Viață „ultra”. Mara Guler, medic primar în Timișoara, ultraatleta momentului în România

Mara Guler este ultraatleta momentului în România. În vârstă de 41 de ani, medicul primar din Timișoara a câștigat ultramaratonul ICARUS Florida Fest, desfășurat în SUA, în perioada 12 – 18 noiembrie. În șase zile de alergare a adunat 653,39 km. A spulberat competiția la feminin și s-a clasat pe doi în clasamentul general.

Mara Guler

Mara Guler

Unii ar da aproape orice ca să nu-și iasă din zona de confort, iar alții știu că evoluția o găsesc doar în afara ei. Există persoane care-și caută scuze în fața inacțiunii, iar altele cărora nici nu le trece prin cap să se dea în lături. Persoane care caută provocările, care sacrifică „binele” de moment, pentru o satisfacție nemărginită venită după zeci, poate sute de ore de muncă susținută.

La 41 de ani, Mara Guler, medic primar din Timișoara și mamă a unei fetițe de 11 ani, este ultraatleta momentului în România. La sfârșitul lunii noiembrie, Mara a câștigat, în SUA, la feminin, ICARUS Florida UltraFest, după ce a parcurs în cele 6 zile de concurs 653,39 de km. A alergat, în medie, aproape 109 kilometri pe zi. A spulberat competiția la fete și a fost aproape să-i bată pe toți bărbații, clasându-se pe locul secund la general.

[ngg src=”galleries” ids=”4173″ display=”basic_thumbnail”]Slăbuță, cu un fizic mai degrabă fragil, Mara a dat recital în competiția de peste Ocean, desfășurată în Florida. Din cele 144 de ore în care a putut alerga, doar 41 le-a folosit pentru a-și trage sufletul, dormind 7-8 ore. Restul sacrificiilor le-a făcut în România, cu determinare, dar mai ales cu pasiune, care o însoțește în toate alergările sale.

„Alerg cu pasiune și cu relaxare. Nu alerg cu ceas, deși aș fi putut să-mi cumpăr. Dacă-ți place, găsești întotdeauna resursele necesare. Eu nu aștept să se termine maratonul, nu pornesc încrâncenată”, spune Mara Guler.

Fostă sedentară, acum ultraatletă

În ciuda rezultatelor sale, Mara Guler nu a moștenit gena de sportiv. Transformarea sa a început în urmă cu 6 ani, când sedentarismul îi domina existența. Nefiind angajată pe atunci, spune că s-a apucat de alergat din prea mult timp liber. A simțit „cadourile” inerente pe care i le-a făcut alergarea, schimbările la nivelul stării de spirit, cele mentale și, evident, cele fizice.

Au trecut 6 ani și nu s-a mai despărțit de alergare în niciun fel. Deși muncește 8 ore pe zi, fiind și mama unei fetițe, timișoreanca se antrenează zilnic. Locul de muncă o cheamă la 8.30, însă pasiunea o strigă încă zorii zilei.

„La 6 – 6.30, fac primul antrenament de o oră sau o oră și jumătate. Alerg maximum 15 kilometri, fie afară, fie în interior, în funcție de vreme. După-amiază, de 2-3 ori pe săptămână, fac clase speciale de forță: crossfit, TRX, cylcing indoor, la SMARTFIT, în Timișoara. Le variez, în funcție de cum mă simt”, povestește Mara Guler, ultraatletă.

Cu două luni înaintea unei competiții importante, Mara intensifică antrenamentele. Aleargă aproape zilnic, chiar și de două ori.

Campionatul Mondial de alergat 24 de ore, următoarea țintă

Mara Guler este, totodată, și deținătoarea recordului național la alergare timp de 24 de ore, pe care l-a stabilit anul acesta, în mai, la Campionatul European desfășurat în Timișoara, când a alergat 212 kilometri. După cei peste 650 de kilometri parcurși în 6 zile, în SUA, la nivel fizic s-a ales doar cu mici leziuni la glezne și la degete. Dar și cu satisfacția că pentru fiecare kilometru parcurs a adunat 1 euro pentru copiii de la Hospice București, un centru de îngrijire paliativă din capitală.

Mai crede și că un hobby sau o meserie făcută cu pasiune nu are cum să nu dea rezultate și speră într-o clasare cât mai bună la Campionatul Mondial de 24 de ore la care va participa anul viitor, alături de elita ultraatletismului mondial.

[ngg src=”galleries” ids=”4171″ display=”basic_thumbnail”]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Anomis a spus: (decembrie 3rd, 2018 at 20:45 )

Felicitari si mult succes pe mai departe!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea autorizarea ISU pentru unitățile de învățământ din administrare

Municipalitatea timișoreană vrea să întocmească expertize tehnice pentru avizarea și autorizarea de către ISU a unitățior de învățământ aflate în administrarea sa. Realizarea documentațiilor va fi realizată în trei loturi. Pentru acest proiect au fost alocate 1,48 milioane de lei, iar licitația a fost lansată pe SEAP. Operațiunile se realizează prin Administrația pentru Sănătate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea autorizarea ISU pentru unitățile de învățământ din administrare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți

Foarte tânărul pilot timișorean Andreas Benea, în vârstă de numai 14 ani, a impresionat la prima sa participare în Romanian Endurance Series, reușind să urce pe podium și să obțină inclusiv cel mai bun timp într-una dintre cursele care au avut loc în weekend pe circuitul Transilvania Motor Ring. La numai 14 ani, Andreas Benea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea UDMR a decis marți să nu facă parte dintr-un eventual Guvern Veștea. Decizia finală va fi luată totuşi de grupurile parlamentare ale UDMR. Înainte de şedinţa liderilor maghiari, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a întâlnit cu Ilie Bolojan şi Dominic Fritz. UDMR a decis că nu va intra la guvernare, a anunțat Csoma Botond, liderul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Veştea, şanse minime de învestire. UDMR refuză participarea la guvernare
FLIGHT FESTIVAL revine între 19–21 iunie 2026 cu cea mai amplă ediție de până acum, desfășurată la Muzeul Satului Bănățean, într-un concept care transformă întregul spațiu într-un aeroport imaginar al muzicii, tehnologiei și educației. Ediția a 8 a continuă direcția de edutainment, integrând experiențe interactive, zone tematice internaționale și, pentru prima dată, o scenă dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AMR 3! Flight Fest, aproape de start. Lista finală a celor care vor urca pe scenă
Municipalitatea timișoreană vrea să întocmească expertize tehnice pentru avizarea și autorizarea de către ISU a unitățior de învățământ aflate în administrarea sa. Realizarea documentațiilor va fi realizată în trei loturi. Pentru acest proiect au fost alocate 1,48 milioane de lei, iar licitația a fost lansată pe SEAP. Operațiunile se realizează prin Administrația pentru Sănătate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea autorizarea ISU pentru unitățile de învățământ din administrare
Zi specială. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea volumelor de debut intitulate „Fragmente de timp. Atunci și acolo” și „Fragmente de timp. Aici și acum”, semnate de dr. Ioana Crișan, medic rezident la Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lansare de carte la UMF: „Fragmente de timp. Atunci și acolo” și „Fragmente de timp. Aici și acum”, de Dr. Ioana Crișan
Universitatea de Vest Timișoara a anunțat deschiderea platformei online de înscriere pentru noul an de studiu. Cu această ocazie, UVT scoate la concurs aproximativ 6.500 de locuri la programele de studii universitare de licență, dintre care 2.725 finanțate de la bugetul de stat, cu 73 în plus față de anul universitar anterior, respectiv aproximativ 4.500...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara a deschis platforma online de admitere pentru noul an universitar
UVT a fost premiată la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuțiile remarcabile la promovarea mobilității studențești în Europa și la digitalizarea proceselor aferente acesteia. Din cele 123 de candidaturi depuse de instituții de învățământ superior din 30 de țări, UVT este singura universitate din România care a primit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara, premiată la Bruxelles cu titlul „ESCI Champion of Excellence”
Există un mare avantaj în a avea un vinovat clar: nu mai trebuie să înțelegi problema. Dacă prețurile cresc, dacă viața devine mai complicată, dacă lumea pare mai nesigură, e reconfortant să existe un nume pe care să-l punem pe afiș. Astăzi, pentru mulți, acel nume este Donald Trump. Numai că realitatea rareori încape într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trump, vinovatul perfect. De ce e mai simplu să judecăm un om decât să înțelegem un sistem
Top