PNL, zdrobit într-o primă bătălie a coronavirusului. Urmează să piardă şi războiul?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Se spune că marile caractere se văd în perioade de criză. O vorbă deja banală, dar care se potriveşte perfect în perioada pe care o parcurgem şi mă refer în special la guvernanţii din PNL. Au dat ei dovadă în aceste zile de caracter? Greu de dat un răspuns afirmativ la această întrebare. Într-o perioadă în care ţara se scufundă în panică şi isterie, liderii PNL nu renunţă în ruptul capului la jocurile politicianiste şi obsesia anticipatelor. Fiindcă aici avem deja o obsesie.

Nu spun un secret, o bună bucată de timp după învestirea Guvernului Orban, liberalii nu au fost adepţii anticipatelor, aşa cum erau cei din USR. Ba, chiar din contră. Odată cu apariţia unor sondaje favorabile, liderii PNL s-au sucit brusc, devenind cei mai mari partizani ai alegerilor înainte de termen. Iar de atunci, guvernarea a fost lăsată pe planul doi, începând acel joc bizar din parlament, cu guverne căzute. Şi pentru ce? Ca să faci anticipate în iunie sau iulie, în loc de noiembrie? Da, dacă de la început forţau aceste alegeri, iar acestea se organizau în martie, cel târziu aprilie, exista un sens.

Iar faptul că, cel puţin la nivel de percepţii (iar în politică se lucrează aproape exclusiv cu percepţii), guvernarea liberală şi-a canalizat toate eforturile spre obsesia numită anticipate a dat “roade” şi în sondajele de opinie, PNL fiind pe un trend descendent. Nu mai discut aici că au fost sacrificate alegerile primarilor în două tururi de scrutin şi nu s-a schimbat nici modalitatea de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene

Iar ce s-a întâmplat chiar în ultimele zile ar putea “îngropa” partidul şi mai mult. Cum ar fi, de exemplu, chestiunea închiderii şcolilor. În pofida tuturor sfaturilor venite de la specialişti, liberalii de la mic la mare, de la Ludovic Orban la prefectul Liliana Oneţ, au încercat să minimalizeze situaţia. Respectiv să nu închidă şcolile. Fac o paranteză, amintind aici că există precedentul Italiei, de unde se puteau învăţa multe lucruri. Şi în primul rând că răspândirea coronavirusului este extrem de imprevizibilă. S-a vorbit chiar de o răspândire în progesie geometrică!

Prinşi însă în obsesia politicianistă a anticipatelor, liderii liberali au refuzat, pentru început, închiderea şcolilor, fiindcă astfel ar fi recunoscut că situaţia e “groasă”. Iar în acest caz, trebuie renunţat la guvernul interimar şi învestirea unui guvern plin. Implicit şi renunţarea la anticipate. Pe scurt, liberalii trebuie să voteze Cabinetul Cîţu. Adică singura soluţie responsabilă în acest moment. Că Florin Cîţu a fost nominalizat sau nu “la mişto”, nici nu mai contează. Să aberezi în continuare pe tema anticipatelor, să continui cu piruetele politicianiste într-o situaţie atât de gravă, ar demonstra nu doar o mare iresponsabilitate şi o atitudine sfidătoare, dar ar  avea consecinţe directe şi deloc pozitive exact acolo unde îşi fac liberalii calculele cinice. Respectiv la întâlnirea /întâlnirile cu electoratul. PNL a pierdut o bătălie, dar mai are şanse să câştige războiul. Însă în niciun caz cu miniştri prinşi la chefuri, în timp ce România e în pragul haosului.

P.S. Despre starea sistemului medical mai mult decât precară nu mai are rost să amintesc, o ştie toată lumea. Cum va face acest sistem faţă unei eventuale epidemii e o chestiune care parcă iar nu-i interesează pe “obsedaţii” anticipatelor

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni

Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.