Alertă la Recaș. Primarul și viceprimarul orașului au intrat în vizorul ANI

Agenția Națională de Integritate a publicat numele dintr-un nou lot de aleși locali în cazul cărora s-a depistat starea de incompatibilitate și conflict de interese. Printre aceștia se numără trei edili din Timiș, dintre care primarul și viceprimarul orașului Recaș.
ANI Recaș
Potrivit ANI, primarul PSD de Recaș, Pavel Teodor, s-a aflat în conflict de interese după e a încheiat în numele primăriei un contract cu o firmă al cărei unic acționar era chiar soția sa. În exercitarea mandatului de primar (2016 – 2020) a semnat un contract de închiriere teren, precum și documente ce au stat la baza încheierii acestui contract, în baza căruia SC Belis Construct SRL, societate al cărui asociat unic și administrator era soția sa, a închiriat fară licitație publică de la Primăria Orașului Recaș un teren în suprafață de 150 mp. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul ANI. În schimb, la viceprimarul din Recaș, Constantin Cârcea, s-a descoperit un conflict de interese.

În perioada 14 aprilie – 09 iunie 2017 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic Recaș, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003”, arată ANI.

Al treilea edil din Timiș intrat sub lupa ANI este primarul PNL de Bucovăț, Tiberiu Jivan, găsit în conflict de interese, după ce a creat un folos material fiului său. În perioada exercitării mandatului de primar (2012 – 2016) a emis 3 acte administrative care au produs un folos material pentru fiul său, în cuantum de 8.121 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, arată ANI.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, au mai anunțat reprezentanții Agenției Naționale de Integritate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara

Lotul pentru următorul sezon al campioanei naționalei de rugby se completează cu alți doi jucători din circuitul Stejarilor. Cele două transferuri se adăugă mutării făcute la începutul acestei săptămâni, când talonerul Tudor Butnariu s-a alăturat SCM USV Timișoara, la fel ca David Trăușan, care revine la Timișoara. „De data aceasta este vorba despre transferul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întăriri pe linia de treisferturi! Doi internaționali vin la SCM USV Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO

Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Naţională “Efta Botoca” din Jebel va avea loc un concert de colinde, datini şi obiceiuri de Crăciun.  Spectatolul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Jebel. Magia colindelor şi a datinilor de Crăciun va prinde viaţă sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Casa Naţională...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert de colinde, sâmbătă, la Jebel
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns într-un nou stadiu, piațeta din fața acesteia are acum o fântână arteziană finalizată. Aceasta a fost deja testată, oferă un spectacol de apă și lumini. CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că fântâna arteziană amplasată în piațeta nou amenajată în fața Gării de Nord din orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E gata fântâna arteziană din piațeta Gării de Nord Timișoara/FOTO
Mult disputatul proiect al taxelor și impozitelor la nivel maxim permis de legislația fiscală, pentru anul 2025, a picat la limită în Consiliul Local Timișoara. Amendamentul primarului Dominic Fritz, prin care a propus reducerea impozitării clădirilor nerezidențiale, de la 1,9% la 1,8%, la care se adaugă reducerea de 10% pentru plata până în luna martie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul taxelor și impozitelor pe 2025 a picat la votul din Consiliul Local!
În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală
Pe lângă Portalul Libertății, la 19 școli din oraș Primăria Timișoara a montat instalații luminoase care reprezintă semnul victoriei, deja consacrat ca identitate vizuală pentru Revoluție. De asemenea, continuă acțiunile speciale dedicate Revoluției, cu Gala Libertății în prim plan. Mâine, 20.12.2024, la 35 de ani de când Timișoara devenea primul oraș liber de comunism, Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe fațadele a 19 școli din oraș e instalatsemnul victoriei, simbol al Revoluției
O discuție mai veche legată de spațiile educaționale din Timișoara și-a găsit rezolvare. În ședința de miercuri a Guvernului României, a fost aprobată trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara, în domeniul public al Statului și trecerea în administrarea Ministerului Educației, pentru Universitatea de Vest Timişoara în vederea mutării acolo a activității Facultatății de Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest primește fostul Liceu Leonida din Timișoara pentru a găzdui acolo Facultatea de Educație Fizică și Sport și un campus de cercetare
Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi” se dovedește un succes de casă. Organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, a reușit să aducă, miercuri, 18 decembrie, o premieră pentru MNArT. 735 de elevi din toate colțurile țării, alături de studenți ai Facultății de Arte și Design din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția “Luminile lui Caravaggio” a atras un număr record de elevi și studenți vizitatori într-o singură zi
Încă un pas înainte pe calea modernizării şi a inovaţiei. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat cu Power Electric SRL, investiția de 30.000 de euro oferă studenților acces la tehnologii avansate și un mediu de învățare modern,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi a inaugurat un laborator modern de luminotehnică
Top