Nicolae Robu încurajează natalitatea şi face creşă nouă pe bani europeni

Locuitorii din zona de nord a Timişoarei vor beneficia de o nouă creşă, care va fi ridicată în zona Ion Ionescu de la Brad. Nicolae Robu, primarul oraşului, spune că astfel „împrospătează populaţia” şi „încurajează natalitatea”, aceasta după ce a semnat de unul singur, în public, contractul de finanţare din fonduri europene a construcţiei.

Nicolae Robu încurajează natalitatea şi face creşă nouă pe bani europeni

Nicolae Robu încurajează natalitatea şi face creşă nouă pe bani europeni

Nicolae Robu a semnat de unul singur, marţi, la sediul primăriei, proiectul de finanţare din fonduri europene a construcţiei unei noi creşe în Timişoara. Nu ar fi nimic ciudat dacă ar fi făcut-o într-un cadru intim, în biroul de lucru, evident sub ochii secretarei. Dar, el a ales să facă acest gest în cadrul conferinţei de presă săptămânală, acolo unde asemenea „semnări” prespununeau şi prezenţa directorul ADR Vest, Sorin Maxim, şi o mini prezentare a proiectelor semnate. Diferenţa a fost de această dată faptul că iscălirea contractului de finanţare s-a făcut acum fără Maxim, plecat din oraș cu treburi, doar împreună cu telefonul care prezintă conferinţele pe Facebook, sub privirile uimite ale ziariştilor.

Acest moment… interesant va avea totuşi o finalitate benefică. Iar aceasta înseamnă ridicarea unei noi creşe, de la zero, în zona Ion Ionescu de la Brad, în spatele blocurilor construite acolo de cei de la ANL.

„Valoarea de finanţare este de 7,8 milioane de lei, TVA inclus, pe axa 4 din Programul  Operaţional Regional. Durata lucrărilor este de 52 de luni, suprafaţa desfăşurată va fi de 1560,18 metri pătraţi. Începem să construim pe fonduri europene noi creşe, pe care punem accent. Am dublat capacitatea la creşe de când am venit, noile unităţi sunt la standarde foarte înalte. Sunt foarte mulţi tineri, rămaşi aici, cu studii superioare, cu studii medii şi cu şcoli profesionale, care au găsit joburi noi. Împrospătăm populaţia, tinerii trebuie să aibă condiţii cât mai bune. Încurajăm natalitatea”, a subliniat Robu

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului

După ce săptămâna trecută rugbiștii de la SCM USV Timișoara și-au adjudecat primul trofeu al sezonului, Supercupa, astăzi ei au debutat și în campionat, acasă, pe o vreme superbă de primăvară cu HC Gura Humorului. A fost 90-3 pentru timișoreni, care au făcut o adevărată demonstrație de rugby de calitate. Faze în mare viteză, placaje,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.