Este nevoie în continuare de bani pentru punerea în siguranță a Băilor Neptun din Herculane

Băile Neptun din Herculane au nevoie în continuare de ajutorul vostru pentru a fi puse în siguranță. Lucrările au început, dar mai este nevoie de bani pentru ca această clădire să mai aibă o șansă.

Arhitecții de la Asociația Locus sunt cei care s-au implicat în Herculane Project și vor să pună în siguranță Băile Neptun. Lucrările au început deja, cu sprijinul donațiilor voastre. Arhitecții au un proiect tehnic pentru salvarea acestor băi,de altfel au cercetat în cel mai mic detaliu toate cele 62 de încăperi de tratament, au scanat fațada principală și accesul principal cu ajutorul a două firme, au mapat degradări, având un cumul de 265 de planșe de degradări, au documentat detaliile și ornamentele. O parte din clădire s-a prăbușit în luna februarie a anului 2019. De la finalul anului 2019 au început lucrările de punere în siguranță cu fondurile strânse, lucrările fiind realizate cu 58.000 de euro, din banii din donațiile strânse. Mai este nevoie de bani, suma totală pentru punerea în siguranță a clădirii fiind de 103.000 euro.

S-au pus deja în siguranță elemente ale clădirii, au avut loc lucrări la acoperiș și șarpantă, în zonele sensibile, s-au scos sute de metri cubi de moloz din clădire și au avut loc alte lucrări importante de punere în siguranță.

„În continuare avem nevoie de ajutorul vostru pentru a finaliza intervenția de urgență la Băile Neptun! În ultima lună am reușit să strângem cu ajutorul vostru 3.313 euro, însă suma necesară pentru a interveni în zonele unde urgența încă este mare și a finaliza cu succes acest prim pas se ridică la 45.000 de euro”, transmit cei de la Asociația Locus.

Poți dona în următoarele moduri:

https://www.paypal.me/asociatialocus

Cont Asociația LOCUS, CUI 38615380

RO87BTRLRONCRT0421032702

RO64BTRLEURCRT0421032701

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.