Se reia licitația pentru cele 44 autobuze electrice ale Timișoarei. Documentația pentru achiziție a fost trimisă spre publicare la SEAP

autobuze electrice

autobuze electrice

Licitația pentru cele 44 de autobuze electrice achiziționate prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei se va relua. Instituția a transmis către SEAP documentația pentru reluarea achiziției celor 44 de autobuze electrice de 18 metri pentru Timișoara. În acest moment documentația este în verificare ANAP și se așteaptă validarea publicării.

Au fost eliminate motivele tehnice care au dus la anularea primei licitații, iar acum suntem încrezători că aceasta se va desfășura cu succes, astfel încât la finalul ei să fie desemnat un câștigător. Prin modificarea legii achizițiilor publice, această licitație nu se mai poate prelungi atât de mult precum precedenta, termenul maxim de finalizare fiind de 60 de zile din momentul deschiderii ofertelor, termen care se poate prelungi o singură dată, am aflat de la Cătălin Iapă, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.
Prima licitație a fost lansata de minister în data de 8 februarie 2019, iar în data de 14 iulie 2020 procedura de licitație a fost anulată, după solicitarea a 5 clarificări tehnice asupra ofertelor. Au participat 3 ofertanți, iar motivele anulării au fost de ordin tehnic. La ultima solicitare de clarificări, ofertanții au depus documente neconforme cu caietul de sarcini, deși la cele 4 solicitări anterioare de clarificari licitația a evoluat fără a fi motive de anulare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Adi a spus: (noiembrie 4th, 2020 at 09:20 )

Cele mai performante autobuze electrice – si cele mai vandute la nivel mondial – sunt cele produse de BYD (China).
orice licitatie care nu ii aduce la licitatie, este cel putin suspecta.
Ca primar nou ales, trebuie sa le scrieti direct o scrisoare de invitatie.

O asemenea investitie este pe multi ani, nu ne permitem pentru 50-100k per bucata sa platim inca o data pretul autobuzelor ca mentenanta pe 5 ani, si sa avem performante mediocre la durata de viata si performanta bateriilor.

Situatie Covid este foarte importanta, dar investiile pe urmatorii 10-15-30 de ani sunt cel putin la fel de importante (vedeti noile proiecte pentru bulevardele / strazile cu liniile de tramvai)!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.