Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit centenarul în condiții de pandemie, în așteptarea unor vremuri mai bune/FOTO

Centenarul UPT a avut loc, din păcate, în studio, online cu toți care sunt aproape de instituția de învățământ superior. În condițiile în care situația epidemiologică actuală a dus la amânarea sărbătoririi oficiale a Centenarului Universității Politehnica Timișoara, conducerea instituției a decis, totuși, marcarea zilei de 11 noiembrie 2020, când s-au împlinit 100 de ani de la semnarea, de către Regele Ferdinand, a Decretului de înființare a Școlii Politehnice timișorene, printr-un eveniment online „în familie”, cu întreg personalul universității: cadre didactice, studenți, personal administrativ.

Sărbătoarea a început cu lansarea imnului academic de Centenar, compus de un prieten al Politehnicii, Horia Crișovan. Deschiderea propriu-zisă a fost făcută de rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, care a amintit demersurile și eforturile făcute de înaintași pentru înființarea primei instituții de învățământ superior din Timișoara și, totodată, din vestul țării. De asemenea, acesta a subliniat rolul determinant pe care Politehnica l-a avut în edificarea Centrului Universitar Timișoara de azi, prin susținerea înființării celorlalte instituții de învățământ superior din orașul nostru. Nu în ultimul rând, rectorul UPT a vorbit despre despre provocările actuale, despre viitor, despre Politehnica noului secol, subliniind că pășim pe un drum în care dinamica schimbărilor este cu totul alta, în care privim în urmă cu recunoștință față de înaintașii a căror prestație academică de înaltă ținută a propulsat Politehnica timișoreană printre valorile instituționale perene ale României, nu uităm că am fost pionieri într-o serie de domenii, de-a lungul istoriei, vom fi și de acum înainte, cu toate provocările vremurilor de azi, pentru că Politehnica are datoria de a duce mai departe stindardul excelenței, al inovării și al performanței, atât în procesul educațional, cât și în cercetare.
Participanții la aniversarea din lumea virtuală au avut parte chiar și de tort și ciocnirea unui pahar de șampanie. Întregul eveniment poate fi vizionat pe pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara https://www.facebook.com/UPTimisoara/ sau aici: https://www.youtube.com/watch?v=cPzpytAIbE8

Capsula timpului

Un moment de suflet a fost acela în care foștii rectori în viață ai Politehnicii timișorene au transmis mesajele lor pentru comunitatea academică: Marin Rădoi (rector în perioada 1957-1962), Coleta de Sabata (rector în perioada 1981-1989), Radu Vlădea (rector în perioada 1990-1992), Ioan-Gheorghe Carțiș (rector în perioada 1996-2004), (rector în perioada 2004-2012), Viorel-Aurel Șerban (rector în perioada 2012-2020). Aceștia, de altfel, au transmis și mesaje scrise, care au fost sigilate și introduse într-o „capsulă a timpului” ce urmează să fie deschisă peste 50 de ani, la 11 noiembrie 2070, pentru a da o idee urmașilor despre provocările și realizările din perioada în care au condus destinele Politehnicii timișorene.

Monedă de argint BNR dedicată Centenarului UPT

În ciuda pandemiei, care a blocat majoritatea emisiunilor numismatice din acest an, Banca Națională a României a hotărât totuși includerea, în programul numismatic pentru anul 2020, a unei emisiuni numismatice dedicate împlinirii a 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara – o monedă din argint -, dovedind astfel aprecierea de care se bucură universitatea și rolul jucat de aceasta în ridicarea Timișoarei la rangul de Civitas Academica, care a dus, în timp, la dezvoltarea nu doar a orașului, ci a întregii regiuni.

Concert aniversar al formației RockIng

Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, ziua de 11 noiembrie 2020 s-a încheiat cu un concert de zile mari, într-o formulă unică, ce ne-a adus pe ecrane hituri celebre, de care ne-am aminte cu nostalgie, dar și o piesă nouă, „100 de ani”, creată special cu această ocazie.
Pentru a celebra Centenarul Universității Politehnica Timișoara, o serie de muzicieni de calibru din formații care au făcut istorie în domeniul muzicii, toți absolvenți ai UPT, s-au reunit pentru a forma o super-formație – RockIng – ce a susținut un concert dedicat aniversării celor 100 de ani de la înființarea celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara.
Proiectul, coordonat de realizatorul muzical Bogdan Puriș, și el absolvent al UPT, a presupus pregătirea și interpretarea pe scenă a 15 hituri celebre ale grupurilor în care au cântat membrii formației (Mugur de fluier, Vremuri, Ploaia, Brigadierii, Doi pași, Doina, Spre stele, Pasărea ”P”, Timișoara, Un sfârșit e un început, Dacă vrei, Iarbă prin păr, Vara la țară, Pisica neagră, Andrii Popa), plus o piesă nouă, „100 de ani”, dedicată Centenarului UPT. Versurile noii piese sunt compuse de un alt absolvent al Politehnicii timișorene, poetul și scriitorul Robert Șerban. Videoclipul acestei piese a fost realizat de Ovidiu Novac, și el absolvent al UPT, la fel ca și inginerul de sunet, Uțu Pascu.

Concertul susținut de formația RockIng la aniversarea Centenarului Universității Politehnica Timișoara poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=dbHoySVDAkE&fbclid=IwAR2nx36c-yilRdvOh6B9vf5JbXkjNHf2vtUxwL9fbbJg8dnaV7gqx02tKhA

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Permisele de acces auto pentru Zona Cetate se vor acorda mai ușor

Municipalitatea timișoreană a modificat regulamentul de acces auto în Zona Cetate, astfel încât avizele să fie emise mult mai rapid – în maximum 3 zile lucrătoare. Noile avize vor fi valabile începând cu luna februarie, iar cererile pot fi depuse deja online sau la sediul municipalității. Mai mult, Primăria vine în sprijinul afacerilor din Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Permisele de acces auto pentru Zona Cetate se vor acorda mai ușor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Baschetbaliștii vor să își mențină seria bună chiar dacă au o deplasare grea

Etapa a treia din returul Ligii Naționale de baschet aduce o deplasare la Tg. Mureș pentru alb-violeți. Partida CSM Tg. Mureș – SCM Politehnica Timișoara are loc vineri, 23 ianuarie, de la ora 17:00. Echipa bănățeană a câștigat toate cele trei meciuri disputate în acest an. SCM Politehnica a învins Rapid (87-78), Craiova (85-64) și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baschetbaliștii vor să își mențină seria bună chiar dacă au o deplasare grea
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Un nou utilaj performant ajută CFR Infrastructură Timișoara la lucrările de întreținere a căii ferate/VIDEO

CFR Infrastructură Timișoara s-a dotat cu un nou utilaj specializat, care va oferi mai multă eficiență în activitatea de întreținere a infrastructurii feroviare. Din necesitatea dotării cu echipamente și utilaje moderne, eficiente pentru activitățile de întreținere, reparații și intervenții la infrastructura feroviară de pe Magistrala 100, în cursul anului 2025, SRCF Timișoara a introdus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou utilaj performant ajută CFR Infrastructură Timișoara la lucrările de întreținere a căii ferate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Accident grav care cu minimă atenție din partea șoferului se putea evita. Dar, ca de obicei în astfel de ocazii, nevinovații plătesc. La data de 22 ianuarie 2026, în jurul orei 17:15, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 69, în județul Timiș. Din primele verificări efectuate la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un șofer neatent a băgat două tinere în spital
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, interpretează importanța concluziilor Raportului OECD pe tema sănătății cu privire la relația dintre sănătate și educație în România. Conform acestuia, Raportul OECD arată că o parte semnificativă a poverii asupra sistemului de sănătate provine din stres ocupațional, prevenție tardivă și expunere prelungită la riscuri psihosociale. În acest context,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT cere transformarea modului de abordare a sănătății ocupaționale
Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, se arată în continuare preocupat de problemele orașului, chiar dacă a plecat cu serviciul la București, la Agenția Națională pentru Sport. De această dată el abordează problema ștrandului Termal, unul recuperat cu greu de municipalitate, dar rămas în paragină ulterior. Loc preferat de mulți timișoreni pentru răcorire pe vreme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără cere Primăriei Timișoara să se apuce de reabilitat ștrandul Termal
O nouă recuperare de teren din partea Primăriei Timișoara se prefigurează a fi o dispută cu circ. De această dată este vorba de baza nautică a celor de la Clubul Sportiv Școlar Bega, situată pe malul Begăi, pe Splaiul Titulescu. Muncitorii municipalității au început acolo, joi dimineața, demolarea gardului și a mai multor structuri. Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să amenajeze un teren de baschet pe locaţia bazei de canotaj a Clubul Sportiv Școlar Bega. Măsura e contestată
Inovare continuă dinspre UPT. Un sistem de transport public urban modern, electric, dar cu adevărat revoluționar, în care energia nu este stocată în acumulatori clasici, ci în supercondensatoare capabile să se încarce complet în mai puțin de un minut, este una dintre cele mai recente și spectaculoase propuneri ale cercetătorilor de la Universitatea Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cercetătorii din UPT propun un sistem revoluționar de transport public urban
CFR Infrastructură Timișoara s-a dotat cu un nou utilaj specializat, care va oferi mai multă eficiență în activitatea de întreținere a infrastructurii feroviare. Din necesitatea dotării cu echipamente și utilaje moderne, eficiente pentru activitățile de întreținere, reparații și intervenții la infrastructura feroviară de pe Magistrala 100, în cursul anului 2025, SRCF Timișoara a introdus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou utilaj performant ajută CFR Infrastructură Timișoara la lucrările de întreținere a căii ferate/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.