Bilanţ coronavirus. 2.737 de infectări şi 91 de decese, în ultimele 24 de ore.

coronavirus

coronavirus

De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 2.737 de persoane, fiind efectuate doar 25.665  de teste RT-PCR şi  6.147 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 996 pacienţi.

Până astăzi, 29 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 724.250 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

669.175 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.737 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 18.196 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.01.2021 (10:00) – 29.01.2021 (10:00) au fost raportate 91 de decese (51 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

90 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.788. Dintre acestea, 996 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.405.393 de teste RT-PCR și 108.248 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.665 de teste RT-PCR (14.729 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.936 la cerere) și 6.147 de teste rapide antigenice.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi, precum şi rata de infectare o regăsiți în tabelul de mai jos.

  1. Alba 13730 47 1,49
  2. Arad 15638 45 1,13
  3. Argeș 20180 32 0,74
  4. Bacău 18571 62 1,13
  5. Bihor 19959 53 1,42
  6. Bistrița-Năsăud 8192 31 1,00
  7. Botoșani 9756 68 1,52
  8. Brașov 28604 105 2,15
  9. Brăila 9284 22 0,83
  10. Buzău 8951 29 0,49
  11. Caraș-Severin 7626 25 1,38
  12. Călărași 7125 33 0,84
  13. Cluj 35311 163 2,51
  14. Constanța 29803 103 1,64
  15. Covasna 5532 22 0,7
  16. Dâmbovița 16488 64 1,11
  17. Dolj 17352 90 1,13
  18. Galați 18733 67 1,42
  19. Giurgiu 7257 13 1,12
  20. Gorj 5717 27 0,82
  21. Harghita 5785 10 0,6
  22. Hunedoara 13521 82 1,35
  23. Ialomița 7622 41 0,89
  24. Iași 31121 157 0,68
  25. Ilfov 28359 134 2,5
  26. Maramureș 13479 167 2,61
  27. Mehedinți 5537 12 0,74
  28. Mureș 16595 65 1,03
  29. Neamț 12633 62 1,26
  30. Olt 10512 19 0,51
  31. Prahova 25948 65 0,91
  32. Satu Mare 8323 64 1,61
  33. Sălaj 7130 34 1,89
  34. Sibiu 18413 42 1,07
  35. Suceava 18732 140 1,77
  36. Teleorman 8933 39 1,12
  37. Timiș 32069 187 3,24
  38. Tulcea 6051 8 0,85
  39. Vaslui 11946 57 1,03
  40. Vâlcea 10986 33 1,11
  41. Vrancea 7729 23 0,46
  42. Mun. București 117748 642 2,06
  43. Cazuri noi nealocate pe județe 1269 -447

TOTAL 724.250 2.737

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură

Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
În această seară, la ora 19.38, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a fost anunțată de mecanicul unei locomotive care tracta trenul IRN 12992009, operat de CFR Călători, că pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia, de existența, la km 507+800, a unei unei porțiuni dintr-o plasă utilizată în zona unor lucrări, agățată de firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incident pe calea ferată din Timiș. Intervenție la rețeaua de alimentare de înaltă tensiune
Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.