După mai multe zile în care canicula a pus stăpânire nu doar pe vestul țării, ci pe întreaga țară, vremea se schimbă. Meteorologii au emis o nouă avertizare de ultimă oră, toate județele din vestul țării aflându-se sub cod galben de fenomene meteorologice periculoase.
Administrația Națională de Meteorologie atenționează că aversele vor cumula local 25 l/mp, vor fi intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni. Codul galben a intrat în vigoare la ora 17.50 și va rămâne până la ora 19.00, cu posibilitatea de a fi prelungit.
În Timiș localitățile afectate sunt Ohaba Lungă, Brestovăț, Bara și Secaș, iar în județul Arad Ususău, Bata și Șiștarovăț. Cele mai multe localități afectate de codul galben sunt din Caraș-Severin: Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Turnu Ruieni, Cornereva, Slatina-Timiș, Bucoșnița, Obreja, Armeniș, Băuțar, Constantin Daicoviciu, Păltiniș, Rusca Montană, Buchin, Glimboca, Bolvașnița, Copăcele și Marga. În județul Hunedoara, sub cod galben de precipitații se află localitățile Uricani, Râu de Mori, Densuș, Sarmisezetusa și Lunca Cernii de Jos.
Comentarii prin facebook