Politehnica pregătește din prima zi a lui iulie noul sezon de ligă secundă

„Băieţii în ghete” s-au reunit astăzi la Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii sub comanda antrenorului principal Octavian Benga. Şedinţele de pregătire se desfăşoară în concordanţă cu noile cerinţe ale autorităţilor, începând cu data de 1 iulie, în privinţa combaterii pandemiei.
Astfel, lotul alb-violet a fost împărţit în trei grupe separate pentru antrenamente, după cum urmează:
Grupa 1: Murariu, Jurj, Mera, Coroiu (a fost împrumutat la Dumbrăviţa sezonul trecut), Denis Radu, Ignea, Bâte (împrumutat la Ghiroda), Alexandru Giurică (ex-CSM Reşiţa)
Grupa 2: Borbei, Sofran, Scutaru, S. Popovici, Munteanu, Dros, D. Codrea, Al. Pop
Grupa 3: M. Contra, Vidrăsan, Coadă, B. Vasile, Ad. Lazăr (împrumutat la Ghiroda), Cristodulo, Manea, Trip, Victor Lolea (ex-CSM Reşiţa)

Mircea Axente şi Răzvan Piţigoi (împrumutat la Ghiroda pentru partea a doua a sezonului trecut) au absentat motivaţi, primul din motive personale iar cel din urmă are examen auto.

Pe lângă jucătorii reveniţi de la echipele la care au fost împrumutaţi, la sesiunile din aceste zile iau parte şi doi juniori noi: Alexandru Giurică şi Victor Lolea, ambii sunt mijlocaşi şi provin de la CSM Reşiţa. Primul e născut pe 22 ianuarie 2002, la Tg. Jiu. Iar celălalt s-a născut la Reşiţa, pe 5 noiembrie 2002.

„Ne bucurăm că începem din nou munca. E destul de dificil după o perioadă mai lungă de pauză. Noi am mai lucrat puţin pentru că nu mi-am dorit ca jucătorii să aibă o pauză aşa de lungă. Am mai făcut trei săptămâni de antrenamente, apoi le-am dat o pauză de nouă zile. Aşa că nu putem spune că vin de la zero. Sperăm ca între timp şi măsurile să se relaxeze. Chiar dacă au fost ceva discuţii şi data trecută, am respectat punct cu punct legea. Aşa o să facem şi în continuare, să ne ferim de riscuri şi să respectăm cerinţele autorităţilor. Pentru început ne antrenăm în grupuri de opt jucători. Chiar dacă legea sugerează să ne antrenăm în zece. Noi o vom face în trei grupuri, cu schimbare de acasă, fără ca jucătorii să facă duş şi temperatura luată la intrarea în bază şi cu distanţarea cerută de cei de la Ministerul Sănătăţii”, a declarat Octavian Benga, antrenor principal Politehnica Timişoara.

Despre noii juniori înregimentaţi de la Reşiţa, Benga a precizat: „Cei doi îi vedem câteva zile. Dar nu există probleme în privinţa asta. Cu siguranţă ne vom înţelege cu ei. Chiar îşi doresc foarte mult să joace la Politehnica şi mă bucur. Vor face parte din lot”. „99% ne-am înţeles cu cei prezenţi. Mă bucură acest aspect, că au ales cu inima. Sunt mulţumiţi de atmosfera şi ce se întâmplă în jurul echipei”, a mai spus tehnicianul în legătură cu jucătorii care se aflau la final de contract.

„Datele problemei nu s-au schimbat foarte mult de ieri până astăzi. Ce apare în plus. Avem permisiunea de a ne pregăti în grup de zece, nu doar de şase. Dar în privinţa testărilor nu s-a schimbat. Se fac obligatoriu dacă vrei să te pregăteşti în comun, adică mă refer la toată echipa împreună şi inevitabil să intri în cantonament respectând protocolul pe care l-au respectat toate echipele din Liga I plus cele şase care şi-au continuat activitatea pentru promovare. Noi şi ceilalţi, clar că începem mişcarea, nu neapărat antrenamentele (normale), când ne referim la antrenamente ne referim la ele în comun pe care şi le doresc şi jucătorii şi antrenorii. E o mişcare în grup până la urmă, un moment de organizare. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Să putem să începem antrenamentele. Aşteptăm începerea competiţiei în 15, 22 august. Pentru că nu poate să meargă mai târziu. Orice întârziere peste 22 august creează un oarecare disconfort”, a subliniat Marius Cociu, director sportiv Politehnica Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.