Liga Națională de baschet masculin se reia după pauza generată de meciul echipei naționale de seniori: 88-83, cu Kosovo, la Oradea, în precalificările Euro 2021. SCM Timișoara joacă acasă contra campioanei, CSM Oradea, mâine, 3 decembrie, de la ora 18.00, la sala „Constantin Jude”.
„Ne-am antrenat foarte bine în această perioadă de pauză competițională. Încercăm să fim mai competitivi pe zi ce trece. Am făcut atât pregătirea obișnuită, cât și cea spefică adversarului pe care îl vom întâlni și problemelor pe care ni le-ar putea pune. Se poate spune că Oradea este favorită în această dispută, însă am încredere în jucătorii mei”, a spus antrenorul Timișoarei, Miodrag Perisic.
Fanii, chemați la sală de antrenor
Cu doar două victorii obţinute în turul sezonului regulat din prima grupă valorică, „Leii din Banat” sunt obligaţi să câştige pentru a rămâne cu şanse în lupta pentru accederea în Top 6. Tehnicianul încearcă să-i mobilizeze pe fanii echipei bănățene, pe care îi dorește în număr cât mai mare la sală. „Vreau să fac un apel către suporteri, să vină la meciul de luni. Băieții au nevoie de ei, echipa are nevoie de ei, iar orașul merită sprijinul tribunei. Peste tot unde mergem, găsim săli pline și ne-am dori ca și la noi să vină cât mai mulți suporteri, ca să avem rezultate bune împreună”, a specificat Perisic
Violeții au avut doi reprezentanți la lotul național, Dragoș Diculescu și Cătălin Baciu. „Întotdeauna este bine să ai întreg lotul la dispoziție, dar absențe precum ale lui Baciu și Diculescu, plecați la lotul național, nu ne deranjează deloc. Antrenamentele ar fi fost mai tari cu ei pe parchet, însă știm că vin pregătiți de la echipa națională și ne gândim că se reintegrează repede”, a mai spus Miodrag Perisic.
SCM Timișoara – CSM Oradea contează pentru etapa a VIII-a, prima a returului.
Comentarii prin facebook