FR de Handbal a prelungit perioada de sistare a competițiilor și analizează scenarii de finalizare a sezonului

Federaţia Română de Handbal a anunţat prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul său, prelungirea perioadei de sistare a competiţiilor de handbal din România până la ieşirea din starea de urgenţă, precum şi faptul că analizează scenarii posibile pentru a putea finaliza sezonul competiţional 2019-2020.

În urma prelungirii perioadei de sistare a competiţiilor, FRH a amânat Final Four-ul Cupei României Fan Courier – masculin, programat iniţial pentru perioada 4-5 aprilie 2020, precum şi Turneul final de Junioare 1, din 8-12 aprilie, pentru date ce vor fi stabilite ulterior, pe măsură ce detalii legate de situaţia curentă se vor modifica.

FRH a mai decis şi ”amânarea Adunării Generale Ordinare din 10 aprilie 2020, pentru o dată ulterioară, la care prezenţa într-un spaţiu închis a unui număr minim de 200 de persoane va fi din nou posibilă; amânarea Final Four-ului Cupei României Fan Courier – feminin (24-25 aprilie 2020) pentru o dată momentan nestabilită”.

”FRH se află într-un proces continuu de analizare a scenariilor posibile pentru a putea finaliza sezonul competiţional 2019-2020, cu toate competiţiile organizate sub egida sa. În acest sens şi indiferent de scenariul care va putea fi aplicat, activitatea competiţională se va relua în termen de 7 zile de la reinstaurarea stării de normalitate”, se mai arată în comunicat.

Federaţia Română de Handbal doreşte să asigure membrii afiliaţi din România că ”toate deciziile vor fi luate în spiritul protejării sportivilor, cluburilor, loturilor naţionale, precum şi reducerii pe cât de mult posibil a daunelor provocate de această situaţie specială”.

SCM Poli Timișoara se află în acest moment pe locul 8 în Liga Zimbrilor și este calificată în Turneul Final 4 al Cupei României.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului

După ce săptămâna trecută rugbiștii de la SCM USV Timișoara și-au adjudecat primul trofeu al sezonului, Supercupa, astăzi ei au debutat și în campionat, acasă, pe o vreme superbă de primăvară cu HC Gura Humorului. A fost 90-3 pentru timișoreni, care au făcut o adevărată demonstrație de rugby de calitate. Faze în mare viteză, placaje,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.