Desfiintarea Aviatiei Utilitare are un sustinator. Primarul Nicolae Robu: Trebuie facuta ordine acolo

Aviația Utilitară este în prag de colaps, iar consiliul de administrație a cerut intrarea în lichidare voluntară. O decizie nu a fost luată încă, iar președintele CJ Timiș, Călin Dobra, susține că se caută soluții de redresare. Primăria Timișoara, proprietar pe clădiri și o bună parte a terenului de la Cioca, pe care funcționează aeroportul, ar putea avea însă altă părere.

La finele lunii ianuarie 2017, Consiliul de Administrație al Aviației Utilitare recomanda intrarea în lichidare voluntară a societății, cu începere de la 1 februarie. În adresa semnată de Cristian Cărăgui, Alexandru Popovici, Laurențiu Grădinariu, Gheorghe Tătar și Pompiliu Stanciu sunt explicate și motivele pentru care s-a luat o astfel de decizie. „Societatea, în prezent, nu mai dispune de fonduri bănești în vederea achitării salariilor (…) duce o lipsă acută de personal specializat (personal navigant și tehnic), fapt ce duce la imposibilitatea desfășurării activității principale autorizate, aducătoare de venituri (…) În urma actului de control al Curții de Conturi nr. 872/19.12.2016 rezultă foarte clar că sunt o serie de impedimente în vederea continuării activității societății, iar planul de măsuri va fi unul greoi, chiar imposibil de realizat, prin lipsa acută de personal și nedefinirea situației patrimoniale asupra terenului și clădirilor”, se precizează în actul respectiv.

Citește și: Se stinge de tot lumina la Cioca! Ignorata de CJ Timis, Aviatia Utilitara ar putea intra in lichidare

Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a solicitat Adunării Generale a Acționarilor de la SC Aviația Utilitară SA înființarea unei comisii care să verifice situația societății. „Nu-mi doresc ca Aviația Utilitară să se dizolve, cred că ar fi o decizie greșită. Cred într-o bună reorganizare și într-un management mult mai performant. Aștept raportul comisiei și vom vedea exact ce este de făcut, dar sunt convins că vom găsi soluții pentru ca Aviația Utilitară să fie resuscitată”, spunea Dobra.

Cred că decizia CA este cea mai potrivită și mă mir că unii mai încearcă să promoveze ideea de aeroport utilitar în acel loc. Activitate utilitară nu se mai putea desfășura oricum. Situația se pare că este de câțiva ani, pentru că sunt unii care visează la aerocluburi acolo. Să-și cumpere terenuri undeva și să facă aeroclub, dacă asta vor.
Nicolae Robu, primarul Timișoarei

Decizia de lichidare a Aviației Utilitare are însă un susținător ferm în persoana primarului Nicolae Robu. Municipalitatea este proprietarul clădirilor de la Cioca, dar și al unei suprafețe de peste 40 de hectare. Restul este al CJ Timiș, care însă nu știe exact cât teren are, pentru că instituția încearcă încă să afle unde s-au „volatilizat” 2,5 hectare. Robu se declară clar în favoarea dizolvării societății. „Cred că decizia CA este cea mai potrivită și mă mir că unii mai încearcă să promoveze ideea de aeroport utilitar în acel loc. Un aeroport trebuie făcut mult mai departe de oraș, nu într-o zonă ca aceasta, unde orașul trebuie să cunoască o dezvoltare urbană potrivită. Activitate utilitară nu se mai putea desfășura oricum. De ce să rămână o societate producătoare de pagube? Situația se pare că este de câțiva ani, pentru că sunt unii care visează la aerocluburi acolo. Să-și cumpere terenuri undeva și să facă aeroclub, dacă asta vor. Trebuie făcută ordine acolo. Zona trebuie să cunoască o dezvoltare firească, printr-un concept urbanistic potrivit”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Cosimo a spus: (februarie 20th, 2017 at 11:34 )

Hienele au simțit deja miros de leș și incepe să dea târcoale (imobiliare evident).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.