Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, se află astăzi la Timişoara, moment pentru a prezenta noi proiecte pentru judeţul Timiş.Unul se referă la CFR Infrastructură, care doreşte să realizeze o legătură pe cale ferată între Aeroportul Internaţional Timişoara şi oraş, mai precis între poarta aeriană şi reţeaua de cale ferată existentă.
Nu există termene sau surse de finanţare stabilite, dar compania de infrastructură feroviară spune că are deja schiţat un proiect. Modelul avut în vedere pentru o asemenea legătură este cel de la aeroportul Otopeni.
„Cea mai nouă surpriză este realizarea unui racord al aeroportului cu calea ferată existentă. Există deja o variantă de proiect, dar urmează realizarea studiului de fezbilitate, iar, cel mai probabil, acesta va oferi două trei variante de proiect”, a spus Ioan Pintea, director în cadrul CFR, care-l însoţeşte pe Bode.
De aflat nu am reuşit să obţinem şi un termen clar pentru demararea lucrărilor. Totuşi, există, din fondurile proprii ale companiei CFR suma de un milion de lei pentru realizarea anunţatului studiu de fezabilitate.
O altă veste bună anunţată este legată de Gara de Nord Timişoara. Pentru reabilitarea clădirii acesteia se vor aloca 17,5 milioane de lei, în această sumă nefiind incluse şi lucrările la infrastructura feroviară, adică peroane sau linie cale. Acestea sunt incluse în alt proiect, finanţat din bani europeni, pentru reabilitarea căii ferate de la Caransebeş la Timişoara, şi de aici mai departe spre Arad.
Comentarii prin facebook