După ce în ultima perioadă muncitorii nu s-au rupt cu lucru la lucrările de extindere şi reamenajare a carosabilului din zona centrală a oraşului, oficialii primăriei au ajuns la concluzia că în următoarea lună trebuie tras tare pentru ca lucrarea să fie gata înainte de începerea şcolii.
În concluzie, circulaţia nu va fi una lejeră în zona Martin Luther, bd. I.C. Brătianu, strada Proclamaţia de la Timişoara-bd. Mihai Eminescu- bd. Michelangelo. Evitaţi în următoarea lună această parte a oraşului dacă sunteţi cu maşina. Problemele vor începe de joi, 8 august, urmând să dureze timp de o lună. Speranţa este că aşteptarea va merita şi la final vom avea o circulaţie mai fluentă. „Direcţia Generală de drumuri, poduri, parcaje şi reţele de utilităţi a Primăriei Municipiului Timişoara va intensifica, în următoarea perioadă de vacanţă, lucrările care se efectuează în prezent în zona centrală a oraşului, astfel încât acestea să fie finalizate până la începerea noului an şcolar. În acest context, începând din 8.08.2019 de la ora 7 dimineaţa până în 9.09.2019 vor fi impuse restricţii temporare de circulaţie rutieră pentru efectuarea lucrărilor necesare la drumurile municipale. În consecinţă, se recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei delimitate de strada Martin Luther, bd. I.C. Brătianu, strada Proclamaţia de la Timişoara-bd. Mihai Eminescu- bd. Michelangelo”, au anunţat reprezentanţii Municipalităţii timişorene.
Comentarii prin facebook