Noul ansamblu imobiliar de lângă primărie, faza dezbaterii a treia. Turnul de 47 de metri dispare, dar disputele rămân

macheta puz

macheta puz

Epopeea noului ansamblu imobiliar care ar trebui să se ridice lângă sediul Primăriei Timişoara a continuat, miercuri, cu o a treia dezbatere publică, după ce proiectul Planului Urbanistic Zonal a fost din nou retras de la votul consiliului local. Participarea a fost numeroasă, dar fiecare dintre intervenienţi a ridicat probleme diferite, implicaţiile acestui proiect fiind numeroase, iar disputele vor continua şi în perioada următoare.

În absenţa primarului Nicolae Robu, dezbaterea publică a durat ore bune, iar numărul celor care au avut ceva de spus a fost extrem de mare. Arhitectul Claudiu Ionescu, care a creat proiectul, dar şi arhitectul-şef al Timişoarei, Sorin Ciurariu, au avut destul de lucru, mai ales că o parte dintre intervenienţi păreau că veniseră la discuţii fără a-şi fi făcut temele şi a cunoaşte în detaliu propunerea de proiect. Una dintre componentele incluse iniţial în proiect, un turn de 47 de metri nu mai există în actuala versiune, după ce ulterior propunerii iniţiale acest turn fusese deja „scăzut” la jumătate din înălţime. Complexul nu mai are acum acel turn, nu este integral beton şi sticlă, include chiar şi o statuie dedicată Grupului Sigma, funcţional în anii 1970 şi care a avut influenţe pozitive asupra învăţământului de artă.

„Nu cred că ați putut vedea pe vreuna dintre planșe că se va face totul din sticlă și betoane. De asemenea, îi aducem un extraordinar omagiu Grupului Sigma care a activat aici, care este elogiat prin realizarea unei sculpturi la nivel urban. Chiar dacă n-a fost prima mea propunere acest turn informațional, a fost o opțiune din partea beneficiarului de a le oferi acestora posibilitatea de a și-l realiza și de aceea a existat în prima variantă și un turn, care putea să ajungă la înălțimea de 47 de metri. Informația cum că ar fi fost mai înalt decât turnul Catedralei este falsă. S-a renunțat la acest obiect strict pentru faptul că inclusiv cei de la Grupul Sigma au înțeles că poate nu e încă momentul să-l facă. Atât în propunerea inițială, cât și în cea finală nu există acest turn, s-a optat pentru reducerea acestei înălțimi la maxim 26 metri în respective zonă. Din discuțiile cu ei, se pare că și-ar dori să facă una dintre sculpturile lor celebre, și anume acea piramidă”, a declarat Ionescu.

Actuala variantă a PUZ-ului e una rezultată după discuţii de peste doi ani, a spus şi Sorin Ciurariu. Conform arhitectului-şef, acest PUZ „reprezintă un efort remarcabil de a înlocui ceva cu altceva. Ca și propunere, vine către timișoreni cu o interpretare contemporană a unei intervenții, este un demers care nu are în clipa de față niciun motiv să nu fie prezentat”.

La discuţiile purtate a luat parte şi cel care ar urma să candideze la postul de primar al Timişoarei din partea USR, Dominic Samuel Fritz, iar întrebările sale au încercat să afle ce se va întâmpla cu magazinele aflate în zona centrală a oraşului, odată cu deschiderea acestei noi zone comerciale. De asemenea, el a cerut de la autorităţi informaţii legate de transportul public în zona centrală, una de altfel, destul de accesibilă şi în prezent pentru acest mijloc de deplasare.

„Toţi cei prezenți în sală vrem să se dezvolte zona, nu cred că cineva are vreo problemă cu arhitectura nouă. Mi se pare interesant că cei care critică proiectul sunt făcuți mincinoși, că sunt în campanie, manipulatori. Primăria Timișoara este interesată de opinia publică sau este doar un exercițiu această dezbatere publică, pentru că legea o cere? Haideți să luăm participarea publică în serios. Doresc să știu ce studii s-au făcut, ce efecte vor fi pentru comercianții din Piața Operei dacă construim un mini-mall în centru? Ce propuneri are Primăria Timișoara pentru transportul în comun, pentru că nu cred că toată lumea va veni cu mașina”, a spus Fritz.

Discuţiile purtate s-au mai referit la faptul că clădirea unde a funcţionat Liceul de Arte şi fostul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean ar oferi autenticitate oraşului. Totuşi, arhitectul Claudiu Ionescu a subliniat că acele clădiri nu dispar, ci vor fi incluse în proiect.

Reprezentantul Mitropoliei Banatului, a cărui sediu se află vizavi de parcela unde va exista noua zonă, a vorbit despre modul în care clădirile ar afecta acest sediu, aceasta prin prisma pânzei freatice. Timotei Anişorac a spus că în curtea Mitropoliei s-au făcut teste, dar că vrea să vadă şi studii similare făcute de antreprenor. Studii care există şi sunt prezentate în documentaţia proiectului, a mai spus arhitectul Ionescu, care arată că se pot face săpături până la opt metri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

echinoctiu de iarna a spus: (noiembrie 13th, 2019 at 19:15 )

cat spatiu generos si bolduit pentru Fritz 🙂 !Macar plateste pentru el sau e cu dedicatie ? :)))

Gugu Traian a spus: (noiembrie 14th, 2019 at 12:28 )

Deci CULMEA PROSTIEI=SA DISPARA TURNUL a invins !!!!! Restul absolut toate sunt IN REGULA !!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală

Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Agenţia AsTour Timişoara vă propune pentru această toamnă un sejur de vis în Bali, supranumită „Insula Zeilor”. Bali este locul unde natura, cultura și relaxarea se îmbină perfect pentru a crea o vacanță de neuitat, la preţul de numai 2.100 de euro, cazare la un hotel de 5 stele şi sevicii de masă all inclusive....
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Anul acesta Check Art marchează 10 ani de existență cu o ediție specială, care va avea loc la Iulius Town Timișoara. Publicul este invitat să descopere o producție de amploare, la care vor participa peste 30 de artiști: acrobați, dansatori, actori, cântăreți vocali și artiști specializați în acrobație aeriană. Check Art este un festival de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.