De ce insistă Nicolae Robu să fie președinte al PNL Timiș?

În rândurile de mai jos o să încerc să nu scriu nimic de primarul Nicolae Robu, ci numai de președintele PNL Timiș cu același nume. Nu de alta, dar ne mai despart doar patru luni de alegerile europarlamentare, moment din care vom avea scrutinuri tot la șase luni, ultimul fiind parlamentarele de la finalul lui 2020. Ori în condițiile în care multă lume din această țară, iar Timișul nu face excepție, își pune speranțele în PNL ca să ne scăpa de PSD, un partid care la vârf se transformă pe zi ce trece într-o bandă organizată, e normal să vedem ce face președintele liberalilor dintr-un județ atât de important.

ino-ardelean-editorial

Aș începe aici cu puțină istorie recentă. La mijlocul lunii decembrie 2016, după rezultatele catastrofale de la alegerile parlamentare, Robu își anunța demisia din fruntea PNL Timiș. Mai de bună voie, mai presat de masa nemulțumită din filială. E adevărat, nu și-a asumat nici atunci rezultatele proaste, ba se lăuda că filiala din Timiș a fost a 11-a în țară dintre organizațiile liberale, așadar în prima jumătate. Numai că Timișul are cel mai mare bazin liberal din țară, iar în perioada PDL era printre primele trei filiale din țară. La fel și vechiul PNL era printre primele cinci-șase. Mai mult, precum văcarul supărat pe sat, le-a transmis liberalilor să-și găsească alt candidat la Primăria Timișoara. Circ ieftin, fiindcă în timp ce, la nivel local, se căuta un președinte, Robu primea de la nivel central un cec în alb pentru a conduce în continuare filiala. Iar demisia de onoare a rămas una… de dezonoare.

Câteva luni mai târziu, în aprilie, în urma unor alegeri amintind de vremea lui Stalin, Robu reușește să câștige un nou mandat în fruntea PNL Timiș. Cu un scor deloc confortabil, 66%, în condițiile în care delegații cu drept de vot au fost desemnați respinși de oamenii săi de bază Alin Popoviciu, Ionuț Nasleu sau Sanda Greblă. A urmat o perioadă în care s-a răzbunat pe adversarii săi din filială, astfel că cei mai perfomanți primari (toți edilii de orașe) și-au făcut propria platformă în PNL Timiș. Robu a rămas lângă el doar cu perdanții, a căror principală calitateera slugărnicia.

Și ajungem la ziua de azi, cu puțin timp înainte de declanșarea ciclului de patru alegeri într-un interval de un an și jumătate. Nu e un secret, România este îngropată într-o mare de infracționalitate și incompetență. Instituțiile statului au ajuns sub cizma bandei organizate de la putere. La nivel economic, leul s-a pulverizat, firmele anunță mari disponibilizări, Guvernul nu are nici măcar o schiță de buget, România a ajuns oaia neagră a Europei, fiind pregătite sancțiuni în acest sens. IMM-urile anunță că-și mută afacerile în Bulgaria, din cauza politicilor fiscale etc. Sunt doar câteva aspecte care arată că România sub PSD-ALDE e pe marginea prăpastiei.

A auzit cineva o declarație politică privind aceste aspecte ale președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu? Apropo, el organizează săptămânal două conferințe de presă, una la primărie, alta la partid, care ar trebui să fie politică. Ori și la aceasta din urmă nu face nicio declarație politică, vorbind tot de „realizările” sale de primar. Singurele lui intervenții politice sunt atacuri la USR. Poate fi înțeles blatul politico-administrativ cu PSD Timiș și Călin Dobra, dar chiar să nu observi cum merg lucrurile în țară și să nu-ți dai cu părerea în calitate de lider al unui partid de opoziție? Culmea, când o multinațională și-a anunțat închiderea fabricii din Timișoara, printre motive fiind politicile economice ale Guvernului, Robu s-a mulțumit să spună că… există locuri de muncă în oraș. Numai închiderea Nestle era un prilej pentru atacuri la actuala guvernare, dar Robu s-a mărginit să spună o prostie cât stadionul de 60.000 de locuri pe care ni l-a promis în 20-12.

Să mai spun că, în toamna anului trecut, Robu a aprobat o așa-zisă strategie a PNL Timiș făcută de mâna sa dreaptă Alin Popoviciu, care se mărginea la organizarera de concursuri de ceaune, festivaluri ale micilor și racolări de primari și consilieri din alte partiude? Strategie respinsă de altfel de majoritatea din partid. Cu un asemenea președinte de filială, mă încumet de acum să fac un pronostic că, la alegerile europarlamentare, dacă nu în Timiș, cel puțin pe Timișoara, dacă USR va candida împreună cu PLUS, va devansa PNL, chiar „devasta”, vorba Vasilicăi.

Și atunci de ce insistă Nicolae Robu să fie un submediocru politician, când ar putea să se rezume la un primar „providențial”? (așa cum se crede el, dar nu insist, cum am spus, pe „perfomanțele” de la primărie) Doar pentru a-și înșira mai multe titluri în CV? Sau pentru a-și satisface o poftă bolnăvicioasă și megalomanică de-a conduce? Chit că distruge astfel o filială care ar trebuie să fie prima în țară, nu pe locul 11. Nu cred în teorii ale conspirațiilor, dar nu puțini sunt cei care spun că ar fi primit misiune să distrugă PNL Timiș. Iar lacheii din jurul lui îl ajută în acest sens. Dar situația din organizație chiar este foarte serioasă, mai ales că se apropie niște alegeri de care depinde supraviețuirea României în lumea civilizată.

P.S. OK, e adevărat și faptul că, tot mai mulți timișoreni și-ar dori ca Robu să se retragă și din administrație, nu doar din politică. Și să dedice eventual fotbalului sau muzicii sau chiar… escaladării de cascade.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

liberal a spus: (ianuarie 22nd, 2019 at 17:01 )

Robu nu are nimic ]n comun cu liberalismul autentic. Este megaloman, narcisist și lipsit de simțul responsabilității. Ar face orice compromis pentru a rămâne pe scena politică, sub lumina reflectoarelor.
PNL Timiș ar trebui să-și caute urgent alt lider dacă vrea să mai însemne ceva în politica locală.

Poli 21 a spus: (ianuarie 22nd, 2019 at 17:15 )

Va rog nu mai asociati cuvintul ONOARE cu acest schizofren.

uica lae a spus: (ianuarie 22nd, 2019 at 19:26 )

Gata-i pita lui!

Nelu a spus: (ianuarie 22nd, 2019 at 23:19 )

Cine asteapta salvarea tarii de catre PNL?! Asta-i de-a dreptul ridicol. Pai si astia au niste fosti parlamentari prin puscarii pentru coruptie. Sau asa de repede am uitat? Dosarul Tranformatorul?

anteconbega a spus: (ianuarie 23rd, 2019 at 06:57 )

„Sau pentru a-și satisface o poftă bolnăvicioasă și megalomanică de-a conduce?” Asta e o întrebare retorică, nu-ai aşa?! Poli 21 are dreptate: e vorba de DEZONOARE!

simion a spus: (ianuarie 23rd, 2019 at 10:23 )

care i diferenta dintre Robu si impostura practicata de antena3, romania.tv sau ion iliescu? nu fura dar pagubele prin risipa si investitii tampite bat orice logica. clientelismul politic are aceiași amploare ca in anii 90. PNL e o cea mai mare pacaleala de la USL incoace.
la urmatoarele alegeri, pe mana ăstora si a UDMR, PSD va ajunge din nou la putere .

caraneanul a spus: (ianuarie 23rd, 2019 at 14:35 )

imaginati-va daca ar candida si castiga fotoliul de presedinte al statului. cred ca ceausescu ar fi mic copil la cat ar trebui dat pe toate posturile de tv cu maretele sale realizari. bine ca nu se va intampla.

tibi a spus: (ianuarie 23rd, 2019 at 16:31 )

esti un mare naiv, simion, daca tu crezi ca bolnavul asta psihic numit robu nu fura.

@tibi a spus: (ianuarie 23rd, 2019 at 22:34 )

n are soft pentru lacomie, e un imens ego fricos care se pune bine cu sistemul. iti dau dar nu uiti, e sloganul de brand al sobolanilor din USL. iar robu e tot un fel de nasleu, doi chelneri submisivi ajunsi sefi de sala.

@@tibi a spus: (ianuarie 26th, 2019 at 16:00 )

cum de esti asa convins? ajunge intregul sau repertoriu de declaratii mincinoase si nesimtite sa-ti dai seama ce talhar e omul asta. omul asta stie sa jongleze doar intre furt si incompetenta, deseori nici nu ne putem da seama care este motivul aberatiilor pe care le face zi de zi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara se va bucura în curând de o nouă bază sportivă, pentru care nu a cheltuit fonduri importante. Desigur, vorbim despre baza Costică Rădulescu, de lângă vechiul stadion mare al orașului, care a fost realizată cu bani de la bugetul de stat. Acum aflăm că administrația locală pregătește recepția investiției. Astfel, lucrările la baza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană se pregătește să recepționeze baza Costică Rădulescu, făcută de CNI
Dacă în multe localităţi din judeţul Timiş, în acest weekend, de Sfânta Maria, au avut loc rugi şi sărbători, la Giarmata se fac pregătiri intense în acest sens. Astfel, între 4 şi 6 august vor avea loc Ruga și Zilele Comunei Giarmata, iar organizatorii anunţă clipe de neuitat.  Primăria Giarmata anunţă că se lucrează intens...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Giarmata se pregătește deja de mare sărbătoare. Între 4 și 6 septembrie, Ruga și Zilele Comunei Giarmata
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
În urmă cu un an, deBanat.ro spunea povestea Brutăriei Moara Maria, o afacere de familie din Chizătău construită cu pasiune, respect pentru tradiție și dragoste pentru pâinea adevărată. Atunci, atenția era îndreptată asupra începuturilor, asupra moștenirii lăsate de Constantin Ardelean și asupra cozonacilor care au devenit, în timp, un simbol al gustului autentic bănățean. Astăzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brutăria Moara Maria – Tradiția merge mai departe, iar Banatul o recunoaște prin gust
CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.