026. Astfel, la solicitarea Federației Române de Automobilism Sportiv, traficul rutier va fi închis, în perioada 27.08.2026 –…
Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar…