Pandemia decalează construcţia unuia dintre cele importante hoteluri noi de pe piaţa timişoreană

Omul de afaceri timişorean Ovidiu Şandor a anunţat că investiţia efectuată în cadrul complexului ISHO este momentan pusă pe „on hold” în ceea ce priveşte viitorul hotel care va fi deschis sub brand-ul Radisson Blu. De asemenea, se va insista spre finalizarea lucrărilor la clădirile de locuinţe aflate în lucru, pentru următoarele aşteptându-se lămurirea situaţiei de pe piaţa imobiliară.

Finalizarea investiţiilor deja pornite şi livrarea acestora către beneficiari va fi în prim planul investitorilor în cadrul unuia dintre cele mai importante complexuri imobiliare aflate în lucru în Timişoara

Strategia noastră este să finalizăm construcțiile în care am vândut deja apartamentele. Clădirile scoase de noi în piață sunt vândute peste 95%. E important să le finalizăm și să le predăm în bună ordine cumpărătorilor. Noi aveam planificată ieșirea în piață cu o nouă clădire cu 100 de apartamente, ieşire în piaţă pe care noi am amânat-o, până când vom înțelege mai bine cum se reașează lucrurile. Crred că e de aşteptat să vedem o piaţă cu un număr de tranzacţii mai puţine decât înainte de pandemie. Va fi o piaţă care va suferi diferenţiat în funcţie de calitatea proiectului şi în funcţie de proiectul target”, a spus Ovidiu Şandor în cadrul unei întâlniri online organizată de o importantă agenţie din domeniul imobiliar.

 

Criza actuală e diferită faţă de cea din 2009, spune acesta, lipsind în cea mai mare parte scopul speculativ al achiziţiilor de locuinţe.

Dacă ne uităm la crizele anterioare, suntem într-un tip de criză diferit de cel din 2009, atunci au existat multe achiziţii speculative, şi nu investiţii, case şi apartamente cu scop speculativ, de multe ori cu bani împrumutaţi. Un lucru care nu l-am văzut în Timişoara în ultimii doi trei ani”, a mai spus Şandor.

Despre continuarea investiţiilor în clădirile de apartamente ale complexului, acesta mai spune că ele continuă atunci când situaţia de pe piaţă se linişteşte, chiar dacă cerere pentru apartamente noi ar exista.

Noi vom reveni şi vom scoate în piaţă noua clădire atunci când se mai ridică ceaţa aceasta care ne înconjoară, când reaparare încrederea. Pe acea clădire avem liste de aşteptare şi clienţi care ne trag de mânecă şi ne întreabă când scoatem în piaţă, e necesar să fie destui clienţi nu doar câţiva”, a mai subliniat omul de afaceri timişorean.

O veste interesantă este cea referitoare la hotelul Radisson Blu, care este ridicat în ansamblul de pe Take Ionescu. Deocamdată, aici investiţia este „on hold”, dar continuă lucrul la componentele office şi rezidenţial.

„Am pus on hold componenta hotelieră, din motive evidente, dar continuăm cu partea de birouri și rezidențial. Pe office vedem două tendinţe opuse, pe o parte că am descoperit „the holy graal”, să muncim de acasă, un procent mic 30% se vor întoarce în birouri. Nu cred că va fi o muncă integral acasă. Noile reguli de protecţie înseamnă că ne vom muta spre o alocare de 15 mp pe angajat”, a mai anunţat afaceristul timişorean.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni

Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul care se ocupă de reabilitarea pasajului de la Fabrica de Zahăr a avansat cu investiția, iar în acest moment, la trei luni de la demararea investiției, iar extinderea și consolidarea rampelor sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar forajele pentru cele două pasaje peste infrastructura feroviară au ajuns la aproximativ 75%. Lucrările s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avans bun la șantierul pasajului de la Fabrica de Zahăr. Lucrările la rampele de acces au ajuns la 80 la sută
Primăria Timișoara începe luna viitoare transformarea zonei Piața Mocioni într-un spațiu cu locuri de întâlnire și relaxare, cu mai mult verde și zone pietonale extinse. Peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin intră în șantier. Astfel, trotuarele și spațiile publice vor fi refăcute, vor fi amenajate benzi dedicate pentru transport public și piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările în zona Pieței Mocioni, al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice
Politehnica Timișoara joacă în etapa a VIII-a a Ligii 2 în deplasare, la Clinceni, cu revelația SC Popești-Leordeni. Înaintea întâlnirii directe Poli ocupă locul 2 cu 17 puncte, în timp ce adversara din Ilfov, formație de asemenea nou-promovată, se află pe poziția a 3-a, cu două puncte mai puțin. Echipa bănățeană a avut probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby neașteptat. Politehnica joacă în duelul nou-promovatelor… neînvinse, cu Popești-Leordeni
Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO
Polițiștii locali au întreprins noi acțiuni în piețele agro-alimentare ale Timişoarei. S-a lăsat cu 1.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330 de mii de lei. De asemenea, 12 așa-ziși producători au fost scoși din piețe, fiind surprinşi şi patru suspecți de modificări ilegale în carnetele de producător. Activitatea din piețele agro-alimentare este în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali continuă raziile în piețele agro-alimentare. Sancțiuni contravenționale de 330 de mii de lei
A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Clădirea unde a funcționat fosta societate Romtelecom, aflată în zona parcării de la sediul Primăriei Timișoara este atractivă pentru municipalitate. Conducerea administrației cere consilierilor locali aprobarea pentru demararea negocierilor privind cumpărarea clădirii aflate pe bulevardul Eminescu, la numărul 2B. Nu este prima dată când se dorește cumpărarea unei astfel de clădiri. Primele discuții au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea fostei clădiri a Romtelecom, aflată vizavi de fostul sediu Bancpost
Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile științei și tehnologiei pentru publicul larg, transformând Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o incursiune spectaculoasă în lumea inovației. În data de 25 septembrie, între orele 18:00 și 23:00, comunitatea timișoreană este invitată să exploreze experimente fascinante, tururi interactive și călătorii virtuale prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație. Evenimentul este organizat prin Departamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia viitorului și istoria Timișoarei se întâlnesc la Noaptea Cercetătorilor Europeni, într-un eveniment interactiv organizat de UPT
Cu doar 12 zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de concursurile de angajare din perioada predecesorului său, Nicolae Robu. Scandalul s-a lăsat cu condamnări, dar justiţia din România le-a permis celor care au beneficiat de fraudarea concursurilor să rămână în funcţii.  Dominic Fritz afirmă că a dus o luptă dificilă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 12 zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz aminteşte de concursurile trucate de administraţia precedentă
Asociația „Colț de Banat” îi așteaptă, duminică, pe iubitorii de bicicletă la „Marea Pedalare”, o tură transfrontalieră de aproximativ 60 de kilometri care va lega, pe două roți, comunitățile din vestul județului Timiș de orașul Kikinda din Serbia. Evenimentul pornește din Jimbolia, de la Muzeul „Ștefan Jäger”, și continuă pe traseul Jimbolia – Comloșu Mic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, așteptați la o tură cu bicicleta la Kikinda în Săptămâna Europeană a Mobilității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.