A venit libertatea muzicală… în Piaţa Libertăţii. Primarul ne scoate la concert rock, cu stat pe scaun şi număr maxim de spectatori.

cargo cetateni de onoare

cargo cetateni de onoare

Nici nu s-a uscat cerneala semnăturii pe anunţul revenirii la (mai) multă libertate şi primarul Nicolae Robu a anunţat că pune la cale un concert rock. A decis şi cine urcă pe scenă, doar un mic amănunt, artiştii nu ştiu nici măcar că sunt propuşi să cânte unui public limitat, care va sta pe scaune, într-o piaţă publică din Timişoara.

Nu ştim ce şi cum şi care festival vor fi la Timişoara, dar edilul-şef o şi pune deja de un prim concert. Va fi în aer liber şi va atrage un număr limitat de spectatori. Chiar dacă va fi concert rock, ei vor fi cuminţi ca la o prestaţie a Filarmonicii Banatul, frumos, liniştiţi, pe scaun. Concerul are loc săptămâna viitoare şi „organizatorul”, primarul, are şi o listă cu trei formaţii care să cânte.

Doar că el nu a vorbit cu respectivele.

„Nu pot da un răspuns precis la întrebare, ce festivaluri sau momente teatrale vom avea, dar vă dau o veste în premieră, săptămâna viitoare facem un prim concert. Va fi cu maxim 500 de persoane, care vor sta pe scaun, cu respectarea tuturor condiţiilor de protecţie. Timişoara aşteaptă astfel de semne, vom încerca un concert în Piaţa Libertăţii cu toate măsurile luate. Mă gândesc să cânte cei de la Phoenix, Cargo şi Pro Muzica, cum se poate, să facem şi cu una singură. Cum putem. N-am vorbit cu niciuna dintre formaţii. Dar facem tot posibilul să avem spectacol”, a declarat edilul-şef.

UPDATE. Cântăreţii nu sunt liberi

Din păcate, visul primarului nu se va realiza decât parţial.

„Am luat legătura cu cele trei trupe menţionate şi singura disponibilă este Cargo. Aşadar, sâmbăta viitoare, vom avea, în Piaţa Libertăţii, concert Cargo. Evident, cu toate măsurile anticovig luate şi monitorizate cu stricteţe! Facem paşi de revenire la normalitate, dar cu precauţie!”, a anunţat, ulterior, acesta, pe WhatsApp.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.