Familia, înaintea primăriei. Ruben Lațcău intră în concediu paternal. UPDATE. Ruben Lațcău anunță: Nu intru în concediu paternal

Ruben Latcau

Ruben Latcau

La finalul ședinței de plen de marți, viceprimarul Ruben Lațcău le-a solicitat consilierilor locali să mai rămână în live pe Zoom, dar privat, nu în fața celor care le-au dat votul, ca să poarte o discuție cu ei. Nimeni nu se gândea la magia momentului, dar motivul solicitării avea să fie dezvăluit: Ruben Lațcău intră în concediu de paternitate la trei luni de la numirea în funcție.

Decizia a luat prin surprindere majoritatea consilierilor locali, de altfel, aceasta fiind complet legală. Informația ne-a fost deja confirmată de o parte din consilieri. Nu știm dacă cei din cadrul formațiunii politice din care face parte tânărul viceprimar știau de decizia acestuia pentru a lăsa deoparte problemele primăriei pentru cele familiale.

Cert este că decizia, luată la un timp atât de scurt de la numire, va crea vâlvă în mediul public românesc.

Nu știm dacă decizia concediului paternal a fost luată brusc în familia Lațcău sau a fost una discutată de ceva timp înainte. În cadrul anunțului lansat pentru consilierii locali, viceprimarul nu a spus și cât va sta în acest concediu, dar, legal, ar putea sta acasă până la doi ani. Ceea ce e bine, acum avem și un alt viceprimar, liberalul Cosmin Tabără, care va putea să se încarce cu o parte din treburile lui Lațcău, iar un nou city manager, deocamdată secret, urmează să fie numit.

Vă reamintim că Lațcău a fost o perioadă și în izolare, pentru Covid 19, la fel cum si primarul Dominic Fritz a făcut-o, până în urmă cu o zi.

UPDATE. Ruben Lațcău anunță: Nu intru în concediu paternal

După apariția informației referitoare la concediul paternal, viceprimarul Ruben Lațcău ne-a comunicat că el nu intră în concediu paternal ci că va sta pentru aproximativ trei săptămâni în concediu, dar va avea laptopul cu el și va lucra de acasă.

”Este vorba despre concediul legal pe care orice părinte îl primește, conform legii, de cinci zile, la nașterea unui copil. De asemenea, voi folosi concediul pe care l-am amânat când primarul Dominic Fritz a fost în izolare și cineva trebuia să fie în primărie să semneze actele existente”, ne-a anunțat Ruben Lațcău.

Potrivit Legii concediului paternal nr. 210/1999, tatăl unui copil nou-născut are dreptul la un concediu destinat îngrijirii copilului, indiferent dacă acesta din urmă este născut dintr-o căsătorie, din afara uneia sau este adoptat. Astfel, după cum stipulează actul normativ, tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu plătit de cinci zile lucrătoare, cu condiția ca acesta să fie asigurat în cadrul sistemului asigurărilor de stat. În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obținut un atestat de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal, acordat în condițiile legii se majorează cu 10 zile lucrătoare.

De asemenea, Lațcău ne-a mai comunicat că discuția de după cea de plen, purtată doar cu consilierii locali, nu a avut loc pentru a comunica faptul că va intra în concediu, ci pentru a le aduce la cunoștință ce s-a decis în legătură cu Colterm, pentru ca aleșii să nu afle din presă acest lucru.

”Discuția purtată după plen, între patru ochi, nu a fost în cadrul ședinței ci ăn afara acesteia. Motivul ei a fost să le comunic ceea ce primarul Fritz a anunțat a doua zi în conferința de presă despre Colterm. Doar la finalul ședinței i-am anunțat că voi intra în concediu, probabil că unii consilieri au înțeles greșit că voi intra în concediu paternal, eu nu intru în concediu paternal, este concediul legal cuvenit”, ne-a mai declarat Lațcău.

Chiar dacă a spus că înțelege statutul de demnitate publică, el a decis să nu comunice public că va intra în acest concediu, după o discuție purtată cu departamentul de comunicare al primăriei, de unde i s-a spus că presa nu se interesează de concediul conducerii municipalității.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Prostisoara a spus: (ianuarie 28th, 2021 at 12:01 )

Oras de fatalai, condusi de fatalai.

Poli 21 a spus: (ianuarie 28th, 2021 at 13:45 )

Din concediu in concediu, unul de covid, altul paternal.

George a spus: (ianuarie 28th, 2021 at 13:54 )

@Prostioara, Fatalai din randul carora faci parte. Nu’ ca tu mai ai si o alta „calitate”, pe care ti-o atribui singura..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top