“Noul PSD Timiş” atacă racolările făcute de PNL în judeţ: Oricine trădează azi, va trăda și mâine

alfred simonis psd timis

alfred simonis psd timis

“Noul PSD Timiş” acuză dur politica de racolări de primari social-democraţi făcută de PNL Timiş. PSD-iştii îi arată cu degetul ca drept principali racolatori pe Alin Popoviciu şi Alin Nica, sub binecuvântarea lui Nicolae Robu. Social-democraţii afirmă că s-au vindecat de năravurile trecutului şi nu vor mai accepta, de acum înainte, traseiştii şi trădătorii.

Politica de racolări dusă de PNL în județ este dovada vie că disperarea de a capitaliza voturi e mare, se arată într-un comunicat de presă semnat “Echipa noului PSD Timiş”.

“Compromisul politic făcut sub stresul pierderii puterii este o pată imensă pe obrazul șefilor liberali care au defilat ani de zile atât cu sloganul că promovează meritocrația, cât și cu cel în care se poziționează pe viață și pe moarte anti PSD. Ori fix acum arată că au mințit lumea cu nerușinare, după ce apar concret dovezi că înregimentează cu arme și bagaje primari alb-roșii care dezertează. Iar echipa de șoc a celor doi Alini – Nica și Popoviciu – pune presiune pe primari PSD din tot județul. Protejați de binecuvântarea lui Nicolae Robu, cei doi negociatori adună tot balastrul politic care poate să le întărească obținerea de voturi pentru Consiliul Județean Timiș. Un câștig obținut cu orice preț, în pofida încălcării unor principii clamate în ultimii patru ani de zile. Dar e cunoscut faptul că hoțul strigă hoții, nu-i așa, dragi ”dușmani” liberali?”, arată PSD 2.0.

“Noii PSD-işti” se aşteaptă la “multe vorbe de ocară” pentru cele scrise mai sus, insiostând că există o mare schimbare în PSD Timiş.

“Așa că declarăm cu tărie că indiferent de consecințe, indiferent că vom pierde voturi, indiferent că vom pierde procente electorale, nu vom mai accepta compromisuri. Nu vom mai accepta traseiști, nu vom mai tolera candidați care să schimbe culorile și sigla după cum bate vântul guvernării. Suntem o echipă de oameni tineri, punem preț pe cuvânt, respectăm maturitatea celor care au istorie în partid, dar e timpul să facem lucrurile după alte principii și să dovedim că politica de astăzi se face diferit. Schimbarea începe cu noi și prima regulă după care ne ghidăm este că nu negociem cu trădătorii. Pentru că oricine trădează azi, va trăda și mâine. Așa că stop traseiștilor! Stop trădătorilor!”, a mai transmis “noul PSD Timiş”.

Intevenţia PSD-iştilor vine pe fondul campaniei de racolări de primari social-democraţi, făcută de PNL Timiş. O campanie care nu s-a terminat şi la finalul căreia, potrivit mai multor surse, peste zece primar PSD-işti îşi vor lua tricori galben-albastre.

 

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Kroko a spus: (iulie 22nd, 2020 at 11:54 )

Ce glumitze!?! Si pana acum toti schimbau partidele in functie de……….platforme bineinteles.

Stelu a spus: (iulie 22nd, 2020 at 12:07 )

„balastrul” au scris agramatii astia in comunicatul lor? Nu mai este nimeni in sediul lor care sa scrie corect gramatical?
Altfel au dreptate socialistii: astia de la PNL au ajuns sa le fure primarii. De fapt penelistii nu fac altceva decat sa aplice politica lui Dragnea din 2014, dar in sens invers.
Pretentii de la o filiala condusa de unul precum simonis nu poti avea. psd se tot afunda, neatingand inca fundul gropii. asta se va intampla dupa alegerile generale, cand vor pierde complet parlamentul.

tibi a spus: (iulie 22nd, 2020 at 12:28 )

„Oricine trădează azi, va trăda și mâine” – psd-ul (usl) a tradat de cand exista. deci? ce tampiti pun botul la ce ziceti voi?

Ochiul limpede a spus: (iulie 22nd, 2020 at 22:39 )

Draga simonis de aceasta data ai dreptate dar degeaba. Din păcate exista o zicala referitoare la moravuri vechi:niciodată sa nu schimbi paturile, mai degraba c… ele. Pe scurt fără o lege ce interzice traseismul politic fie ca vorbim de psd sau PNL tot același lucru este. De fapt prin racolari și traseism politic în multe cazuri votul majorității este influențabil în direcția dorita de,, unii”. Asa ca nu prinde bine astfel de declarații.

dan L a spus: (iulie 23rd, 2020 at 07:16 )

ha ha ha, acesti individ ‘simons’ se si crede foarte mare, sa tina minte, niciodata timisu nu a fost a psd, ce el credea ca chiar conteaza dupa ultimel luni …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.