Casa unei familii este în pericol, iar un drum național a fost blocat, în urma a două alunecări de teren care au avut loc astăzi, în Banat.
În Oravița, pe parcursul nopții, s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de aproximativ 15-20 de metri. Familia care locuiește în casa situată în apropiere a fost nevoită să se mute. Cele trei persoane – părinții și un copil – s-au mutat într-o altă casă, pentru a fi în siguranță. Reprezentanți ai Primăriei Oravița și pompieri militari din cadrul Secției de Pompieri Oravița efectuează o recunoaștere la fața locului, pe strada Ciclovei.
A doua alunecare de teren a avut loc azi după-amiază. DN 58B este blocat între Colțan și Moniom. Nu există victime. La locul incidentului acționează un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița și un echipaj al poliției.
Comentarii prin facebook