Dotări noi în spitalele Covid din Timișoara. Toți pacienții din zona roșie de la “Victor Babeș” pot primi suport suplimentar de oxigen

Dominic Fritz si Cristian Oancea, aparate oxigen

Dominic Fritz si Cristian Oancea, aparate oxigen

Un număr de 85 de aparate, destinate îngrijirii pacienților, care au nevoie de oxygen suplimentar, au ajuns vineri la spitalele din Timișoara implicate în lupta împotriva COVID-19. Concentratoarele de oxigen sunt necesare pacienților infectați cu noul coronavirus care dezvoltă simptome respiratorii moderat severe.

Aparatele realizează o separare a oxigenului din aer de celelalte gaze, cu ajutorul unor filtre speciale, ce conțin Zeolit. Concentratoarele sunt mobile și cântăresc 14 kg fiecare. Cu ajutorul acestora se poate asigura un debit de 5 l/min de oxigen cu o concentrație de până la 93 la sută. Intervalul de timp pentru atingerea concentrației optime este de sub un minut.

“Aceste concentratoare pot să facă diferența între viață și moarte pentru că, dacă un pacient cu o formă moderată are insuficiență respiratorie, poate rapid să se degradeze și să ajungă în Terapie Intensivă. Oxigenoterapia poate să împiedice acest lucru. Nu toți pacienții care se internează beneficiază de oxigen. Și, atunci, pentru a-i ajuta și a avea toate paturile acoperite cu oxigenoterapie, pentru că oxigenoterapia face jumătate din tratament. Deci 50 la sută din tratamentul pacienților cu COVID 19 necesită oxigenoterapie și îi mulțumim și domnului primar Dominic Fritz că ne-a ajutat în acest demers al nostrum”, a anunțat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara.

Cele 85 de concentratoare de oxigen au fost achiziționate de la compania Linde Gaz Romania de către Spitalul “Victor Babeș”, dar vor fi distribuite și celorlalte unități sanitare suport COVID-19 din Timișoara. Astfel, Spitalul CFR va primi 15 asemenea aparate, Clinica de Recuperare Cardiovasculară va primi 33 de concentratoare, Spitalului Municipal, pentru secția ASCAR, îi sunt repartizate 22 de aparte, iar celelalte 15 concentratoare de oxigen vor rămâne la unitatea medicală de la Pădurea Verde.

“Avem un proiect “Oxigen pentru Timișoara”. Vrem să avem cât de multe paturi cu oxigen, pentru că știm că, odată ce un pacient cu o formă medie spre severă are cât mai devreme posibil acces la oxigen, probabilitatea ca el să ajungă la ATI este mult mai scăzută. Deci, de fapt, ca să degrevăm cât mai multe paturi ATI, trebuie să avem cât mai multe paturi cu oxigen. Avem o echipă care lucrează în acest sens, mobilizăm, bineînțeles și resurse financiare și facem tot posibilul, chiar dacă cresc acum cifrele foarte mult, să putem avea o îngrijire medicală pentru fiecare timișorean care se imbolnăvește de COVID 19”, a spus şi Dominic Fritz.

În acest moment, toți pacienții internați în zona roșie a Spitalului “Victor Babeș” pot primi suport suplimentar de oxigen, fie prin conectarea aparatelor de respirat la instalația de oxigen lichid a unității sanitare, fie prin folosirea concentratoarelor sosite în cursul acestei zile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș

Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților

Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.