Retim şi ADID Timiş organizează o nouă campanie de colectare a deşeurilor periculoase, în localităţile de lângă Timişoara

Societatea Retim Ecologic Service și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiș organizează, până pe 2 septembrie 2019, o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase în zona 1 Timiș rural. Vizate sunt localităţile Variaș, Sânandrei, Checea, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou, Săcălaz. Cetățenii din această zonă vor putea depune deșeurile periculoase prin aport voluntar în containerele speciale, puse la dispoziție în punctele de colectare pe care le găsiţi ataşate.

În categoria deşeuri periculoase sunt incluse ambalaje care conțin reziduri de substanțe periculoase sau sunt contaminate cu substante periculoase, ambalaje metalice care contin o matrică poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate în altă parte), materiale de lustruire și îmbrăcăminte de protecție contaminate cu substanțe periculoase, vopsele, cerneluri, adezivi și rășini cu conținut de substanțe periculoase; baterii și acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii și acumulatori nesortate conținând aceste baterii, solvenți, acizi, alcali, uleiuri și grăsimi, altele decât cele comestibile, detergenți cu conținut de substanțe periculoase, butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conținut de substanțe periculoase, deșeuri din lemn cu conținut de substante periculoase, pesticide, deșeuri de vopsele și lacuri cu conținut de solvenți organici sau alte substanțe periculoase.

Nu se colectează în această deșeuri municipale, biodegradabile, vegetale,deșeuri periculoase, industriale (inclusiv cele rezultate din producție), construcții si demolări, echipamente electrice si electronice și ambalaje.

Deșeurile periculoase se păstrează in gospodărie până în momentul colectării și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare.
Punctele de colectare din fiecare localitate, precum și intervalul orar, sunt menționate și pe internet pe www.retim.ro/stiri, dar şi ataşat .

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile principale ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne. Toți vor evolua în primul tur în noaptea de duminică spre luni în România, începând cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni începe lupta pentru Melbourne. Patru românce în calificările primului Mare Şlem din 2025
Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN
Aquatim a recepționat de curând stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractual de lucrări „Stația de tratare Buziaș”. Contractul, în valoare de 8.374.923,58 lei, fără TVA, pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă Buziaș, a însemnat modernizarea Stației de Tratare Hitiaș (comuna Racovița), prin schimbarea instalațiilor hidromecanice din galeria filtrelor, montarea de electrovane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a recepționat o nouă stație de tratare a apei, la Hitiaș
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a recunoscut, într-un dialog cu Marcel Ciolacu pe TikTok, că partidul i-a dat voturi lui George Simion la alegerile prezidenţiale. Despre acest lucru s-a vorbit mult, acum venind şi confirmarea oficială din partea unui important lider PSD. Premierul Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de TikTok, un dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, primul lider PSD care recunoaşte că partidul i-a dat voturi lui George Simion/VIDEO
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat va reabilita barajul lacului Surduc. Vor fi operate modificări ale instalaților acestuia, iar controlul se va face în sistem digital. La final, localitățile din aval vor fi mai bine protejate de inundații. Una dintre cele mai interesante îmbunătățiri a sistemului de acumulare de la Surduc va fi achiziționarea unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barajul de la Surduc intră în reabilitare. Va fi achiziționat un utilaj amfibiu pentru reparații și întreținere
Top