Premierul Viorica Dăncilă a desemnat-o luni pe Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, să preia interimatul Ministerului Transporturilor. De asemenea, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a fost desemnat interimar la Ministerul Dezvoltării Regionale. Cele două propuneri au fost trimise președintelui Klaus Iohannis.
După ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu-i va desemna miniștri pe Olguța Vasilescu (Dezvoltare Regională) și Mircea Drăghici (Transporturi), premierul Viorica Dăncilă a ales să desemneze doi interimari la ministerele respective. Este vorba de Rovana Plumb la Transporturi și Eugen Teodorovici la Dezvoltare Regională. Prima conduce acum Ministerul Fondurilor Europene, iar al doilea Finanțele.
„Am propus desemnarea miniștrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi și Dezvoltare, portofolii cheie în derularea unor proiecte importante de investiții. Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluții definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcții”, a anunțat Dăncilă. Potrivit Antena3, premierul a avut o discuție telefonică cu președintele, iar Iohannis și-a anunțat acordul cu privire la interimari.
Sursă foto: agerpres.ro.
Comentarii prin facebook