Trotinetele electrice, la dispoziția timișorenilor! Care este sistemul de utilizare / FOTO

Robu pe trotineta

Robu pe trotineta

Început de lună cu noutate concretizată în sistemul de transport public din Timișoara. Cele 25 de trotinete electrice cumpărate de STPT se află, de la 1 aprilie, la dispoziția curioșilor. Mijloacele de transport în comun sunt destinate în special studenților timișoreni, stațiile de unde pot fi „ridicate” trotinetele aflându-se în campusul universitar.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nu a rezistat tentației de a folosi trotineta electrică, în ciuda faptului că inițial a ezitat, resimțindu-se după ce seara trecută a dat „Ș-A-P-T-E” la fotbal.

„Mă bucur că, iată, o dorință mai veche, nu foarte veche, astăzi este materializată. Am achiziționat 25 de trotinete cu motor electric și ele vor fi la dispoziția studenților în cele trei stații pe care le avem în zona aceata studențească. Sunt 25 deocamdată pentru că am vrut să și testăm cât de folosite sunt ele. Sunt convins că vor fi folosite, dar nu ne-am aventurat la mai multe pentru început. Avem de gând să mai cumpărăm încă o sută în acest an”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Cele trei stații pentru trotinetele electrice se află în fața cantinei UPT, în fața Universității de Vest din Timișoara și în parcarea de la „Electro”.

[ngg src=”galleries” ids=”4382″ display=”basic_thumbnail”]De altfel, Nicolae Robu s-a arătat încântat și convins că studenții timișoreni se vor folosi din plin de trotinetele electrice. Motiv pentru care, în acest an, Societatea de Transport Public Timișoara ar urma să achiziționeze alte 100 de astfel de mijloace de transport în comun.

„Urmează ca în perioada imediat următoare, în momentul în care se va vota bugetul pe 2019, noi, Societatea de Transport Public Timișoara vom demara ulterior procedurile de achiziție a încă 100 de trotinete pentru dezvoltarea subsistemului de transport cu trotinetele electrice”, a specificat, Nicolae Bitea, directorul STPT, întărind cele menționate de Nicolae Robu.

Aplicația TroTM

Ca o trotinetă să poată fi folosită, utilizatorul trebuie să aibă instalată pe un telefon de tip smartphone aplicația TroTM, iar mai apoi să scaneze codul QR, care se găsește în partea superioară a trotinetei. După ce a fost deblocată, trotineta trebuie scoasă de la încărcat, iar mai apoi din stație. Singurul care o poate parca înapoi după ce a utilizat-o timp de maximum 30 de minute, este doar cel care a luat-o.

Cele 25 de trotinete electrice sunt produse în Craiova și au o autonomie de 30 de kilometri, iar viteza maximă de 25 km/h. Un astfel de mijloc de transport a costat 3600 de lei și au ajuns la sediul STPT la începutul lunii martie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ciripoi a spus: (aprilie 1st, 2019 at 16:01 )

Buimacul asta vopsit inaugureaza tot in orasul asta?
Astept cu nerabdare sa inaugureze si ceva toalete publice, care imi par mai necesare decat niste trotinete ….
Apropo, la inaugurarea de toalete …. se va rezuma doar la taiat panglica, sau va face si ______ ?
In altaordinede idei, oare nu a observat nimeni ca trotinetele alea sunt din categoria „pentru copii” ?
Ia studiati in foto cum stau „pilotii” cu picioarele pe spatiul mult prea scurt si ingust al trotinetei!
Cat au costat jucariile astea?
Dupa ce aflati cu cat le-a cumparat Primaria, cautati pretul lor real pe net!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați

Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Șantierul sectorului lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva stă bine nu numai la capitolul structuri realizate, dar lucrurile merg bine și la cele două tuneluri. Se lucrează în continuare în regim permanent la structura de rezistență a ambelor galerii ale tunelului 2, de altfel și cel mai lung dintre cele două tuneluri de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se forează galeriile de legătură între cele două direcții ale tunelului principal de pe Margina – Holdea/FOTO
Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur
Parcul Castelului Huniade găzduiește trei zile de istorie vie, cu parade medievale, turniruri cavalerești, demonstrații de luptă, ateliere de meșteșuguri și activități pentru întreaga familie. Programul include concerte susținute de Truverii și Peregrinii, precum și un spectacol pirotehnic. Gastronomia medievală va avea și ea un loc special în festival. Participanții se pot bucura de preparate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekendurile de toamnă au un alt farmec la Iulius Town Timișoara, unde evenimentele aduc câte ceva pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, celebrăm Ziua Armatei României alături de cadrele militare, care au pregătit mai multe activități interactive: coborâri în rapel, demonstrații de alpinism, prezentări dedicate medicinei militare și multe alte surprize....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
Pentru luna ianuarie a anului viitor, As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul Belgiei într-un city-break de neuitat. De la eleganța capitalei europene Bruxelles la romantismul medieval al orașului Bruges și atmosfera spectaculoasă din Ghent, această excursie promite patru zile pline de istorie, arhitectură impresionantă și experiențe memorabile. Plecarea este pe 15 ianuarie 2027,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.